Ascultă Radio România Iași Live

Ridicarea imunității va fi votată de acum cu majoritatea simplă a parlamentarilor prezenți la ședință

Publicat de isoreanu, 7 aprilie 2015, 18:50

Parlamentarii şi-au modificat Statutul, în acord cu Legea fundamentală, astfel încât ridicarea imunităţii va fi votată de acum înainte cu majoritatea simplă a senatorilor sau deputaţilor prezenţi.

Cu 292 de voturi pentru şi doar un vot împotrivă, senatorii şi deputaţii, atât de la putere, cât şi din opoziţie, au pus în acord Statutul parlamentarilor cu prevederile din Constituţie.

Aşadar, hotărârile privind aprobarea cererilor DNA de reţinere şi arestare preventivă a parlamentarilor se vor aproba, de acum înainte, cu votul secret al majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră.

PNL, prin vocea deputatului Mircea Toader, a precizat că, prin această modificare la statut, parlamentul nu mai este o pavăză pentru nimeni. Şi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, arăta că prin modificarea adoptată astăzi membrii parlamentului sunt egali cu cetăţenii în faţa legii. (rador/ FOTO opiniagiurgiu.ro)

Etichete:
Cetăţenii din diaspora, care au domiciliul în alt stat membru al UE, vor putea obţine o carte de identitate eliberată de statul român
Naţional vineri, 14 martie 2025, 18:07

Cetăţenii din diaspora, care au domiciliul în alt stat membru al UE, vor putea obţine o carte de identitate eliberată de statul român

Cetăţenii din diaspora, care au domiciliul în alt stat membru al Uniunii Europene, vor putea obţine o carte de identitate eliberată de statul...

Cetăţenii din diaspora, care au domiciliul în alt stat membru al UE, vor putea obţine o carte de identitate eliberată de statul român
Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost exclus din competiţia electorală
Naţional vineri, 14 martie 2025, 17:10

Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost exclus din competiţia electorală

Curtea Constituţională a publicat astăzi motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost exclus din competiţia electorală pentru alegerile...

Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost exclus din competiţia electorală
MAI dezminte informaţiile potrivit cărora în România ar fi acţionat jandarmi francezi
Naţional vineri, 14 martie 2025, 10:53

MAI dezminte informaţiile potrivit cărora în România ar fi acţionat jandarmi francezi

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează că informaţiile apărute pe o platformă de social media potrivit cărora în România au acţionat...

MAI dezminte informaţiile potrivit cărora în România ar fi acţionat jandarmi francezi
Percheziţii la mercenari ai lui Horațiu Potra
Naţional vineri, 14 martie 2025, 10:02

Percheziţii la mercenari ai lui Horațiu Potra

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui...

Percheziţii la mercenari ai lui Horațiu Potra
Naţional vineri, 14 martie 2025, 07:42

ANAF atenţionează că există o nouă campanie frauduloasă

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală atenţionează că există o nouă campanie frauduloasă prin care oamenii sunt contactaţi telefonic...

ANAF atenţionează că există o nouă campanie frauduloasă
Naţional joi, 13 martie 2025, 19:18

Aproape 80% din cazurile de rujeolă înregistrate în UE, anul trecut, provin din România

Aproape 80% din cazurile de rujeolă înregistrate în Uniunea Europeană, anul trecut, provin din România atrage atenţia Organizaţia Salvaţi...

Aproape 80% din cazurile de rujeolă înregistrate în UE, anul trecut, provin din România
Naţional joi, 13 martie 2025, 16:29

Guvernul a modificat prin ordonanţă de urgenţă Statutul personalului silvic

Guvernul a modificat astăzi prin ordonanţă de urgenţă Statutul personalului silvic, etapă în demersurile Ministerului Mediului pentru...

Guvernul a modificat prin ordonanţă de urgenţă Statutul personalului silvic
Naţional joi, 13 martie 2025, 16:22

Elena Lasconi şi-a depus dosarul de candidatură pentru alegerile prezidenţiale

Preşedinta USR, Elena Lasconi, şi-a depus astăzi dosarul de candidatură pentru alegerile prezidenţiale din 4 mai. Ea a criticat prestaţia...

Elena Lasconi şi-a depus dosarul de candidatură pentru alegerile prezidenţiale