Ascultă Radio România Iași Live

Vaslui: Copil de un an, intoxicat cu fum, după ce fratele său a provocat în joacă un incendiu

Publicat de Gabriela Rotaru, 14 ianuarie 2018, 12:00

Un copil în vârstă de un an, din comuna vasluiană Vetrişoaia, s-a intoxicat cu fum, duminică dimineaţă, în urma unui incendiu provocat de fratele său mai mare, care s-a jucat cu chibriturile şi a dat foc unor materiale textile din locuinţă.

Potrivit autorităţilor, familia a apelat la numărul de urgenţă 112, după ce a găsit copilul în stare de inconştienţă.

‘La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă, care a avut nevoie de sprijinul TIM. În prezent, copilul este conştient, iar medicii au decis transferul lui la Spitalul de Copii ‘Sf. Maria’ din judeţul Iaşi pentru investigaţii suplimentare. Le mulţumesc tuturor cadrelor medicale care au depus eforturi uriaşe pentru a-l salva pe micuţ’, a declarat prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica.

Incendiul nu a necesitat intervenţia pompierilor, el fiind stins de părinţi. (Agerpres/ FOTO reporterntv.ro)

Etichete:
Vrancea – Două femei suspectate de botulism sunt spitalizate, după ce ar fi consumat produse alimentare conservate
Prim plan vineri, 12 decembrie 2025, 22:33

Vrancea – Două femei suspectate de botulism sunt spitalizate, după ce ar fi consumat produse alimentare conservate

UPDATE – Două femei din judeţul Vrancea care ar fi consumat produse alimentare conservate sunt acum suspectate de botulism şi au fost...

Vrancea – Două femei suspectate de botulism sunt spitalizate, după ce ar fi consumat produse alimentare conservate
(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme
Prim plan vineri, 12 decembrie 2025, 22:33

(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme

UPDATE ora 23:00 – Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a transmis că, în urma dezinfecției rețelei de apă a...

(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme
(AUDIO/ VIDEO) Iași: Protest pentru independența justiției
Prim plan vineri, 12 decembrie 2025, 19:58

(AUDIO/ VIDEO) Iași: Protest pentru independența justiției

Este a treia seară de proteste pentru o justiție independentă în București și în marile orașe. La Iași, peste 100 de persoane s-au strâns...

(AUDIO/ VIDEO) Iași: Protest pentru independența justiției
Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Prim plan vineri, 12 decembrie 2025, 18:38

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”

Comisia Europeană reacționează la seria de comunicări publice și proteste declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”. Un...

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Prim plan vineri, 12 decembrie 2025, 18:33

Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor

CFR Călători anunţă că duminică va intra un vigoare noul Mers al Trenurilor, valabil până la 12 decembrie anul viitor. Programul aduce...

Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor
Prim plan vineri, 12 decembrie 2025, 18:31

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii

Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte, de drept, până la soluţionarea în primă instanţă a cererii pentru emiterea ordinului de...

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Prim plan vineri, 12 decembrie 2025, 18:30

UE a decis introducerea unei taxe de 3 euro pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 euro care vin din afară a spaţiului comunita

Statele membre ale Uniunii Europene au decis introducerea unei taxe de 3 euro pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 euro care vin din afară...

UE a decis introducerea unei taxe de 3 euro pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 euro care vin din afară a spaţiului comunita
Prim plan vineri, 12 decembrie 2025, 18:29

Vaslui: Incendiu puternic la un service auto

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri, la un service auto din municipiul Vaslui, la faţa locului intervenind cinci autospeciale cu 30 de pompieri...

Vaslui: Incendiu puternic la un service auto