Suceava: Un bărbat a murit într-un incendiu care i-a cuprins locuinţa
Publicat de Andreea Drilea, 24 decembrie 2021, 10:58
Un bărbat a murit într-un incendiu care a cuprins, vineri, o casă din localitatea Voievodeasa, comuna Suceviţa, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată.
El a precizat că focul a pornit de la o ţigară uitată aprinsă de victima în vârstă de 61 de ani.
Potrivit sursei citate, pompierii militari au intervenit la faţa locului cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, iar incendiul se manifesta cu mari degajări de fum doar într-o cameră, unde a fost găsit şi bărbatul decedat.
Pompierii militari au evacuat din interiorul locuinţei trupul carbonizat al bărbatului.
În incendiu au ars obiecte de mobilier, textile şi alte materiale combustibile, pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi.
(AGERPRES/Foto arhiva radioiasi.ro)