Ascultă Radio România Iași Live

Specialişti din Norvegia, Islanda şi Suceava studiază schimbările climatice din Carpaţi, în ultimul mileniu

Publicat de andreeadaraban, 3 noiembrie 2014, 20:01

La Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV) a avut loc, astăzi, lansarea proiectului de cercetare ”Răspunsul pădurii la schimbările climatice, cuantificat pe baza unei reconstituiri climatice multiseculare din Regiunea Carpatică” (CLIMFOR), realizat în parteneriat cu specialişti din Norvegia şi Islanda, a declarat prorectorul USV Mihai Dimian.

El a spus că acesta este unul dintre puţinele proiecte de mediu acceptate spre finanţare, din totalul de 400 depuse, doar 23 primind finanţare.

”În domeniul Protecţia şi Managementul Mediului au fost finanţate şapte, acest proiect ocupând locul doi în clasamentul general şi beneficiază de o finanţare de peste un milion de euro, cea mai mare parte revenind USV”, a spus Dimian.

Cea mai mare parte a fondurilor atrase prin acest proiect vor fi folosite pentru o investiţie de amploare în universitatea suceveană, respectiv un laborator de biometrie forestieră, în acest moment USV fiind în curs de achiziţie al echipamentelor.

”Prin achiziţiile din acest proiect sperăm să reducem discrepanţele dintre laboratoarele noastre şi cele din vestul Europei. Acesta ar fi al cincilea echipament vândut în Europa. Este un echipament multiscanner cu raze X şi este o premieră pentru România. El costă în jur de 240 de mii de euro”, a arătat directorul proiectului, Cătălin Roibu, adăugând că, până pe 15 noiembrie, va avea loc procesul de achiziţie al echipamentelor, urmând ca înainte de sărbătorile de iarnă să fie dat spre folosinţă.

Totodată, Roibu a spus că prin implementarea proiectului se doreşte studierea schimbărilor climatice din ultima mie de ani şi a modului de reacţie al pădurilor la aceste schimbări.

”Practic, ne propunem o reconstituire a climatului pe o mie de ani în tot spaţiul Carpatic, Munţii Carpaţi fiind o zonă deosebită în Europa în ceea ce priveşte climatul. Ne propunem să studiem cum au reacţionat pădurile la schimbările climatice şi cum reacţionează la schimbările climatice actuale”, a explicat Roibu.

În proiect, alături de USV sunt implicate două institute din Islanda şi Norvegia, respectiv Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice – ICAS şi Norwegian Institute For Nature Research – NINA(Agerpres/ FOTO prietenie.eu )

Etichete:
(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani
Regional joi, 17 aprilie 2025, 09:18

(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani

Lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani nu au început încă, deși amplasamentul a fost...

(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani
Iaşi: Oficiali de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezenţi la Festivalul ‘Podul de Flori’ de la Ungheni
Regional joi, 17 aprilie 2025, 06:51

Iaşi: Oficiali de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezenţi la Festivalul ‘Podul de Flori’ de la Ungheni

Oficialităţi de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezente sâmbătă, 26 aprilie, în centrul oraşului Ungheni, din Republica...

Iaşi: Oficiali de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezenţi la Festivalul ‘Podul de Flori’ de la Ungheni
Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 12:27

Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani

Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani. Doar o treime dintre candidaţi au...

Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani
Investigaţie în desfăşurare, în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 12:00

Investigaţie în desfăşurare, în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi

O investigaţie este în desfăşurare în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi. Cei doi, în...

Investigaţie în desfăşurare, în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 10:06

Delgaz Grid investește 7,5 milioane lei pentru modernizarea rețelelor de gaz din Suceava

Delgaz Grid investește 7,5 milioane lei pentru modernizarea rețelelor de gaz din Suceava Rețeaua din municipiul Suceava va fi modernizată pe o...

Delgaz Grid investește 7,5 milioane lei pentru modernizarea rețelelor de gaz din Suceava
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 09:30

Bacău: Evenimentul – concert „RUGĂCIUNE PENTRU PACE”

Municipiul Bacău, alături de Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău,  vor organiza evenimentul – concert...

Bacău: Evenimentul – concert „RUGĂCIUNE PENTRU PACE”
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 08:53

(AUDIO/FOTO) Olimpiada Națională de Informatică de la Botoșani, organizată într-o sală de nunți

Elevii participanți la Olimpiada Națională de Informatică, ce se desfășoară până vineri la Botoșani, susțin probele de examen într-o...

(AUDIO/FOTO) Olimpiada Națională de Informatică de la Botoșani, organizată într-o sală de nunți
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 07:54

(AUDIO) Ceremonia Reînnoirii Făgăduințelor celor 350 de preoți din Dieceza Romano-Catolică de Iași

În Catedrala Romano-Catolică din Iași astăzi, în Miercurea Mare, are loc Ceremonia Reînnoirii Făgăduințelor celor 350 de preoți din Dieceza...

(AUDIO) Ceremonia Reînnoirii Făgăduințelor celor 350 de preoți din Dieceza Romano-Catolică de Iași