(VIDEO) Bacău: O căprioară a fost salvată de un echipaj ISU
Publicat de gabrielarotaru, 19 aprilie 2020, 20:05
O căprioară a fost salvată aseară din canalul de fugă al râului Bistrita, din cartierul Gherăeşti al municipiului Bacău.
Căprioara se rătacise în zonă și, speriată, a căzut în canal.
Un echipaj al Inspectoratului Judetean de Urgente a venit rapid cu o barcă, iar cei 2 subofiteri au salvat animalul aproape înecat.
Echipajul ISU a predat căprioara reprezentantului de la Centrul Regional de Ecologie care a fost eliberata, apoi, în mediul său.
(Radio Iași/ Gabriel Pop/ VIDEO Gabriel Pop)