Vrancea: Noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie, depistată la un bărbat din Focşani
Publicat de , 18 februarie 2021, 17:02
Noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie a fost depistată la un bărbat de 51 de ani din Focşani, au informat, joi, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea.
‘DSP Vrancea a fost înştiinţată, conform protocolului, că un bărbat de 51 de ani, din Focşani, a fost depistat pozitiv, acesta fiind infectat cu noua tulpină de COVID-19 din Marea Britanie. (…) Este primul caz de acest fel la nivel judeţean‘, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DSP, Silviu Stanciu.
Potrivit acestuia, recoltarea probei s-a făcut în data de 9 februarie.
Joi, în Vrancea, rata de infectare cu COVID-19 a fost de 0,42 de cazuri la mia de locuitori, în ultimele 24 de ore fiind raportate 18 noi cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Unsprezece localităţi din judeţ au rate de infectare peste 1 la mie, în timp ce alte 34 de comune nu au raportat în ultimele 14 zile niciun caz de COVID-19.
Până în prezent, la nivel judeţean au fost confirmaţi pozitiv 8.018 vrânceni, din care 7.356 s-au vindecat, în timp ce alte 334 de persoane au decedat.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)