Suceava: Numeroase intervenţii ale pompierilor, în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale
Publicat de Andreea Drilea, 11 iunie 2024, 18:28
Pompierii militari de la subunităţile din Fălticeni şi Gura Humorului, precum şi lucrători ai Serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă Preuteşti, Fântâna Mare, Dolheşti şi Liteni, au intervenit, marţi după-amiază, pentru înlăturarea efectelor provocate de ploile torenţiale.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, intervenţiile au avut loc în 13 localităţi, unde apele au inundat locuinţe, beciuri sau curţi.
‘Militarii şi lucrătorii SVSU au înregistrat până la acest moment 13 intervenţii în localităţile Mironu, Huşi (3), Basarabi (2), Bahna Arini, Cotu Băii (3), Valea Bourei şi Liteni (2), de unde au evacuat apa care a inundat curţi, beciuri şi/sau locuinţe’, precizează oficialii ISU.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro – imagine ilustrativă)