Ascultă Radio România Iași Live

Vrancea: Angajaţii ENET Focşani reclamă tăierile de sporuri şi alte drepturi salariale

Vrancea: Angajaţii ENET Focşani reclamă tăierile de sporuri şi alte drepturi salariale

Publicat de Andreea Drilea, 28 august 2024, 17:33 / actualizat: 28 august 2024, 19:01

Reprezentanţii sindicali ai angajaţilor ENET SA, societatea de termoficare a municipiului Focşani, reclamă faptul că în ultimele luni angajaţii au pierdut o serie de sporuri şi drepturi salariale, culminând cu tăierea tichetelor de masă, în condiţiile în care mai mult de jumătate dintre aceştia sunt plătiţi aproape de salariul minim pe economie.

‘Suntem aici din cauza situaţiei incerte şi complicate prin care trece societatea noastră, o situaţie continuă de dificultăţi financiare. (…) Toate problemele acestea de dificultăţi financiare se transferă, într-un mod neplăcut, asupra salariaţilor, care îşi fac datoria foarte bine, spun eu. Nu au fost probleme în ultimii ani de întrerupere a furnizării agentului termic în oraş sau a apei calde. Mereu apar însă tensiuni psihologice asupra personalului. Ultima păţanie, prin Ordonanţa 296 din 2023, ni s-au tăiat o grămadă de drepturi, fiind luaţi în considerare ca societate de stat cu pierderi, în insolvenţă şi s-au eliminat bonurile de masă. Ni s-au luat primele de Paşte, de Crăciun, tichetele de vacanţă… dar acum ni s-au luat şi bonurile de masă. Nu pot să înţeleg asta. Sunt oameni care vin la muncă, îşi fac datoria cu conştiinciozitate şi se trezesc că li s-au luat bonurile de masă. Sunt atâţia oameni în ţara asta sprijiniţi de Guvern, cu carduri de energie, de alimente etc, care stau în crâşmă sau prin alte părţi, iar unul care vine la serviciu opt ore zi de zi, i se taie bonurile de masă. Asta a pus capac. (…) Salariile sunt mici. Avem peste 60 – 70% din personal aproape de salariul minim pe economie’, a declarat, miercuri, în cadrul Şedinţei de Dialog Social de la Prefectura Vrancea, reprezentantul Sindicatul Liber al ENET Focşani, Daniel Bâra.

Actuala conducere a ENET SA a dat asigurări că activitatea ENET Focşani ‘va merge înainte’, iar consumatorii nu vor avea de suferit în această iarnă.

‘Situaţia financiară a ENET-ului este puţin dificilă (…) Acesta din cauza faptului că preţul la care se vinde gigacaloria este un preţ impus de stat, sub preţul de producţie, şi atunci inevitabil, apar datorii. De asta este nevoie de subvenţie. (…) Ce este foarte clar, este că, din punct de vedere a drepturilor salariale, angajaţii sunt cu salariile la zi. Lucrurile vor merge înainte şi încercăm să intervenim acolo unde, din diverse considerente, au fost anumite derapaje. Mă refer la relaţiile contractuale cu gazul şi furnizorii noştri importanţi. Avem o perioadă în care trebuie să pregătim perioada de iarnă, mai avem de făcut şi nişte reparaţii. Dar una peste alta, compania va merge înainte. Avem asigurările celor care ne furnizează gaz, cât şi a celor care asigură mentenanţa că vor interveni. De asemenea, primăria Focşani va susţine şi va aloca subvenţia necesară. (…) Aproape jumătate din locuitorii municipiului Focşani beneficiază de agent termic produs de ENET. Ceea ce garantez cetăţenilor municipiului Focşani este că în această iarnă ENET-ul va supravieţui, că în această iarnă va fi agent termic, că vom încerca să trimitem un agent termic de calitate, temperaturile să fie cele care sunt prevăzute în contract’, a spus administratorul special al ENET Focşani SA, Cătălin Popescu.

Acesta a subliniat că sistemul centralizat are, de departe, ‘preţul cel mai bun’ de pe piaţă pentru agentul termic, ceea ce va deveni cu atât mai evident în momentul în care se vor pune în practică angajamentele statului român către Uniunea Europeană.

‘Singura soluţie este sistemul centralizat. De departe, preţul este mai bun. (…) Încă mai sunt clienţi care doresc să se debranşeze, iar mesajul meu este că ar trebui să se gândească mai bine atunci când solicită debranşarea. Noi spunem că ENET este, ca preţ, mai bun, iar în viitor, în momentul în care angajamentele statului român către Uniunea Europeană se vor pune în practică, cei care au centrale individuale vor trebui să plătească nişte taxe, aţi auzit de acea taxă de horn, care va face ca preţul să fie mai crescut decât ENET-ul. De aceea, invităm cetăţenii municipiului Focşani să se rebranşeze la sistemul centralizat’, a susţinut Cătălin Popescu.

Societatea de termoficare ENET SA, aflată în subordinea Consiliului Local al municipiului Focşani, asigură încălzirea pentru aproximativ 10.000 de apartamente din oraş şi circa 240 de instituţii publice, printre care şcoli şi grădiniţe, spitalul judeţean sau căminul pentru persoane vârstnice. ENET SA se află în insolvenţă din 2019, având de datorii de peste 200 de milioane de lei.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:28

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean

Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Galaţi a fost dotat cu un robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic din ţară, în urma unei...

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean
Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:25

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău

Autoritatea Vamală Română a prezentat, în cadrul unei şedinţe de lucru, proiectul privind înfiinţarea unui cargo hub la Aeroportul...

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău
Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:10

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI

Sâmbătă, 15 martie a.c., TUIASI deschide seria ședințelor gratuite de pregătire pentru admiterea la Facultatea de Automatică și Calculatoare...

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”
Regional vineri, 14 martie 2025, 13:27

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 16-30 martie 2025, în spațiul Colecției de Artă (alăturat Galeriei de Artă „Ștefan...

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:46

Fără apă potabilă în localități din județul Iași

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Dumbrava, de 300 mc capacitate, în data de 17 martie 2025, în...

Fără apă potabilă în localități din județul Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:17

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, efectuează o serie de controale inopinate în Piața...

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 10:49

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro

Un agent imobiliar din municipiul Roman a fost reţinut de poliţişti, sub acuzaţia de înşelăciune, în cadrul unui dosar penal cu un prejudiciu...

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro
Regional vineri, 14 martie 2025, 10:22

Noi informări meteorologice pentru zona Moldovei

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 14 martie, ora 10 – 17 martie, ora 18 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică,...

Noi informări meteorologice pentru zona Moldovei