11 noiembrie 1947: Iuliu Maniu era condamnat la închisoare pe viață

Publicat de nicolaetomescu, 9 noiembrie 2020, 20:40

Intransigent, de o politeţe proverbială, răbdător – adeptul artei de a spera sau de a îndura lucruri imposibil de schimbat, Iuliu Maniu a fost, adesea, comparat cu un Sfinx. Greșit, (aproape) în privința ambelor accepțiuni: nu a avut nimic dintr-un personaj feminin malefic, împrumutând, ce-i drept, din „monstrul fabulos cu corp de leu și cap de om” doar o parte a sensului întruchipării puterii regale: „Am luptat întotdeauna pentru monarhie constituţională, întruchipare a demnităţii naţionale şi a demnităţii sociale.”

El i-a convins pe ardeleni să ia parte la alegerile din Imperiul Habsburgic (1906); în acest fel, s-a putut auzi protestul românilor faţă de politicile de deznaţionalizare ale Ungariei. În 1918, Partidul Naţional al lui Iuliu Maniu a convocat cei 100.000 de delegaţi la Marea Adunare de la Alba Iulia, hotărându-se alipirea Transilvaniei la Vechiul Regat. Aflat în fruntea Consiliului Dirigent, care administra provizoriu provincia amintită, Iuliu Maniu a condus negocierile cu Bucureştiul pe baza principiilor enunţate în „Sala Unirii” din Alba Iulia: „Noi, onorata Adunare Națională, vedem în înfăptuirea unităţii noastre naţionale un triumf al libertății românești. Noi nu voim să devenim din oprimați oprimatori, din asupriți asupritori. Noi voim să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor și a tuturor cetățenilor. Noi nu vrem să verse nimenea lacrimile pe care le-am vărsat noi atâtea veacuri. Rog onorata Adunare Națională să primească proiectul nostru de Rezoluție, pentru a întemeia pentru vecie România unitară şi mare, o adevarată democrație şi deplină dreptate socială”.

În anii următori, Iuliu Maniu a apelat, deopotrivă, la gesturi radicale. Partidul pe care l-a condus s-a opus – procedural – Constituţiei din 1923, iniţiată de liberalii lui Ionel Brătianu; tot din adversitate faţă de politica autoritară, Iuliu Maniu nu a luat parte la Încoronarea de la Alba Iulia a regelui Ferdinand şi a Reginei Maria (octombrie 1922). Prim-ministru al României Mari, în trei rânduri, Iuliu Maniu a fost cel care, în 1938, l-a avertizat, deschis, pe Carol al II-lea de faptul că dictatura regală duce la catastrofă. S-a opus și încăpăţânării sinucigașe a mareşalului Antonescu de a-l seconda pe Hitler la Stalingrad. Mai mult, Iuliu Maniu l-a sprijinit pe regele Mihai pentru lovitura de palat (23 August 1944). Ura ocupantului sovietic, vorba lui George Jackson, i-a transformat pe opozanți în bătaia de joc a universului: în toamna lui 1947, după un proces înscenat, Iuliu Maniu, ajuns la 74 de ani, a fost încarcerat. S-a stins (anul 1953) între gratiile Sighetului, scurtă vreme după ce devenise octogenar, iar fila dedicată celor care s-au jertfit nu îi cunoaşte (drept consecință, nu îi poate consemna) mormântul…