Suceava: CJ a modernizat în acest an circa 80 de kilometri de drumuri judeţene şi demarează proiecte pentru alte zece

Publicat de , 19 decembrie 2018, 16:50 / actualizat: 19 decembrie 2018, 19:18
Consiliul Judeţean (CJ) Suceava a modernizat în acest an aproximativ 80 de kilometri de drumuri judeţene prin tratamente bituminoase şi covoare asfaltice, şi va demara proiecte pentru alte zece drumuri, printre care Frasin – Holda, Suceava – Dolhasca – Iaşi şi Cîmpulung Moldovenesc – Rarău, a declarat într-o conferinţă de presă, miercuri, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
Potrivit şefului administraţiei judeţene, în acest an au fost modernizate 21 de tronsoane de drumuri judeţene, printre care Zvoriştea, Vama – Vatra Moldoviţei, Marginea, Volovăţ, Fundu Moldovei – Breaza, Cornu Luncii – Mălini, Berchişeti, Moldoviţa, Todireşti, Dolheşti, Dorna Candrenilor şi Bogdăneşti.
Totodată, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), din cele opt contracte încheiate cu Ministerul Dezvoltării Regionale, pentru cinci s-au încheiat contractele de execuţie, iar alte două ar urma să fie semnate în ianuarie 2019.
Flutur a spus că s-au semnat contracte pentru drumurile Boroaia, Panaci – Glodu, Vultureşti – Hârtop, Văleni – Stânişoara, Mălini – Slatina şi urmează să fie semnate pentru Rădăuţi – Frătăuţii Vechi şi Coşna – Teşna.
De asemenea, Flutur a precizat că Executivul de la Bucureşti trebuie să emită o hotărâre de guvern privind patrimoniul din comuna Panaci, pentru serpentina ce face legătura cu judeţul Harghita, la drumul Panaci – Bilbor. (Agerpres/FOTO radioiasi.ro)