Suceava: Traficul feroviar prin PTF Vicşani va fi închis până pe 2 iunie
Publicat de Andreea Drilea, 30 mai 2017, 17:00
Traficul feroviar prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Vicşani va fi închis temporar, începând de miercuri, se arată într-un comunicat remis marţi, AGERPRES, de biroul de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei.
Potrivit sursei citate, Detaşamentul de Grăniceri Cernăuţi a informat ITPF Sighetu Marmaţiei despre faptul că traficul feroviar prin PTF Vicşani din judeţul Suceava se va întrerupe temporar, pentru a se efectua lucrări de întreţinere pe teritoriul ucrainean la terasamentul căii ferate.
În aceste condiţii, ITPF Sighetu Marmaţiei a precizat că, începând cu data de 31 mai, de la ora 6,00, traficul feroviar prin PTF Vicşani va fi sistat temporar, până pe data de 2 iunie.
ITPF Sighetu Marmaţiei a recomandat cetăţenilor interesaţi să ajungă în Ucraina să utilizeze celelalte puncte de trecere a frontierei situate la graniţă.
(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)