Un hoţ a adormit cu un sac plin cu bunurile furate în holul locuinţei jefuite
Publicat de Andreea Drilea, 19 iulie 2015, 22:37 / actualizat: 20 iulie 2015, 0:45
Un bărbat din comuna suceveană Mălini, care a intrat, sâmbătă după-amiază, într-o locuinţă din aceeaşi localitate, a furat mai multe bunuri pe care le-a pus într-un sac, dar, din cauză că era băut, a adormit în holul locuinţei, fiind găsit de către proprietari.
Poliţiştii au stabilit că hoţul a intrat în locuinţă după ce a spart un geam, a furat mai multe bunuri, însă din cauza stării avansate de ebrietate a adormit în holul locuinţei.
În prezent, bărbatul este cercetat pentru tentativă de furt calificat.
(Radio Iaşi/FOTO arhivă monitorulcj.ro)