Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: O tânără a decedat fiindcă familia a refuzat transfuzia de sânge

Publicat de , 12 noiembrie 2015, 19:17

O tânără, în vârstă de 19 ani, dintr-o comună suceveană, care a suferit la 5 noiembrie un accident feroviar a murit, astăzi, deoarece nu a putut fi operată. Şi asta întrucât familia ei nu a fost de acord cu transfuzia de sânge.

Accidentul s-a petrecut în comuna suceveană Ciprian Porumbescu, iar fata a fost rănită grav, având un traumatism cranio – cerebral, cu edem, fracturi costale care au afectat plămânul stâng, dar şi fracturi de femur la ambele picioare.

Pacienta a fost stabilizată, i-a fost indusă coma şi ar fi urmat să fie supusă unei intervenţii chirurgicale, dar aceasta nu s-a putut face întrucât era necesară transfuzia de sânge cu care familia tinerei nu a fost de acord.

Surse din conducerea Spitalului Judeţean Suceava au declarat că familia nu se opunea intervenţiei chirurgicale, ci doar transfuziei de sânge, iar pentru că invocă dreptul la autodeterminare religioasă medicii au căutat soluţii, inclusiv juridice, pentru a putea face operaţia. În acest caz, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu.

(Radio Iași/ FOTO svnews.ro)

Etichete:
Exercițiu de alarmare publică ”Miercurea Alarmelor!”
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 11:24

Exercițiu de alarmare publică ”Miercurea Alarmelor!”

Exercițiu de alarmare publică ”Miercurea Alarmelor!”  Păstrați-vă calmul! Nu este decât un exercițiu de alarmare publică! Mâine, 26...

Exercițiu de alarmare publică ”Miercurea Alarmelor!”
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura mai multe acțiuni preventive în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 11:20

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura mai multe acțiuni preventive în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”

Sub sloganul „Împreună, mai pregătiți”, în perioada 26 februarie – 04 martie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae...

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura mai multe acțiuni preventive în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”
Viitorii experți în cybersecurity își dau întâlnire la UNbreakable Iași
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 10:31

Viitorii experți în cybersecurity își dau întâlnire la UNbreakable Iași

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași devine și în acest an epicentrul securității cibernetice. UNbreakable Iași aduce în...

Viitorii experți în cybersecurity își dau întâlnire la UNbreakable Iași
EXCLUSIV: Ministrul Educației, Daniel David nu mai participă la dezbaterea de la Iași despre planurile cadru
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 09:25

EXCLUSIV: Ministrul Educației, Daniel David nu mai participă la dezbaterea de la Iași despre planurile cadru

O nouă dezbatere publică dedicată planurilor cadru pentru liceu are loc astăzi, la Iași. Evenimentul se va desfășura, de la ora 16, în Aula...

EXCLUSIV: Ministrul Educației, Daniel David nu mai participă la dezbaterea de la Iași despre planurile cadru
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 07:55

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău

Trei cutremure cu magnitudinea cuprinsă între 2,8 şi 3,2 s-au produs marţi dimineaţa în judeţele Vrancea şi Buzău, zona seismică Vrancea,...

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 07:06

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate mâine la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 06:26

CJ Vrancea: Fonduri de aproape 44 de milioane de lei, alocate primăriilor, în special pentru proiecte de dezvoltare

Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea a alocat, luni, în cadrul unei şedinţe extraordinare, aproape 44 de milioane de lei primăriilor din judeţ,...

CJ Vrancea: Fonduri de aproape 44 de milioane de lei, alocate primăriilor, în special pentru proiecte de dezvoltare
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 06:22

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ

Proiectul de lege care ar fi permis folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ, aseară, din partea Comisiei pentru sănătate...

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ