Suceava: Directorul tehnic al Direcţiei Silvice, reţinut după ce a provocat un accident soldat cu moartea unui copil
Publicat de gabrielarotaru, 1 august 2018, 14:27
Directorul tehnic al Direcţiei Silvice Suceava, Valerian Solovăstru, a fost reţinut, după ce a fost implicat într-un accident rutier, în localitatea Ilişeşti, soldat cu decesul unei fete de 12 ani, care traversa regulamentar strada.
Într-un comunicat remis Agerpres, astăzi, de Biroul de presă al IPJ Suceava, se arată că un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din Cîmpulung Moldovenesc, care conducea autoturismul pe DN 17, pe raza comunei Ilişeşti, a surprins şi accidentat, o minoră de 12 ani, din Ilişeşti, care era angajată în mod regulamentar în traversarea părţii carosabile, pe marcaj pietonal.
Din accident a rezultat rănirea gravă a fetei care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde, la câteva ore, a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, acesta fiind dus şi la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma administrării probatoriului în cauză, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava au dispus reţinerea şoferului pentru 24 ore, acesta fiind introdus în Arestul IPJ Suceava. În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural. (Agerpres/ FOTO adevarul.ro)