Vaslui: Bărbat în stare gravă, după ce a căzut în cap de la înălţime în incinta unui depozit de marfă
Publicat de Andreea Drilea, 9 noiembrie 2018, 17:03
Un bărbat în vârstă de 31 de ani, angajat al unui depozit de marfă din municipiul Vaslui, a fost grav rănit, vineri, după ce a căzut de la înălţime.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, George Onofreiasa, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SMURD, care a intubat pacientul.
Având în vedere starea gravă a bărbatului, acesta urmează să fie transportat la Spitalul de Nerochirurgie din Iaşi.
În acest caz au fost sesizaţi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui şi cei ai Inspectoratului de Poliţie, care urmează să stabilească în ce împrejurări s-a produs incidentul.
(Agerpres/FOTO arhivă jurnalul.ro)