Ascultă Radio România Iași Live

Schimbări la nivelul Comisiei speciale pentru elaborarea legilor electorale

Publicat de , 6 octombrie 2015, 09:20

Conducerea parlamentului se va reuni, în această dimineaţă, pentru a discuta despre schimbarea preşedintelui comisiei speciale pentru elaborarea legilor electorale, între care figurează şi proiectul votului prin corespondenţă.

Senatorii şi deputaţii trebuie să valideze prin vot o nouă conducere la comisia specială pentru elaborarea legilor electorale.

După demisia liberalului Mihai Voicu din funcţia de preşedinte al comisiei, PSD şi-a asumat conducerea acesteia şi l-a nominalizat pe deputatul Gabriel Vlase în fruntea comisiei speciale.

Social-democraţii au mandat din partea conducerii partidului să finalizeze legea privind votul prin corespondenţă până săptămâna viitoare.

De altfel, amânarea adoptării legii privind votul prin corespondenţă este şi motivul pentru care liberalii au renunţat la şefia comisiei de cod electoral.

Mai mult, anunţa liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, în semn de protest faţă de atitudinea PSD de a amâna această lege, parlamentarii liberali se vor afla în grevă japoneză. Aceştia vor fi prezenţi la lucrările parlamentului, dar vor purta banderole albe cu mesajul „votul prin corespondenţă”.

Acest proiect de lege se află încă în dezbatera comisiei de cod electoral şi, pentru a putea fi aplicat la alegerile parlamentare de anul viitor, trebuie adoptat până la 1 noiembrie.

(Rador/Foto arhiva hotweek.ro)

Etichete:
Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este funcţională
Naţional luni, 3 martie 2025, 11:14

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este funcţională

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este funcţională, iar serviciile pentru pacienţi se acordă, de la începutul acestei luni,...

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este funcţională
Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului
Naţional luni, 3 martie 2025, 11:00

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului

Pe Valea Oltului vor fi din nou restricţii de circulaţie, în contextul în care de mâine se reiau lucrările de protecţie pe versanţi. Astfel,...

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului
De astăzi, 3 martie, începe postul Paștelui, care va dura 40 de zile, până la 19 aprilie
Naţional luni, 3 martie 2025, 10:21

De astăzi, 3 martie, începe postul Paștelui, care va dura 40 de zile, până la 19 aprilie

A început postul Paștelui, care va dura 40 de zile, până la 19 aprilie. Denumit și Postul Mare este considerat cel mai aspru din an. Anul...

De astăzi, 3 martie, începe postul Paștelui, care va dura 40 de zile, până la 19 aprilie
Președintele interimar Ilie Bolojan despre summit-ul de la Londra
Naţional luni, 3 martie 2025, 07:44

Președintele interimar Ilie Bolojan despre summit-ul de la Londra

Întâlnirea la nivel înalt, convocată de premierul britanic Keir Starmer, cu participarea a 19 lideri, reuniţi la a Lancaster House, pentru a...

Președintele interimar Ilie Bolojan despre summit-ul de la Londra
Naţional luni, 3 martie 2025, 07:35

Noi titluri de stat Fidelis

Persoanele care vor să investească în titluri de stat Fidelis o vor putea face de vineri, 7 martie şi până pe 14 martie. Este a doua ediţie...

Noi titluri de stat Fidelis
Naţional luni, 3 martie 2025, 07:05

Pompierii atrag atenţia asupra pericolului pe care îl presupune incendierea vegetaţiei uscate

Incendierea vegetaţiei uscate pentru igienizarea terenurilor este interzisă prin lege, iar cei care nu respectă această interdicţie riscă...

Pompierii atrag atenţia asupra pericolului pe care îl presupune incendierea vegetaţiei uscate
Naţional luni, 3 martie 2025, 06:46

Executivul intenţionează să reducă numărul secretarilor de stat

Executivul intenţionează să reducă numărul secretarilor de stat, urmând ca o hotărâre în acest sens să fie adoptată săptămâna aceasta,...

Executivul intenţionează să reducă numărul secretarilor de stat
Naţional duminică, 2 martie 2025, 06:42

Campania ‘Detector pentru viaţă’: 10.000 de detectoare de fum şi monoxid de carbon vor fi montate în acest an

10.000 de detectoare de fum şi monoxid de carbon vor fi montate gratuit, până în luna iunie, în 20 de judeţe din ţară, a declarat şeful...

Campania ‘Detector pentru viaţă’: 10.000 de detectoare de fum şi monoxid de carbon vor fi montate în acest an