Ascultă Radio România Iași Live

Vrancea: Hotărârea privind aprobarea bugetul municipiului Focşani – suspendată de Tribunalul Vrancea

Vrancea: Hotărârea privind aprobarea bugetul municipiului Focşani – suspendată de Tribunalul Vrancea

Publicat de Andreea Drilea, 24 iunie 2021, 13:03

Hotărârea Consiliului Local Focşani privind aprobarea bugetului municipiului a fost suspendată de instanţa de judecată în urma unei acţiuni formulate de sindicatul angajaţilor din primărie, Sintax 2010, iar consilierii locali au fost obligaţi la plata a peste 7.500 lei, potrivit hotărârii Tribunalului Vrancea.

‘Dispune suspendarea executării HCL 101/10.05.2021 până la pronunţarea instanţei de fond. Obligă pârâtul Consiliul Local Focşani la 7.550 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Executorie de drept’, se arată în hotărârea nr. 318/2021 din 23 iunie 2021 a Tribunalului Vrancea.

Viceprimarul municipiului Focşani, Ana Maria Dimitriu, consideră că sindicatul ar fi trebuit să-şi retragă cererea formulată în instanţă după ce angajaţii şi-au primit salariile, mai ales că, în urma deciziei instanţei, angajaţii se află din nou în imposibilitatea de a-şi primi salariile în lunile ce vor urma.

‘Prin decizia instanţei, hotărârea de aprobare a bugetului a fost doar suspendată, nu şi anulată, deci nu mai produce efecte. Dar hotărârea a produs deja efecte, ceea ce e o problemă. După şedinţa de vineri, în care angajaţii şi-au primit drepturile salariale, sindicatul trebuia să-şi retragă acţiunea, care a rămas fără obiect. Acum, chiar dacă şi-ar retrage acţiunea, hotărârea privind bugetul rămâne în continuare suspendată. Deci la acest moment, nu se mai poate cheltui nimic în primăria municipiului Focşani. E ca şi când ei (angajaţii – n.red) trebuie să dea banii înapoi, toate plăţile care au fost făcute către diferiţi operatori economici ar trebui rambursate. Oamenii cred că nici nu au ştiut ce fac, iar acum sunt chiar în imposibilitatea de a-şi primi salariile pe luna iulie, pentru că s-a suspendat hotărârea privind bugetul’, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Ana Maria Dimitriu.

Aceasta a susţinut că iniţierea unui alt proiect de buget nu stă în puterea Consiliul Local, ci a primarului, şi că în lipsa unei asemenea acţiuni din partea edilului municipiului Focşani, blocajul din primărie ar putea dura cel puţin până în toamnă.

Referitor la plata sumei de 7.750 de către Consiliul Local, viceprimarul spune că, cel mai probabil, banii vor fi plătiţi de consilieri.

‘Consiliul Local trebuie să plătească aceşti bani. Probabil îi vom strânge noi, pentru că CL nu are un buget. O să vedem la momentul respectiv, după ce se termină procesul. Poate nici nu o să se mai întâmple acest lucru. Nu avem de unde să ştim cum se va termina’, a spus Dimitriu.

Primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă, a declarat, pentru AGERPRES, că va avea o întâlnire cu factorii decizionali pentru a putea ieşi din acest blocaj care pune în pericol funcţionarea instituţiei şi că speră să existe înţelegere din partea consilierilor majorităţii pentru rezolvarea acestei situaţii.

‘Voi convoca o nouă întâlnire cu toţi factorii decidenţi şi vom vedea se putem face. Altfel, dacă nu ieşim cât mai repede din acest blocaj, o să avem mari neplăceri în ceea ce înseamnă în primul rând derularea investiţiilor din fonduri europene şi guvernamentale. Deocamdată, aşteptăm comunicarea oficială a acestei decizii a instanţei, pe care o vom înainta la Trezorerie, iar bugetul va deveni iarăşi inoperabil. Vom putea funcţiona iarăşi pe cota de 1/12 din bugetul anului precedent. Decizia instanţei, deşi nu este definitivă, este executorie. Dacă există înţelegere din partea consilierilor locali, aşa cum le-am propus încă de la prima întâlnire, din data de 28 mai, când am primit adresa de la Instituţia Prefectului, care, printre rânduri, cam acelaşi lucru spunea, să rediscutăm întregul buget, să-l aducem într-o formă funcţională şi să punem în acord legalitatea cu oportunitatea. Eu de la început am văzut această soluţie. Să abrogăm hotărârea 101 şi să rediscutăm întregul buget pentru a-l pune în legalitate. Dacă nu, se va merge într-un blocaj în continuare. Suntem în mare pericol, pentru că ANAF nu ne va mai vira cotele defalcate din impozit pe venit şi TVA şi vom avea la bază doar veniturile încasate din impozite şi taxe locale, care se ridică la circa un sfert din totalul veniturilor din bugetul local’, a declarat primarul.

Cristi Misăilă a fost de părere că acţiunea Sintax 2010 nu era rămasă fără obiect, întrucât angajaţii au contestat nu doar imposibilitatea de a-şi primi salariile pe luna mai, cât şi faptul că bugetul aprobat nu asigura fondurile necesare pentru achitarea salariilor până la finele anului.

Bugetul municipiului Focşani a fost invalidat, la finalul lunii mai, de către softul Administraţiei Finanţelor Publice Vrancea, Ministerul Finanţelor susţinând că invalidarea ar fi fost cauzată de erori ale ordonatorului de credit la întocmirea şi introducerea acestuia în Sistemul informatic al Ministerului Finanţelor, în timp ce primarul Cristi Misăilă a declarat că invalidarea bugetului ar fi venit în urma unor amendamente ale majorităţii CL Focşani, care au determinat ca execuţia bugetară pe tot anul la unele capitole bugetare să fie mai mică decât sumele deja cheltuite până în luna mai.

Vineri, 18 iunie, într-o şedinţă ordinară ţinută în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, consilierii locali ai municipiului Focşani au aprobat repartizarea unor sume din bugetul de rezervă pentru a acoperi liniile bugetare negative, astfel încât angajaţii să îşi poată primi salariile pe luna mai. AGERPRES

Etichete:
Vrancea: Pui de urs îndepărtat de jandarmi din preajma unei şcoli
Prim plan vineri, 11 aprilie 2025, 17:25

Vrancea: Pui de urs îndepărtat de jandarmi din preajma unei şcoli

Un pui de urs a fost îndepărtat, vineri, de jandarmii montani din spatele unei unităţi de învăţământ din Soveja, fiind alungat în zona...

Vrancea: Pui de urs îndepărtat de jandarmi din preajma unei şcoli
(AUDIO) Iași: Mâine se lansează Asociația PISC – Profesorii Inovează Școala
Prim plan vineri, 11 aprilie 2025, 17:09

(AUDIO) Iași: Mâine se lansează Asociația PISC – Profesorii Inovează Școala

Mâine va avea loc, la Iași, lansarea Asociației PISC – „Profesorii inovează școala”, un proiect care își propune să producă o...

(AUDIO) Iași: Mâine se lansează Asociația PISC – Profesorii Inovează Școala
Romsilva a achiziţionat o pădure de peste 4.000 de hectare în judeţul Neamţ
Prim plan vineri, 11 aprilie 2025, 16:35

Romsilva a achiziţionat o pădure de peste 4.000 de hectare în judeţul Neamţ

Romsilva anunţă cea mai mare achiziţie de pădure realizată vreodată de instituţie în numele statului român: peste 4.000 de hectare în...

Romsilva a achiziţionat o pădure de peste 4.000 de hectare în judeţul Neamţ
(FOTO) Alunecare de teren în municipiul Iași
Prim plan vineri, 11 aprilie 2025, 15:31

(FOTO) Alunecare de teren în municipiul Iași

Alunecare de teren în municipiul Iași pe Strada Iancu Flondor din cartierul Păcurari. Două treimi dintr-un zid de sprijin al unei parcări...

(FOTO) Alunecare de teren în municipiul Iași
Prim plan vineri, 11 aprilie 2025, 11:38

Patru medici din Iași, urmăriți penal pentru luare de mită în formă continuată

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale...

Patru medici din Iași, urmăriți penal pentru luare de mită în formă continuată
Prim plan vineri, 11 aprilie 2025, 11:18

România este prezentă cu un stand impozant la Festivalul Naţional de Carte de la Paris

La Paris se deschide astăzi Festivalul Naţional de Carte, cel mai mare eveniment literar al anului din capitala Franţei. Participă 450 de...

România este prezentă cu un stand impozant la Festivalul Naţional de Carte de la Paris
Prim plan vineri, 11 aprilie 2025, 11:03

Neamț: Traficul rutier se desfăşoară în condiții de iarnă

În urma ninsorilor abundente si a formării de polei, în această dimineață s-a circulat cu dificultate pe unele tronsoane de drumuri județene....

Neamț: Traficul rutier se desfăşoară în condiții de iarnă
Prim plan vineri, 11 aprilie 2025, 11:00

China impune taxe vamale de 125% pentru bunurile din Statele Unite

China va impune taxe vamale de 125% pentru bunurile americane, începând de sâmbătă, mai mult faţă de nivelul de 84% comunicat anterior, a...

China impune taxe vamale de 125% pentru bunurile din Statele Unite