Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Femeie transportată de pompieri cu o senilată de acasă până la ambulanţă

Publicat de , 11 ianuarie 2019, 16:32

Ninsoarea şi viscolul au impus intervenţia Dispeceratului pompierilor militari suceveni pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul la spital în cazul unei femei în vârstă de 49 de ani, din satul Cununschi, comuna Brodina.

Deoarece zona în care se află satul Cununschi este una de munte, izolată, greu accesibilă circulaţiei auto, mai ales pe perioada de iarnă, odată cu ambulanţa SMURD, Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi a trimis la fata locului şi un echipaj cu autoşenilată Argo 8×8.

De asemenea, membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Brodina au venit în sprijinul pompierilor militari cu un utilaj TAF (transport auto forestier).

După ce s-a parcurs distanţa de aproximativ 60 de km, dintre Rădăuţi şi satul Cununschi, ambulanţa SMURD a rămas în aşteptare, iar echipajul vehiculului 8×8, împreună cu TAF-ul, a continuat drumul, de aproximativ cinci km, până la locuinţa victimei.

Acolo, pompierii paramedici au monitorizat femeia, care acuza afecţiuni cardiace, după care au transportat-o cu autoşenilata, în siguranţă, până la locul unde aştepta ambulanţa SMURD.

Ulterior, bolnava a fost transportată la Centrul de Primire Urgenţe Rădăuţi, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. (Rador/FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Bacău: Tânăra care a luat un bebeluş din Maternitatea SJU, sub control judiciar pentru 60 zile
Regional marți, 29 aprilie 2025, 12:23

Bacău: Tânăra care a luat un bebeluş din Maternitatea SJU, sub control judiciar pentru 60 zile

Tânăra în vârstă de 19 ani care, duminică, a luat un bebeluş din Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, a fost pusă sub...

Bacău: Tânăra care a luat un bebeluş din Maternitatea SJU, sub control judiciar pentru 60 zile
Un amplu exerciţiu de salvare este organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” din Botoşani
Regional marți, 29 aprilie 2025, 12:16

Un amplu exerciţiu de salvare este organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” din Botoşani

Ample acțiuni de salvare la Agafton: cutremur, explozie, incendiu, asanare muniție, accident rutier. Inspectoratul pentru Situații de Urgență...

Un amplu exerciţiu de salvare este organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” din Botoşani
Medici specialiști în sănătatea copiilor și tineri părinți se întâlnesc la conferința Maratonul Sănătății de la Iași
Regional marți, 29 aprilie 2025, 11:47

Medici specialiști în sănătatea copiilor și tineri părinți se întâlnesc la conferința Maratonul Sănătății de la Iași

Comunitatea Social Moms organizează la Iași „Maratonul Sănătății”, o conferință dedicată sănătății copiilor. Evenimentul se va...

Medici specialiști în sănătatea copiilor și tineri părinți se întâlnesc la conferința Maratonul Sănătății de la Iași
Iași: Festivalul Internațional de Muzică de Cameră (4 – 8 mai 2025)
Regional marți, 29 aprilie 2025, 11:35

Iași: Festivalul Internațional de Muzică de Cameră (4 – 8 mai 2025)

Sub cupola Aulei Mihai Eminescu, muzica prinde din nou viață în cadrul unui eveniment cu tradiție și rafinament organizat în exclusivitate de...

Iași: Festivalul Internațional de Muzică de Cameră (4 – 8 mai 2025)
Regional marți, 29 aprilie 2025, 10:28

Iași: Expoziția temporară „Tipare și păpușare de caș din colecția Muzeului Etnografic al Moldovei”

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează, la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău,...

Iași: Expoziția temporară „Tipare și păpușare de caș din colecția Muzeului Etnografic al Moldovei”
Regional marți, 29 aprilie 2025, 10:15

Calistrat Hogaș prin ochii liceenilor de la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Piatra Neamț

Calistrat Hogaș prin ochii liceenilor de la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Piatra Neamț. Totul a început de la o temă dată de...

Calistrat Hogaș prin ochii liceenilor de la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Piatra Neamț
Regional marți, 29 aprilie 2025, 08:04

Galaţi: Proiect unic în ţară – acces gratuit în muzee pentru toţi copiii din mediul rural

Consiliul Judeţean Galaţi derulează un proiect unic în ţară, intitulat ‘Muzeele prin ochii copiilor’, prin intermediul căruia...

Galaţi: Proiect unic în ţară – acces gratuit în muzee pentru toţi copiii din mediul rural
Regional marți, 29 aprilie 2025, 07:32

Expoziţia multisenzorială „World Unseen” va fi vernisată, astăzi, la Palatul Culturii din Iaşi, unde va rămâne până la 29 iulie

Canon România, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Complexul Muzeal Național „Moldova” – Muzeul...

Expoziţia multisenzorială „World Unseen” va fi vernisată, astăzi, la Palatul Culturii din Iaşi, unde va rămâne până la 29 iulie