Ascultă Radio România Iași Live

SCJU Suceava a achiziţionat aparatură pentru diagnosticarea şi tratarea apneei în somn şi fibrozei pulmonare

Publicat de Gabriel Rotaru, 15 martie 2024, 19:16

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Sfântul Ioan cel Nou’ a achiziţionat aparatură medicală care va permite diagnosticarea şi tratarea pacienţilor care suferă de sindromul de apnee în somn şi fibroza pulmonară, a anunţat, vineri, conducerea unităţii medicale.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de SCJU Suceava, până acum pacienţii care sufereau de cele două afecţiuni erau transferaţi la alte clinici universitare din ţară.

‘Două afecţiuni pulmonare, sindromul de apnee în somn şi fibroza pulmonară, pentru care, până acum, pacienţii erau trimişi în clinicile universitare, vor putea fi diagnosticate şi tratate de medicii pneumologi ai SCJU Suceava, în urma achiziţionării prin contract de comodat a unor dispozitive medicale, respectiv poligraf, aparat de ventilaţie cu presiune pozitivă şi aparat pentru decelarea transferului gazos prin membrana alveolo-capilară’, a informat SCJU.

Oficialii spitalului din Suceava precizează că noile servicii medicale se accesează prin Ambulatoriul de Pneumologie, cu programare telefonică, atât cu bilet de trimitere de la medicul de familie, cât şi la cerere contra cost. (Agerpres/ FOTO Spitalul Județean Suceava)

Etichete:
Regional vineri, 14 martie 2025, 16:16

Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează

Cea mai mare rețea de evenimente de recrutare și employer branding din regiunea Moldovei, Târgul de Cariere, revine la Iași cu o nouă ediție...

Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:28

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean

Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Galaţi a fost dotat cu un robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic din ţară, în urma unei...

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:25

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău

Autoritatea Vamală Română a prezentat, în cadrul unei şedinţe de lucru, proiectul privind înfiinţarea unui cargo hub la Aeroportul...

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:10

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI

Sâmbătă, 15 martie a.c., TUIASI deschide seria ședințelor gratuite de pregătire pentru admiterea la Facultatea de Automatică și Calculatoare...

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Regional vineri, 14 martie 2025, 13:27

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 16-30 martie 2025, în spațiul Colecției de Artă (alăturat Galeriei de Artă „Ștefan...

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:46

Fără apă potabilă în localități din județul Iași

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Dumbrava, de 300 mc capacitate, în data de 17 martie 2025, în...

Fără apă potabilă în localități din județul Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:17

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, efectuează o serie de controale inopinate în Piața...

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 10:49

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro

Un agent imobiliar din municipiul Roman a fost reţinut de poliţişti, sub acuzaţia de înşelăciune, în cadrul unui dosar penal cu un prejudiciu...

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro