Ascultă Radio România Iași Live

Suceava devine, în acest weekend, capitala diabetologiei româneşti

Suceava devine, în acest weekend, capitala diabetologiei româneşti

Publicat de Andreea Drilea, 21 februarie 2019, 14:58

Unii dintre cei mai importanţi lideri din diabetologia românească vin la finalul săptămânii la Suceava, unde Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (SRDNBM) organizează prima ediţie din 2019 a Cursului SRDNBM.

Evenimentul vine în întâmpinarea nevoii unei abordări multidisciplinare în îngrijirea persoanelor cu diabet şi este axat pe dezvoltarea practicii medicale a specialiştilor implicaţi în managementul acestei afecţiuni.

Tema generală a Cursului SRDNBM – ediţia Suceava este ‘Diabetul zaharat şi complicaţiile lui – ucigaşii silenţioşi ai omenirii’, punctând astfel implicaţiile extinse pe care le are diabetului asupra sănătăţii, prin prisma complicaţiilor severe pe care le poate cauza.

‘Cursul SRDNBM desfăşurat la Suceava face parte din noua strategie de dezvoltare a Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, care propune o abordare comprehensivă a diabetului, orientată pe trei direcţii: Dezvoltare Durabilă-Educaţie-Colaborare. Proiectul, care alături de Suceava, vizează mai multe oraşe-cheie la nivel regional, confirmă angajamentul SRDNBM pentru susţinerea îmbunătăţirii îngrijirii persoanelor cu diabet prin dezvoltarea practicii medicale a specialiştilor implicaţi în managementul diabetului zaharat: de la medici diabetologi, la medici de familie, cardiologi, neurologi, nefrologi, internişti, endocrinologi, oftalmologi şi chirurgi.’, a declarat Prof. Dr. Romulus Timar, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

Conform celor mai recente date epidemiologice, diabetul afectează în România aproximativ 11,6%1 din populaţia adultă, ceea ce înseamnă că prevalenţa acestei boli la noi în ţară este peste media globală, care se situează la 8,8%2. În zona de Nord-Est a României, zonă din care face parte şi Suceava, prevalenţa cazurilor de diabet este de 12,38%.

Printre tematicile care vor fi prezentate se află:

– Prevenţia primară a diabetului zaharat tip2

– Riscul cardiovascular la pacienţii cu diabet

– Noi abordări terapeutice în boala renală diabetică

– Managementul neuropatiei diabetice

– Rolul podiatriei în tratarea neuropatiei diabetice

– Tratamentul endovascular al piciorului persoanei cu DZ

– Educaţia terapeutică în diabetul zaharat

‘Această ediţie a Cursului SRDNBM aduce în prim-plan noutăţile în managementul clinic al diabetului zaharat, conform ultimelor actualizări ale ghidurilor internaţionale, cu un focus pe complicaţiile asociate, cele care transformă diabetul într-una dintre principalele cauze de mortalitate, la nivel global. Astfel, programul ştiinţific propune o abordare multidisciplinară a diabetului zaharat şi a complicaţiilor care îl însoţesc, în linie cu direcţiile noii strategii a Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, promovând astfel colaboarea între specialităţile medicale implicate în îngrijirea persoanelor cu diabet. În judeţul Suceava, diabetul este abordat multidisciplinar, avem şi un important cabinet pentru piciorul diabetic şi am convingerea că informaţiile prezentate în cadrul cursului vor fi de real interes pentru practica clinică a participanţilor’, a declarat Dr. Gabriela Creţeanu, Coordonatorul local al Cursului SRDNBM, şeful Centrului Judeţean Antidiabetic Suceava.

Speakeri în cadrul Cursului SRDNBM – Ediţia Suceava sunt:

Şef Lucr. Dr. Lidia Arhire (Iaşi), Conf. Dr. Cornelia Bala (Cluj-Napoca), Prof. Dr. Doina Catrinoiu (Constanţa), Dr. Ramona Camelia Caziuc (Suceava), Dr. Anca Cerghizan (Cluj-Napoca), Şef Lucr. Dr. Claudiu Cobuz (Suceava), Dr. Gabriela Creţeanu (Suceava), Dr. Mihai Jr. Creţeanu (Suceava), Dr. Emil Robert Gavriliuc (Bucureşti), Prof. Dr. Mariana Graur (Iaşi), Conf. Dr. Cristian Guja (Bucureşti), Dr. Anca Hâncu (Bucureşti), Conf. Dr. Bogdan Mihai (Iaşi), Conf. Dr. Laura Mihalache (Iaşi), Prof. Dr. Maria Moţa (Craiova), Prof. Dr. Eugen Moţa (Craiova), Prof. Dr. Gabriela Radulian (Bucureşti), Prof. Dr. Gabriela Roman (Cluj-Napoca), Prof. Dr. Cristian Serafinceanu (Bucureşti), Şef Lucr. Dr. Anca Pantea Stoian (Bucureşti), Prof. Dr. Romulus Timar (Timişoara), Conf. Dr. Bogdan Timar (Timişoara), Conf. Dr. Ioan Andrei Vereşiu (Cluj-Napoca), Conf. Dr. Adrian Vlad (Timişoara).

Cursul SRDNBM – Ediţia Suceava face parte din noua platformă-program a Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice: ‘O nouă perspectivă’, care şi-a propus o abordare la 360o a problematicii diabetului, axată pe creşterea calităţii îngrijirii persoanelor cu diabet şi pe prevenirea complicaţiilor, pe implementarea de proiecte complexe de educaţie medicală continuă pentru membrii SRDNBM, proiecte dedicate susţinerii dezvoltării profesionale a tinerilor medici diabetologi şi pe sprijinirea dezvoltării cercetării ştiinţifice în domeniu.

Evenimentul are loc sâmbătă, 23 februarie 2019, de la ora 09.00, la Hotelul Mandachi din Suceava.

Mai multe detalii: https://societate-diabet.ro/evenimente/curs-srdnbm2019-suceava/

Organizator ştiinţific: Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice

Management eveniment: Sănătatea Press Group – expertul tău în comunicare pe domeniul medical

(Agerpres/FOTO eveniment)

Etichete:
A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 08:31

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online. De data aceasta, infractorii se folosesc de mesaje trimise pe WhatsApp, pe telefonul...

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online
MApN semnalează o campanie extinsă de informaţii false, distribuită masiv pe diferite platforme digitale
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 08:28

MApN semnalează o campanie extinsă de informaţii false, distribuită masiv pe diferite platforme digitale

Adoptarea, săptămâna trecută, în Camera Deputaţilor a celor două proiecte de lege referitoare la apărarea teritoriului a generat o campanie...

MApN semnalează o campanie extinsă de informaţii false, distribuită masiv pe diferite platforme digitale
Senatul urmează să reia dezbaterile asupra ordonanţei de urgenţă privind alegerile prezidenţiale din luna mai
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 08:23

Senatul urmează să reia dezbaterile asupra ordonanţei de urgenţă privind alegerile prezidenţiale din luna mai

Senatul urmează să reia, săptămâna aceasta, dezbaterile asupra ordonanţei de urgenţă privind alegerile prezidenţiale din luna mai, după ce...

Senatul urmează să reia dezbaterile asupra ordonanţei de urgenţă privind alegerile prezidenţiale din luna mai
Preşedintele francez Emmanuel Macron îl întâlneşte, la Casa Albă, pe preşedintele american Donald Trump
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 07:49

Preşedintele francez Emmanuel Macron îl întâlneşte, la Casa Albă, pe preşedintele american Donald Trump

Preşedintele Donald Trump a salutat victoria conservatorului german Friedrich Merz, deşi apropiaţii săi, Elon Musk şi vicepreşedintele Vance au...

Preşedintele francez Emmanuel Macron îl întâlneşte, la Casa Albă, pe preşedintele american Donald Trump
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 07:41

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania şi are nevoie de un singur partener pentru a...

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 07:33

Guvernul ar urma să decidă săptămâna aceasta forma finală a noii scheme de compensare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale

Guvernul ar urma să decidă săptămâna aceasta forma finală a noii scheme de compensare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale,...

Guvernul ar urma să decidă săptămâna aceasta forma finală a noii scheme de compensare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 06:27

CNAIR vrea să asigure parcul auto al Direcţiei Regionale Iaşi împotriva accidentelor cu un milion lei

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) cumpără servicii de asigurare de răspundere civilă auto (RCA), precum şi...

CNAIR vrea să asigure parcul auto al Direcţiei Regionale Iaşi împotriva accidentelor cu un milion lei
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 06:14

Summit european special dedicat Ucrainei, pe 6 martie

Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a anunţat duminică pe X că va convoca un summit european special dedicat Ucrainei pe 6 martie,...

Summit european special dedicat Ucrainei, pe 6 martie