Simona Halep a reuşit meciul vieţii: Reuters
Publicat de Andreea Drilea, 22 octombrie 2014, 19:11
Românca Simona Halep a reuşit meciul vieţii miercuri, la Turneul Campioanelor de la Singapore, când a demolat-o în două seturi, 6-0, 6-2, pe americanca Serena Williams, actualul lider mondial al tenisului feminin, estimează Reuters.
Finalistă în acest an la Roland Garros, Simona Halep a practicat miercuri cel mai bun tenis din viaţa sa, nelăsându-i nicio şansă lui Williams, ce o învinsese clar în cele trei întâlniri anterioare. Românca a reuşit miercuri a doua mare performanţă a carierei după finala de la Roland Garros, pierdută în faţa Mariei Şarapova.
În ciuda acestui succes, Halep rămâne cu picioarele pe pământ şi a declarat că se gândeşte la ultimul ei meci din Grupa Roşie a turneului de la Singapore, în faţa Anei Ivanovic. ‘Vreau doar să mă gândesc la următorul meci, fiindcă va fi greu împotriva lui Ivanovic. Mai întâi, trebuie să uit această zi, fiindcă va fi cu adevărat greu de uitat’, a spus ea.
Sportiva româncă este practic calificată în semifinalele competiţiei, la care participă în premieră. (Agerpres/FOTO wtafinals.com)