Ascultă Radio România Iași Live

Vrancea: Circa 50 de angajaţi au protestat la Penitenciarul Focşani

Vrancea: Circa 50 de angajaţi au protestat la Penitenciarul Focşani

Publicat de Andreea Drilea, 31 decembrie 2024, 14:00

Circa 50 de angajaţi de la Penitenciarul Focşani au protestat, marţi, în faţa instituţiei, faţă de prevederile Ordonanţei ‘trenuleţ’ care, susţin reprezentanţii sindicali, pot însemna pentru unii dintre ei chiar şi un minus de 1.500 de lei la salariu.

‘Această Ordonanţă ‘trenuleţ’ prevede o serie de tăieri salariale pentru noi, în special pentru sistemul de siguranţă naţională şi ordine publică, aspect peste care nu putem trece aşa uşor. Această ordonanţă funcţionează de mai bine de opt – nouă ani şi de la an la an se mai modifică, se mai adaugă, se mai ia, dar în niciun an nu s-a întâmplat să ne taie cum ne-au tăiat acum. Nu vedem un guvern care să vină cu un plan constructiv, cumva să construiască ceva. Tot timpul, toţi care au venit, şi inclusiv Guvernul Ciolacu care este acum, se gândesc doar la tăieri. Înţelegem cu toţii – îngheţăm drepturile salariale. Dar nu putem să înţelegem să tăiem din banii oamenilor. Toţi ne-am făcut o rată, un credit, ne-am trimis copiii la şcoli, ne-am bazat pe nişte planuri de viitor, în funcţie de veniturile pe care le realizăm. La momentul acesta, aş putea să spun chiar că peste noapte ne trezim cu 1.500 lei mai puţin în buzunar, ceea ce nu consider că e corect. Noi sperăm să se schimbe ceva şi guvernanţii noştri să înţeleagă că trebuie să revină asupra deciziei de a tăia banii’, a declarat preşedinte SNPP Penitenciarul Focşani, Viorel Creţu.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei a subliniat că efectele acestei ordonanţe, respectiv renunţarea la plata sporului de 75% aferent muncii prestate în zilele de repaus săptămânal sau sărbători legale, se vor resimţi în special la personalul care lucrează în ture.

‘Din considerente de austeritate, renunţarea la plata sporului de 75% aferent muncii prestate în zilele de repaus săptămânal sau sărbători legale s-a menţinut în OUG pentru tot sistemul de apărare şi inclusiv pentru sistemul penitenciar. Forma actuală a OUG nemulţumeşte în continuare organizaţiile sindicale şi afectează venitul poliţiştilor de penitenciare care lucrează în program de ture. Din acest motiv, manifestaţii vor avea loc atât la Penitenciarul Focşani şi probabil că şi la alte penitenciare din ţară, însă cu o precizare foarte importantă: fără afectarea siguranţei penitenciarului sau a drepturilor persoanelor private de libertate. Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cât şi a Penitenciarului Focşani, este în contact şi dialog permanent cu organizaţiile sindicale. Se face, de asemenea, apel la calm, vigilenţă, responsabilitate la siguranţa misiunilor, astfel încât sistemul penitenciar să fie gestionat corespunzător’, a susţinut purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Focşani, Ovidiu Popescu.

Marţi dimineaţă, personalul care a lucrat peste noapte a trebuit să îşi prelungească programul de lucru, deoarece colegii au refuzat să schimbe tura. Acestora li s-a asigurat o masă, precum şi ceaiuri calde şi cafea, pentru a putea rezista după mai bine de 20 de ore de muncă.

Penitenciarul Focşani are 259 de angajaţi, gradul de ocupare al schemei de personal fiind, în prezent, de 85,76%.

În penitenciar îşi ispăşesc pedeapsa, la acest moment, 387 de persoane private de libertate. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani
Regional joi, 17 aprilie 2025, 09:18

(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani

Lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani nu au început încă, deși amplasamentul a fost...

(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani
Iaşi: Oficiali de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezenţi la Festivalul ‘Podul de Flori’ de la Ungheni
Regional joi, 17 aprilie 2025, 06:51

Iaşi: Oficiali de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezenţi la Festivalul ‘Podul de Flori’ de la Ungheni

Oficialităţi de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezente sâmbătă, 26 aprilie, în centrul oraşului Ungheni, din Republica...

Iaşi: Oficiali de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezenţi la Festivalul ‘Podul de Flori’ de la Ungheni
Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 12:27

Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani

Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani. Doar o treime dintre candidaţi au...

Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani
Investigaţie în desfăşurare, în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 12:00

Investigaţie în desfăşurare, în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi

O investigaţie este în desfăşurare în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi. Cei doi, în...

Investigaţie în desfăşurare, în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 10:06

Delgaz Grid investește 7,5 milioane lei pentru modernizarea rețelelor de gaz din Suceava

Delgaz Grid investește 7,5 milioane lei pentru modernizarea rețelelor de gaz din Suceava Rețeaua din municipiul Suceava va fi modernizată pe o...

Delgaz Grid investește 7,5 milioane lei pentru modernizarea rețelelor de gaz din Suceava
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 09:30

Bacău: Evenimentul – concert „RUGĂCIUNE PENTRU PACE”

Municipiul Bacău, alături de Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău,  vor organiza evenimentul – concert...

Bacău: Evenimentul – concert „RUGĂCIUNE PENTRU PACE”
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 08:53

(AUDIO/FOTO) Olimpiada Națională de Informatică de la Botoșani, organizată într-o sală de nunți

Elevii participanți la Olimpiada Națională de Informatică, ce se desfășoară până vineri la Botoșani, susțin probele de examen într-o...

(AUDIO/FOTO) Olimpiada Națională de Informatică de la Botoșani, organizată într-o sală de nunți
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 07:54

(AUDIO) Ceremonia Reînnoirii Făgăduințelor celor 350 de preoți din Dieceza Romano-Catolică de Iași

În Catedrala Romano-Catolică din Iași astăzi, în Miercurea Mare, are loc Ceremonia Reînnoirii Făgăduințelor celor 350 de preoți din Dieceza...

(AUDIO) Ceremonia Reînnoirii Făgăduințelor celor 350 de preoți din Dieceza Romano-Catolică de Iași