Vaslui: Bărbat decedat într-un tren care circula pe ruta Iaşi – Bucureşti
Publicat de gabrielarotaru, 4 august 2021, 18:44
Un bărbat în vârstă de 57 de ani a decedat, miercuri, într-un tren care circula pe ruta Iaşi – Bucureşti, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.
Bărbatul a fost observat că se află inconştient pe o banchetă, chiar înainte ca trenul să oprească în Gara Bârlad.
‘Apelul la numărul de urgenţă 112 a fost făcut de şeful de tren. A fost trimisă o ambulanţă C2 din substaţia Bârlad pe peronul gării. Pacientul a fost găsit decedat cu semnele morţii deja instalate, motiv pentru care medicul a declarat decesul. A fost anunţată poliţia pentru a se stabili circumstanţele morţii. Pacientul era însoţit de soţie care se pare că nu şi-a dat seama ce se întâmplă cu soţul său, crezând probabil că acesta doarme’, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.
În acest caz a fost deschis un dosar de cercetare pentru ucidere din culpă. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)