Rata de infectare cu SARS-CoV-2 în municipiul Botoşani a scăzut sub pragul de 3/1.000
Publicat de Andreea Drilea, 15 noiembrie 2021, 16:13
Rata de infectare cu SARS-CoV-2 în municipiul Botoşani a scăzut, luni, sub pragul de trei cazuri la 1.000 de locuitori, potrivit datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP).
Raportarea DSP arată că în municipiul reşedinţă de judeţ incidenţa cumulată pe ultimele 14 zile este de 2,90/1.000, după ce duminică era de 3,28/1.000.
Numărul persoanelor confirmate pozitiv în ultimele doua săptămâni se ridică la 345.
Rata medie de infectare în judeţul Botoşani a scăzut şi ea la 2,08/1.000.
În ultimele 24 de ore, în judeţul Botoşani au fost înregistrate doar 16 cazuri noi de COVID-19. AGERPRES