Vrancea: Opt comune fără apă potabilă în urma avariei unei conducte în timpul lucrărilor la autostrada A7
Publicat de Andreea Drilea, 20 mai 2024, 12:16
Opt comune din sud-estul judeţului Vrancea au rămas fără apă potabilă, luni dimineaţă, după ce angajaţii companiei care execută săpături pe traseul autostrăzii A7 au perforat o conductă de apă, a informat CUP SA Focşani.
‘În urma unei avarii produse la magistrala de alimentare cu apă a zonei de sud – est a judeţului, de către executantul lucrărilor de construcţie a autostrăzii A7, a fost necesară întreruperea furnizării serviciului începând cu ora 08,45, pentru toţi utilizatorii din localităţile Milcovul, Gologanu, Răstoaca, Tătăranu, Vulturu, Călieni, Năneşti şi Măicăneşti’, a precizat furnizorul de apă.
Angajaţii CUP SA Focşani sunt în prezent la faţa locului pentru remedierea situaţiei.
Se estimează că furnizarea apei potabile ar putea fi reluată în circa şase ore. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro