Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Investiţia la cel mai mare laborator de restaurare din ţară stagnează din lipsa finanţării

Publicat de Lucian Bălănuţă, 3 februarie 2015, 11:00

Investiţia la cel mai mare laborator de restaurare din ţară stagnează din cauza lipsei finanţării, Muzeul Bucovinei, în subordinea căruia se află, necesitând peste 3,2 milioane lei pentru finalizarea lucrărilor, a declarat, marţi, directorul instituţiei, Emil Constantin Ursu.

El a spus că investiţia demarată în 2008 trebuia finalizată în 2011, iar finanţarea este asigurată de Ministerul Culturii. Gradul de execuţie al investiţiei este în prezent de aproximativ 50%.

Directorul Muzeului Bucovinei a spus că nu ştie cât va primi instituţia pentru aceste lucrări în acest an, dar că laboratorul, situat în zona centrală a municipiului Suceava, va găzdui mai multe ateliere, dintre care două unice în România, respectiv atelierele de restaurare a textilelor arheologice şi a lemnului arheologic.

În prezent, restauratorii îşi derulează activitatea în condiţii improprii, într-o clădire situată în vecinătatea cimitirului ”Pacea” din municipiu.

Consolidarea şi modernizarea acestui laborator se realizează în cadrul unui proiect finanţat de Ministerul Culturii prin Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice şi de Inspectoratul de Stat în Construcţii.

Emil Ursu a precizat că, pe lângă atelierele actuale de restaurare ceramică, lemn, metale, pictură, textile şi investigaţii fizico-chimice, în prezent mutate la Laboratorul de Conservare şi Restaurare Etnografie, vor fi adăugate cele de restaurare carte, documente şi pergament, legătorie şi restaurare de piele, plus laboratoare de investigaţii biologice pentru patrimoniul din lemn şi textile.

Laboratorul funcţionează din 1986 într-un imobil vechi, clădirea de la stradă nefiind demolată, ci doar reabilitată, întrucât face parte din patrimoniul arhitectural al Sucevei.

Noua construcţie a laboratorului va fi în formă de ”U”, iar etajul va fi din sticlă, deoarece restauratorii au nevoie de multă lumină în munca lor. Construcţia nouă se va desfăşura pe o suprafaţă de aproximativ patru ori mai mare decât cea a laboratorului actual, respectiv 1.561 metri pătraţi, cu tot cu rampă şi spaţii deschise.

Potrivit directorului Muzeului Bucovinei, investiţia se ridică la 5,6 milioane lei, iar din imobilul în care a funcţionat până acum laboratorul de restaurare va fi păstrată numai faţada, clădirea din secolul XIX făcând parte din rezervaţia de arhitectură a oraşului. Imobilul a fost răscumpărat de statul român de la proprietarii evrei în anul 1927, iar din anul 1986 găzduieşte atelierele Laboratorului Zonal de Restaurare înfiinţat din anul 1975.

(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Exercițiu de alarmare publică ”Miercurea Alarmelor!”
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 11:24

Exercițiu de alarmare publică ”Miercurea Alarmelor!”

Exercițiu de alarmare publică ”Miercurea Alarmelor!”  Păstrați-vă calmul! Nu este decât un exercițiu de alarmare publică! Mâine, 26...

Exercițiu de alarmare publică ”Miercurea Alarmelor!”
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura mai multe acțiuni preventive în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 11:20

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura mai multe acțiuni preventive în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”

Sub sloganul „Împreună, mai pregătiți”, în perioada 26 februarie – 04 martie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae...

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura mai multe acțiuni preventive în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”
Viitorii experți în cybersecurity își dau întâlnire la UNbreakable Iași
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 10:31

Viitorii experți în cybersecurity își dau întâlnire la UNbreakable Iași

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași devine și în acest an epicentrul securității cibernetice. UNbreakable Iași aduce în...

Viitorii experți în cybersecurity își dau întâlnire la UNbreakable Iași
EXCLUSIV: Ministrul Educației, Daniel David nu mai participă la dezbaterea de la Iași despre planurile cadru
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 09:25

EXCLUSIV: Ministrul Educației, Daniel David nu mai participă la dezbaterea de la Iași despre planurile cadru

O nouă dezbatere publică dedicată planurilor cadru pentru liceu are loc astăzi, la Iași. Evenimentul se va desfășura, de la ora 16, în Aula...

EXCLUSIV: Ministrul Educației, Daniel David nu mai participă la dezbaterea de la Iași despre planurile cadru
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 07:55

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău

Trei cutremure cu magnitudinea cuprinsă între 2,8 şi 3,2 s-au produs marţi dimineaţa în judeţele Vrancea şi Buzău, zona seismică Vrancea,...

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 07:06

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate mâine la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 06:26

CJ Vrancea: Fonduri de aproape 44 de milioane de lei, alocate primăriilor, în special pentru proiecte de dezvoltare

Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea a alocat, luni, în cadrul unei şedinţe extraordinare, aproape 44 de milioane de lei primăriilor din judeţ,...

CJ Vrancea: Fonduri de aproape 44 de milioane de lei, alocate primăriilor, în special pentru proiecte de dezvoltare
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 06:22

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ

Proiectul de lege care ar fi permis folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ, aseară, din partea Comisiei pentru sănătate...

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ