Ascultă Radio România Iași Live

Vaslui: Trei persoane reţinute pentru ultraj după ce au agresat doi poliţişti

Vaslui: Trei persoane reţinute pentru ultraj după ce au agresat doi poliţişti

Publicat de Andreea Drilea, 2 septembrie 2021, 18:17

Un bărbat în vârstă de 41 de ani şi două femei de 35, respectiv 47 de ani din oraşul Murgeni, au fost reţinuţi pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice după ce au făcut scandal şi au agresat un poliţist şi un poliţist local.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, o patrulă formată dintr-un poliţist şi un poliţist local a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Franţa, condus de bărbatul de 41 de ani, în care se aflau şi cele două femei, iar bărbatul, care a prezentat un permis de conducere emis de autorităţile din Cipru a fost condus la sediul unităţii de poliţie pentru efectuarea de verificări cu privire la documentele prezentate.

În momentul în care i-a fost adus la cunoştinţă că urmează să fie sancţionat contravenţional pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto şi că va fi dispusă măsura complementară a ridicării plăcuţelor de înmatriculare, bărbatul a devenit violent verbal, manifestându-şi dezaprobarea faţă de măsurile ce urmau a fi dispuse, după care s-a urcat la volanul autoturismului şi, fără acordul agentului de poliţie, a plecat.

‘Poliţistul a plecat cu autospeciala de poliţie în urmărirea sa, reuşind să îl intercepteze pe strada Dr. Emil Juvara, unde inculpatul a proferat ameninţări şi cuvinte jignitoare faţă de poliţist, refuzând să se supună indicaţiilor acestuia. Ulterior, în zonă au ajuns şi cele două pasagere care l-au împiedicat pe poliţist să dispună măsurile legale, l-au agresat, lovindu-l şi trăgându-l de uniformă şi au proferat ameninţări şi injurii, atât faţă de acesta cât şi faţă de poliţistul local. Poliţistul a folosit spray-ul iritant lacrimogen pentru stoparea acţiunilor celor trei persoane, ulterior acestea părăsind zona, nu înainte ca femeia de 35 de ani să arunce cu pietre în autospeciala de poliţie şi să provoace mai multe distrugeri. În cauză, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a preluat efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj’, menţionează sursa citată.

În urma cercetărilor efectuate de către procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Vaslui şi a probatoriului administrat, cele trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate în faţa instanţei pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate, în vederea probării întregii activităţi infracţionale a persoanelor implicate. AGERPRES 

Etichete:
Iași: Protest al comercianților din Republica Moldova în Piața ”Alexandru cel Bun”
Regional joi, 6 februarie 2025, 11:20

Iași: Protest al comercianților din Republica Moldova în Piața ”Alexandru cel Bun”

Aproximativ 50 de comercianți, originari din Republica Moldova, care-și desfășoară activitatea în Piața Alexandru cel Bun din Iași, au...

Iași: Protest al comercianților din Republica Moldova în Piața ”Alexandru cel Bun”
UAIC a câștigat trei proiecte la competiția „Parteneriate pentru competitivitate – Proiect experimental demonstrativ (PED 2024)”
Regional joi, 6 februarie 2025, 11:12

UAIC a câștigat trei proiecte la competiția „Parteneriate pentru competitivitate – Proiect experimental demonstrativ (PED 2024)”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a câștigat trei proiecte la competiția „Parteneriate pentru competitivitate –...

UAIC a câștigat trei proiecte la competiția „Parteneriate pentru competitivitate – Proiect experimental demonstrativ (PED 2024)”
De astăzi, 6 februarie, reîncepe campania „Prioritate la identitate”. Marius Bodoga, director DLEP Iași, a adus detaliile în matinal
Regional joi, 6 februarie 2025, 10:07

De astăzi, 6 februarie, reîncepe campania „Prioritate la identitate”. Marius Bodoga, director DLEP Iași, a adus detaliile în matinal

Direcția Locala de Evidență a Persoanelor Iași, prin echipele mobile, ajunge la tine în comună! Caravana te ajuta să intri în legalitate cu...

De astăzi, 6 februarie, reîncepe campania „Prioritate la identitate”. Marius Bodoga, director DLEP Iași, a adus detaliile în matinal
Suceava: Doi soţi din municipiul Câmpulung Moldovenesc, salvaţi din locuinţa cuprinsă de flăcări
Regional joi, 6 februarie 2025, 09:22

Suceava: Doi soţi din municipiul Câmpulung Moldovenesc, salvaţi din locuinţa cuprinsă de flăcări

Doi soţi din municipiul Câmpulung Moldovenesc au fost salvaţi, joi dimineaţă, din locuinţa cuprinsă de flăcări, informează Inspectoratul...

Suceava: Doi soţi din municipiul Câmpulung Moldovenesc, salvaţi din locuinţa cuprinsă de flăcări
Regional joi, 6 februarie 2025, 09:03

„De-ale noastre” (6 februarie 2025) – Joimărița, ziua de joi în cultura noastră tradițională

„De-ale noastre” (6 februarie 2025) – Joimărița, ziua de joi în cultura noastră tradițională Etnologul Adina Hulubaș se aude...

„De-ale noastre” (6 februarie 2025) – Joimărița, ziua de joi în cultura noastră tradițională
Regional joi, 6 februarie 2025, 07:40

Conducerea Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași solicită Ministerului Culturii înapoierea pieselor componente din Tezaurul Getic de la Cucuteni – Băiceni

Conducerea Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași solicită Ministerului Culturii înapoierea pieselor componente din Tezaurul...

Conducerea Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași solicită Ministerului Culturii înapoierea pieselor componente din Tezaurul Getic de la Cucuteni – Băiceni
Regional miercuri, 5 februarie 2025, 19:47

(UPDATE) Meteo: Atenționare cod galben de precipitații și polei pentru județe din Moldova

ATENTIONARE DE FENOMENE METEOROLOGICE PERICULOASE COD GALBEN Fenomene avertizate: local precipitatii mixte care depun polei Zone vizate: –...

(UPDATE) Meteo: Atenționare cod galben de precipitații și polei pentru județe din Moldova
Regional miercuri, 5 februarie 2025, 19:42

Amendă de 30.000 pentru poluarea unui curs de apă din județul Botoșani

Amendă de 30 de mii de lei pentru Nova Apaserv Botoșani! Sancțiunea a fost aplicată pentru poluarea unui curs de apă, după ce au fost...

Amendă de 30.000 pentru poluarea unui curs de apă din județul Botoșani