Senatul a aprobat începerea urmării penale în cazul Ecaterinei Andronescu
Publicat de , 19 noiembrie 2014, 13:47
Senatul a avizat, astăzi, începerea urmării penale în cazul Ecaterinei Andronescu, fiind înregistrate 72 de voturi „pentru”, 62 „împotrivă”” şi o abţinere. Votul a fost secret cu bile, parlamentarii PDL şi PNL votând la vedere.
Din numărul total de 168 de senatori, au votat 135, s-au înregistrat 72 de voturi „pentru” şi 62 de voturi „împotrivă”, un vot fiind anulat.
Senatul a admis astfel solicitarea Parchetului de pe lângă ÎCCJ, în favoarea formulării cererii de începere a urmăririi penale, pe numele Ecaterinei Andronescu, pentru perioada în care a fost ministru.
Ecaterina Andronescu a ţinut să mulţumească senatorilor pentru votul dat.
”Mă voi bate pentru a-mi dovedi nevinovăţia în justiţie, şi vă rog să nu vă pierdeţi încrederea în onestitatea mea, merită să mă bat, pentru că e singura mea avere”, a spus senatorul PSD. (Mediafax/ FOTO ziaruloval.ro)