Vrancea: Două persoane accidentate pe o trecere de pietoni din Focşani; şoferul avea permisul suspendat
Publicat de , 4 mai 2018, 17:07
Două persoane, o femeie şi un copil minor, au fost accidentate vineri, pe o trecere de pietoni din municipiul Focşani de către un şofer care avea permisul de conducere suspendat, a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea, Paula Enache.
Aceasta a precizat că accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a celor două persoane, iar pe numele şoferului, în vârstă de 49 de ani, a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis.
‘Şoferul care a efectuat un viraj la stânga nu a acordat prioritate la trecerea de pietoni şi a acroşat uşor o femeie şi o minoră angajate în traversarea străzii pe marcajul pietonal. După cum spuneam, a fost un accident uşor, dar victimele au fost transportate la spital. În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul avea suspendat permisul, prin urmare nu avea dreptul de a conduce pe drumurile publice. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal‘, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vrancea. (Agerpres/FOTO trnews.ro)