Vânzarea porcilor este interzisă în toate târgurile din judeţul Botoşani
Publicat de Andreea Drilea, 14 decembrie 2017, 17:48
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru siguranţa alimentelor Botoşani a interzis vânzarea porcilor în toate târgurile din Botoşani, indiferent dacă sunt autorizate sau nu.
Mai mult, în această perioadă oamenii nu au voie nici să-i transporte pe drumurile din judeţ.
Măsurile au fost luate pe fondul alertei de pestă porcină africană după ce autorităţile din Republica Moldova au confirmat prezenţa a 3 focare, în zone de graniţă cu România.
Doar două din cele nouă târguri de animale existente pe teritoriul judeţului Botoşani sunt autorizate de DSVSA. Acestea sunt la Dorohoi şi Botoşani. Restul funcţionează oarecum ilegal, însă primăriile nu deţin fonduri pentru a le amenaja corespunzător.
Pentru că nu au voie nici să vândă, nici să transporte animalele, proprietarii sunt nevoiţi să le ducă direct la singurul abator autorizat, de la Dracşani, iar carnea poate fi consumata doar în familie. Dar chiar şi aşa, reprezentanţii DSV recomandă examinarea animalului.
Testul se poate face de către medicii veterinari din comune, în piaţa mare sau la sediul instituţiei, contra sumei de 11 lei.
(Rador/FOTO arhivă onlinereport.ro)