Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: SJU va efectua teste pentru diagnosticarea COVID-19 la cerere, din 9 septembrie

Publicat de , 7 septembrie 2020, 13:07

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava va efectua, începând cu data de 9 septembrie, teste pentru diagnosticarea COVID-19 la cerere, contra cost.

Potrivit site-ului unităţii medicale, testarea la cerere se face atât la solicitarea persoanelor fizice, cât şi juridice, iar pentru pacienţii aflaţi pe lista de prioritizare aceste analize sunt, în continuare, gratuite.

Vor fi testaţi gratuit toţi pacienţii care se încadrează în situaţiile prevăzute de metodologie pe baza recomandărilor medicilor specialişti‘, se arată în comunicatul postat luni pe site-ul spitalului.

Pentru testarea la cerere, programările se vor face telefonic, între orele 8,00-16,00, la numărul de telefon 0787.429.714.

Programarea se va face în două etape, respectiv solicitantul trebuie să anunţe data şi ora la care ar dori să fie testat şi se face o pre-programare, în limita locurilor disponibile pentru acea dată (maxim 45/zi), iar apoi se face confirmarea programării, în momentul validării plăţii taxei de testare.

Plata taxei, în valoare de 250 de lei, se va face prin ordin/virament/transfer bancar în contul în lei ROTREZ259121F330800XXX.

La prezentarea solicitantului pentru recoltarea probelor se va completa un formular de cerere testare COVID-19, la care se va anexa consimţământul informat şi acordul pentru efectuarea testului.

Recoltarea probelor pentru testul RT-PCR se va face în Ambulatoriul Spitalului, în intervalul orar 8,00-15,00, de luni până vineri.

În vederea efectuării testului se recoltează exudat nasofaringian şi orofaringian.

Înainte de prezentarea la recoltare, persoanele programate trebuie să nu consume lichide, să nu mănânce nimic şi să nu efectueze toaleta cavităţii bucale cu pastă de dinţi cu fluor.

Rezultatele se eliberează în termen de maximum 48 de ore de la recoltare, în funcţie de numărul de solicitări şi vor fi trimise pe adresa de e-mail furnizată de solicitant sau pot fi ridicate şi în format fizic, a doua zi după emiterea buletinului de analiză, de la registratura spitalului.

Copii ale buletinelor de analiză se vor trimite la DSP Suceava, iar în cazul în care vor exista pacienţi pozitivi DSP va demara ancheta epidemiologică, în scopul prevenirii răspândirii îmbolnăvirilor. (Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează
Regional vineri, 14 martie 2025, 16:16

Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează

Cea mai mare rețea de evenimente de recrutare și employer branding din regiunea Moldovei, Târgul de Cariere, revine la Iași cu o nouă ediție...

Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează
Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:28

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean

Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Galaţi a fost dotat cu un robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic din ţară, în urma unei...

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean
Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:25

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău

Autoritatea Vamală Română a prezentat, în cadrul unei şedinţe de lucru, proiectul privind înfiinţarea unui cargo hub la Aeroportul...

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău
Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:10

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI

Sâmbătă, 15 martie a.c., TUIASI deschide seria ședințelor gratuite de pregătire pentru admiterea la Facultatea de Automatică și Calculatoare...

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Regional vineri, 14 martie 2025, 13:27

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 16-30 martie 2025, în spațiul Colecției de Artă (alăturat Galeriei de Artă „Ștefan...

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:46

Fără apă potabilă în localități din județul Iași

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Dumbrava, de 300 mc capacitate, în data de 17 martie 2025, în...

Fără apă potabilă în localități din județul Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:17

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, efectuează o serie de controale inopinate în Piața...

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 10:49

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro

Un agent imobiliar din municipiul Roman a fost reţinut de poliţişti, sub acuzaţia de înşelăciune, în cadrul unui dosar penal cu un prejudiciu...

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro