Ascultă Radio România Iași Live

Vaslui: Dumitru Buzatu, trimis în judecată

Vaslui: Dumitru Buzatu, trimis în judecată

Publicat de Andreea Drilea, 15 decembrie 2023, 14:12

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, arestat preventiv în luna septembrie pentru luare de mită, în urma unui flagrant.

Expertul Radu Judele, cercetat în acelaşi dosar şi aflat în arest la domiciliu pentru luare de mită şi trafic de influenţă, a fost, de asemenea, trimis în judecată.

Dosarul a fost transmis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Potrivit DNA, în anul 2019, în contextul derulării unui proiect finanţat din fonduri europene, între Consiliul Judeţean Vaslui şi o societate comercială a fost încheiat un contract de achiziţie publică ce avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui.

”În cursul anului 2021, în condiţiile în care lucrările erau finalizate în proporţie de 80%, între reprezentantul societăţii comerciale respective, martor în cauză, şi inculpatul Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, ar fi apărut neînţelegeri referitoare la plata facturilor de aproximativ 3.000.000 euro şi implicit la cuantumul mitei care trebuia remisă acestuia din urmă. În acest context, Consiliul Judeţean Vaslui a încheiat un contract cu o societate comercială al cărei obiect de activitate este realizarea de activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică, administrată de inculpatul, expert, pentru a efectua o expertiză tehnică a lucrărilor executate”, arată DNA.

După întocmirea raportului de expertiză, în perioadele 27 – 29.06.2022 şi 07.02.2023 – 26.04.2023, expertul ar fi pretins de la omul de afaceri suma de 714.000 de lei în scopul formulării unor concluzii contrare propriei expertize efectuate în baza contractului încheiat cu Consiliul Judeţean Vaslui şi implicit de ‘a favoriza’ societatea martorului, în sensul de a i se achita în totalitate facturile în valoare de aproximativ 3.000.000 euro, care i se cuveneau ca urmare a executării întocmai a lucrărilor conform caietului de sarcini.

De asemenea, pentru suma de bani pretinsă, expertul i-ar mai fi promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factorii decidenţi din cadrul Consiliului Judeţean Vaslui şi că-i va determina pe aceştia să achite facturile emise de societatea omului de afaceri pentru lucrările executate.

În context, expertul a primit în datele de 02.03.2023 şi 27.04.2023 suma totală de 714.000 de lei.

”După remiterea sumei de mai sus, inculpatul ar fi înaintat Consiliului Judeţean Vaslui documentaţia tehnică privind adaptarea concluziilor expertizei tehnice pentru lucrările efectuate de către societatea martorului care a fost primită şi acceptată de către factorii decidenţi din cadrul instituţiei publice, printre care şi inculpatul Buzatu Dumitru. În contextul menţionat, în perioada 08.05 – 07.09.2023, inculpatul Buzatu Dumitru, în calitatea preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, ar fi pretins, indirect, de la acelaşi om de afaceri sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea de circa 3.000.000 euro menţionată mai sus ce reprezenta contravaloarea lucrărilor executate de firma omului de afaceri”, precizează procurorii DNA.

La data de 22 septembrie, Dumitru Buzatu ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

În cauză, pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune, s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra a 20 bunuri imobile (apartamente, case, construcţii, terenuri) ce aparţin celor doi inculpaţi.

De asemenea, s-a mai dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor sume de bani, ridicate de la Buzatu cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare.

(AGERPRES/FOTO Vasile Geles)

Etichete:
Vaslui: Doar opt clădiri cu risc seismic ridicat incluse în programul de consolidare finanţat de MDLPA
Regional miercuri, 5 februarie 2025, 19:08

Vaslui: Doar opt clădiri cu risc seismic ridicat incluse în programul de consolidare finanţat de MDLPA

Un număr de doar opt clădiri cu risc seismic ridicat din judeţul Vaslui sunt incluse în programul de consolidare şi reabilitare derulat de...

Vaslui: Doar opt clădiri cu risc seismic ridicat incluse în programul de consolidare finanţat de MDLPA
Vrancea: Criză de pediatri la Spitalul Judeţean Focşani
Regional miercuri, 5 februarie 2025, 17:39

Vrancea: Criză de pediatri la Spitalul Judeţean Focşani

Doi medici de la spitalele din Adjud şi Panciu vor efectua în perioada următoare gărzi la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Pediatrie de la...

Vrancea: Criză de pediatri la Spitalul Judeţean Focşani
Botoşani: Sute de stâlpi de susţinere a parazăpezilor, furaţi de pe marginea unui drum
Regional miercuri, 5 februarie 2025, 16:16

Botoşani: Sute de stâlpi de susţinere a parazăpezilor, furaţi de pe marginea unui drum

Stâlpii de susţinere a plaselor pentru parazăpezi montate pe drumul naţional DN 29D, pe raza localităţii Cucuteni din comuna Durneşti, au fost...

Botoşani: Sute de stâlpi de susţinere a parazăpezilor, furaţi de pe marginea unui drum
Neamţ: Se circulă în condiţii de iarnă pe toate drumurile din judeţ
Regional miercuri, 5 februarie 2025, 15:13

Neamţ: Se circulă în condiţii de iarnă pe toate drumurile din judeţ

Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă pe toate drumurile din judeţ, nefiind închis niciun sector, a informat, miercuri,...

Neamţ: Se circulă în condiţii de iarnă pe toate drumurile din judeţ
Regional miercuri, 5 februarie 2025, 12:29

Firmele interesate de proiectarea şi execuţia drumului expres Bacău-Piatra Neamţ au la dispoziţie o lună suplimentară pentru depunerea ofertelor

Firmele interesate de proiectarea şi execuţia drumului expres Bacău-Piatra Neamţ au la dispoziţie o lună suplimentară pentru depunerea...

Firmele interesate de proiectarea şi execuţia drumului expres Bacău-Piatra Neamţ au la dispoziţie o lună suplimentară pentru depunerea ofertelor
Regional miercuri, 5 februarie 2025, 12:20

Vaslui: Bărbat din Republica Moldova, căutat de autorităţile germane pentru trafic de persoane, depistat la Albiţa

Un bărbat din Republica Moldova, căutat de autorităţile din Germania pentru trafic de persoane, a fost depistat de poliţiştii din Punctul de...

Vaslui: Bărbat din Republica Moldova, căutat de autorităţile germane pentru trafic de persoane, depistat la Albiţa
Regional miercuri, 5 februarie 2025, 11:25

Iași: Avarie la o conductă de alimentare cu apă. Circulația tramvaielor spre localitatea Dancu este întreruptă

Circulația tramvaielor spre localitatea Dancu din comuna Holboca este întreruptă la această oră deoarece pe parcursul nopții s-a produs o...

Iași: Avarie la o conductă de alimentare cu apă. Circulația tramvaielor spre localitatea Dancu este întreruptă
Regional miercuri, 5 februarie 2025, 11:15

Vrancea: Zece focşăneni au rămas fără venitul minim de incluziune pentru că nu au făcut muncă în folosul comunităţii

Zece focşăneni au rămas fără venitul minim de incluziune după ce, în luna ianuarie, nu şi-au îndeplinit obligaţiile de a efectua orele de...

Vrancea: Zece focşăneni au rămas fără venitul minim de incluziune pentru că nu au făcut muncă în folosul comunităţii