Restricții în Suceava începând de azi. Ce se interzice?
Publicat de , 10 octombrie 2020, 08:05
De astăzi intră în vigoare mai multe restricții și în municipiul Suceava.
Purtarea măștii va fi obligatorie în toate zonele aglomerate, cum ar fi piețele, mijloacele de transport în comun sau obiectivele turistice.
De asemenea, spectacolele și concertele sunt suspendate, în timp ce restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor și pensiunilor rămân deschise doar pentru clienții cazați.
Comitetul a cerut Companiei de transport să suplimenteze numărul de autobuze cu 20 de unități, pentru a evita supraaglomerarea.
Totodată școlile vor funcționa în intervalul orar 07.45-20.30 și s-a introdus obligativitatea purtării măștii de către toate persoanele cu vîrsta de peste 5 ani pe o rază de 50 de metri în jurul unităților de învățămînt.
Restricțiile vor fi eliminate când rata de infectare va scădea sub 1,5 cazuri la mia de locuitori.
(Adriana Dascălu, Radio Iași/FOTO radioiasi.ro)