Suceava: Noul Spital Municipal Fălticeni îşi începe oficial activitatea, după 30 de ani de lucrări

Publicat de Andreea Drilea, 2 septembrie 2021, 09:35
Spitalul din oraşul Fălticeni, judeţul Suceava, a cărei construcţie a început în urmă cu 30 de ani, urmează să fie deschis astăzi.
Spitalul este unul dintre puţinele construite de la zero de statul român după Revoluţie. Unitatea medicală a fost dotată cu aparatură de ultimă generaţie şi a primit toate avizele şi autorizaţiile necesare.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, medicul Vass Levente: Azi reuşim să construim un spital nou şi am reuşit împreună peste criterii politice, partide politice să construim acest spital nou. 15 mii de metri pătraţi este foarte important, la 240 de paturi, care este un număr rezonabil, sustenabil, pentru că nu ajunge să faci, trebuie să te şi gândeşti cum o să susţii, cum o să susţii din punct de vedere medical, din punct de vedere financiar.
RADOR