Ascultă Radio România Iași Live

SIE a răspuns acuzațiilor procurorului șef al DNA

SIE a răspuns acuzațiilor procurorului șef al DNA

Publicat de , 26 aprilie 2016, 18:24

Serviciul de Informații Externe a transmis, astăzi, într-un comunicat, că nu monitorizează cetățenii români aflați în străinătate, această practică fiind una specifică fostei Securități, așa cum nu monitorizează conturile și transferurile bancare, achizițiile imobiliare sau de altă natură efectuate de cetățenii români în străinătate.

Precizarea vine în contextul în care procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat că nu a primit nicio informare de la SIE în mandatul său și că în investigațiile procurorilor anticorupție se observă că tot mai mulți inculpați și-au deschis conturi și afaceri în străinătate, precum și că își mută bani și își cumpără proprietăți în afara țării.

„Apreciem că punctul de vedere al doamnei procuror-șef este generat de o neînțelegere a specificului pe care îl incumbă activitatea de informații externe/spionajul, în speță faptul că obținerea de informații secrete sau confidențiale ce vizează securitatea națională și apărarea intereselor României se realizează preponderent prin surse umane (HUMINT) și metode și mijloace specifice. SIE nu monitorizează cetățenii români aflați în străinătate, această practică fiind una specifică fostei Securități, așa cum nu monitorizează conturile și transferurile bancare, achizițiile imobiliare sau de altă natură efectuate de cetățenii români în străinătate”, se arată în comunicatul SIE, postat marți pe site-ul Serviciului.

SIE face referire la faptul că orice acțiune pe spațiile aliate se desfășoară doar în parteneriat cu structurile de informații locale și strict în limita competențelor serviciilor de informații.

„În acord cu tratatele internaționale la care România este parte, SIE nu desfășoară activitate specifică pe spațiile aliate (UE, NATO), ca urmare nu desfășoară activitate specifică nici în Franța, stat menționat ca exemplu de procurorul șef DNA. Orice acțiune pe spațiile aliate se desfășoară doar în parteneriat cu structurile de informații locale și strict în limita competențelor serviciilor de informații, așa cum sunt acestea prevăzute și înțelese în Comunitatea Informativă Nord-Atlantică/UE”, explică SIE.

De asemenea, se subliniază că un serviciu de spionaj nu poate obține, în străinătate, în mod autonom și legal, documente clasificate, baze de date, evidențe, date despre conturi, transferuri bancare etc.

„Accesul se poate realiza prin intermediul surselor umane, persoane recrutate și gestionate conspirat și legendat și care, prin acțiunile lor, încalcă legislația statului de origine, săvârșind infracțiunea de spionaj/ trădare. Activitatea de spionaj este o resursă foarte importantă a statului, focalizată pe obținerea de informații secrete, protejate de state/ entități, vizând amenințări la adresa securității naționale. Având în vedere riscurile inerente activității, riscuri pe care ofițerii SIE sunt pregătiți să și le asume și antrenați să le gestioneze, spionajul este angrenat în zone care nu pot fi accesate pe altă cale, în speță atunci când informațiile nu pot fi obținute pe canale legale cum sunt cele generate de cooperarea polițienească, schimbul de date între instituții cu atribuții de control financiar, mecanisme judiciare sau, în unele situații, chiar prin abonamente la baze de date publice”, menționează SIE.

Potrivit sursei citate, în cursul cercetării informative, SIE obține, țintit sau colateral, și informații referitoare la intenții de încălcare a legii de către persoane fizice sau juridice române sau străine.

„Informațiile SIE nu se pot constitui în probe în instanță, întrucât sunt obținute prin surse umane cetățeni străini, cu mijloace și metode specifice, care ‘nu pot fi dezvăluite nimănui și în nicio împrejurare’. Respectând cu strictețe atât propria lege de organizare și funcționare cât și protocoalele de cooperare și competențele celorlalte structuri din Sistemul Securității Naționale, acest tip de informații sunt transmise spre completare, validare și exploatare acelor instituții ale statului cu atribuții și posibilități legale, în speță SRI, MAI, ONPCSB etc”, se arată în comunicatul citat.

SIE mai informează că, în cursul anului 2015 și în primele luni ale anului 2016, a transmis către SRI, MAI, ONPCSB, ANAF, MApN/DGIA sau alți beneficiari 35 note informative/semnalări/alerte vizând „aspecte corelate fenomenului de corupție/ infracțiunilor economice”.

„Totodată, în același interval de timp, SIE a transmis beneficiarilor legali 10 materiale (analize strategice/ buletine tematice/ note de informare) pe subiecte vizând riscuri la adresa securității economice (inclusiv aspecte privind economia subterană, perpetuarea corupției). Menționăm, de asemenea, că Serviciul primește în mod curent și răspunde cu promptitudine la solicitări punctuale de verificare vizând entități economice, persoane fizice sau juridice cu interese de afaceri în România (credibilitate acționari, implicare în acțiuni ilegale conexe traficului de droguri, finanțarea organizațiilor teroriste, etc. ). În perioada de referință, SIE a răspuns la 30 astfel de solicitări, beneficiarii principali fiind, de asemenea, SRI și MAI”, se mai precizează în comunicatul SIE.

SIE mai subliniază că nu a primit nicio solicitare de verificare sau obținere de informații vizând vreo persoană fizică sau juridică cercetată pentru fapte de corupție.

„Pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm faptul că, în contextul în care SIE nu are acces la activitatea sau dosarele aflate în lucru la DNA sau la identitatea suspecților din aceste dosare, în intervalul temporal la care face trimitere procurorul șef DNA, SIE nu a primit nicio solicitare de verificare sau obținere de informații vizând vreo persoană fizică sau juridică cercetată pentru fapte de corupție”, susține Serviciul de Informații Externe.

Serviciul reamintește că activitatea sa se desfășoară în concordanță cu prevederile legale, în speță vizează amenințările la adresa securității naționale așa cum sunt acestea expres și limitativ prevăzute în Legea nr.51/1991, obiectivele informative ale Serviciului fiind stabilite prin Planul Național de Priorități Informative, aprobat anual de CSAT. Totodată, în acord cu specificul și misiunea sa, Serviciul de Informații Externe desfășoară o activitate care are ca prioritate prevenția, prin avertizarea timpurie a beneficiarilor în legătură cu intenții ale entităților ostile care pot aducere atingere securității naționale sau intereselor României. (Agerpres/FOTO: jurnalul.ro)

Etichete:
DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:28

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online

Parolele lungi nu garantează siguranţa online, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică. Instituţia spune că în loc să...

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:25

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanţe în valoare de 500 milioane...

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:07

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 22-04-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 22 aprilie,...

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:43

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea. Între 31 mai şi 2 iunie 2019, el s-a aflat în...

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:27

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea

Patru cutremure, cu magnitudini între 2,8 şi 3,9, au avut loc, în cursul nopţii, în zona seismică Vrancea-Buzău, fiind resimţite uşor în...

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:11

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni,iar ulterior va intra într-un proces de răcire (prognoză)

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni, iar ulterior va intra într-un proces de răcire în majoritatea regiunilor, în...

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni,iar ulterior va intra într-un proces de răcire (prognoză)
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 05:57

IGPR: Peste 240 de persoane au murit şi circa 520 au fost rănite grav în accidente rutiere în ianuarie-martie

Peste 240 de persoane au decedat şi circa 520 au fost rănite grav în aproximativ 700 de accidente rutiere înregistrate în intervalul...

IGPR: Peste 240 de persoane au murit şi circa 520 au fost rănite grav în accidente rutiere în ianuarie-martie
Naţional luni, 21 aprilie 2025, 20:57

(AUDIO) Mesajul Papei Francisc, transmis la Iași în iunie 2019

Pentru România, vizita istorică a Papei Francisc din 31 mai – 2 iunie 2019 rămâne un moment de referință în istoria relațiilor dintre...

(AUDIO) Mesajul Papei Francisc, transmis la Iași în iunie 2019