15 ianuarie 2021: „Ziua Culturii Naţionale” la Radio Iași

Publicat de nicolaetomescu, 14 ianuarie 2021, 15:44

Preşedintele României semnase, la începutul lui decembrie 2010, decretul pentru promulgarea Legii[1] privind declararea zilei de 15 ianuarie drept Ziua Culturii Naţionale.

Vineri, 15 ianuarie 2021, celebrăm un mare creator, reflectăm asupra valorilor culturale naţionale. Românii au dat (şi oferă, pe mai departe) mulţi poeţi; nici unul nu a reuşit (sau reuşeşte) să-l concureze pe Eminescu într-o poziţie unică. Din perspectiva românească „ante-decembristă”, „poetul naţional” nu poate fi decât unul singur „acesta a fost, este şi va trebui să rămână Eminescu”[2]…

Folosim câteva minute pentru audierea operei dramatice eminesciane (din Fonoteca Radio Iaşi:-«Decebal» de Mihai Eminescu;-«Geniu pustiu» de Mihai Eminescu), rămasă în proiect. Cea mai împlinită, Decebal, reprezintă nu atat un personaj dacizant asupra istoriei naţionale, ci mai ales un personaj uluitor, de o măreţie imperială care nu este, cum ar putea să pară, expresia unei megalomanii, ci rezultatul psihologic al gravei vulnerări pe care popoarele mai mici o au de îndurat când se abate peste ele vântul aspru al istoriei (conform lui Petru Creţia)…

„Colecţia” de imagini câştigă în diversitate… Eminescu a fost şi este susceptibil de a fi privit din foarte multe puncte de observaţie… Nicolae Tomescu (redactor-șef Radio Iași) poate privi, onorabil, în oglindă; chiar dacă nu se va strădui să-l dezvăluie pe Eminescu în întregul său, nu-l va limita prin idolatrie[3]…

Într-o Românie care s-a identificat atâta vreme cu civilizaţia sa rurală, Eminescu apare ca o imagine transfigurată a ţăranului român etern, „om al pământului”, cufundat într-un soi de atemporalitate, apoape dizolvându-se în cosmos, în natură şi într-o istorie imobilă, impermeabilă la modernitate. Eminescu visa la o Românie ancestrală şi eternă. A promovat el ideologia conservatoare sau propria sa ideologie[4]? Eminescu, naţionalist şi „reacţionar” (în toate sensurile, inclusiv politic)[5]?

Audio Feature /cu difuzare în „Pulsul Zilei” (intervalul orar 11:00-14:00)/:

• Valentin Coşereanu, fost director al Centrului Naţional de Studii „Mihai Eminescu” (Ipoteşti) şi Aurel Ştefan, primarul comunei Vorona, ne conduc la alt început; Joldeşti (comuna Vorona, judeţul Botoşani) reprezintă locul naşterii mamei poetului (Raluca Iuraşcu) şi recunoaşterea, drept consecinţă, a întâietăţii; documentarea video are susținere mai veche…

• Este analizat și „complexul care formează idealul românilor de pretutindeni”/legătură directă cu români din Cernăuţi;
• Transilvănenii pot măsura – aşişderea – urmele trecerii, de aici înregistrarea cu Dumitru Vatamaniuc (Dumnezeu să-l odihnească);
• Georges Barthouil/din Avignon, un bun cunoscător al limbii române, recită din Eminescu;
• Nicolae Dabija (Basarabia) confirmă spusele percutante ale lui Eminescu;
• Criticii Ioan Holban și Alexandru Călinescu exprimă, deopotrivă, convingerile lor – în documentarul audio semnat de Nicolae Tomescu…

Studioul Regional Iaşi continuă să privilegieze evenimentul (prin intermediul reporterilor) şi analiza, să (re)interpreteze rolul educaţiei în spaţiul radioului public, să privească spre cultură într-un mod disociat: atât ca produs, obiect, domeniu etc., cât şi ca mod de abordare a realităţii; „se întâmplă acum” şi „cu trecutul se clădeşte viitorul” reprezintă sintagme care definesc programele zilei de 15 ianuarie 2021.

[1] Camera Deputaţilor adoptase un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Zi a Culturii Naţionale. Iniţiatorii au susţinut că există precedente pentru sărbatoare şi în alte ţări europene. Astfel, în Spania, Ziua Culturii se suprapune zilei în care Miguel de Cervantes a trecut la cele veşnice, iar, în Portugalia, zilei de naştere a lui Luis de Camoes. Mai mult, autorităţile din Republica Moldova au hotărât, deja, ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naţionale. Aceasta reprezintă, în viziunea iniţiatorilor, o zi în care nu numai că celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în general, a proiectelor culturale de interes naţional. Prin legea amintită, posturile publice de radio şi televiziune sunt obligate să mediatizeze, în mod adecvat, evenimentul…

[2] Lucrul poate să pară altora ieşit din comun: englezii, francezii sau germanii (marile literaturi, cel puţin) nu au poeţi care să fi fost aşezaţi deasupra celorlalţi (Eminescu este considerat şi exponentul, fără rival, al spiritului naţional, un sfânt şi un simbol suprem)…

[3] În 1998 a apărut (revista „Dilema”) un număr dedicat lui Eminescu. „Paznicii culturali” au explodat, acuzându-i pe cei care se angajau într-un gest iconoclast de faptul că „subminează cultura română”. Credem că rostul punerii în discuţie a  „figurii tutelare” eminesciene este mai profund. Doar consemnăm faptul că au început să se manifeste distanţări faţă de ideile politice ale lui Eminescu şi faţă de poezie. Să fie un nou semn potrivit căruia oamenii, sensibilităţile şi gusturile evoluează? Ar fi – contestatarii – atât de îndârjiţi dacă promotorii cultului eminescian (majoritari, fără îndoială) nu ar respinge dreptul oricui de a exprima cele mai mici rezerve? Lui Eminescu i se contestă statutul de poet naţional nu pentru că i s-ar contesta valoarea; este, poate, o formă de iconoclasm cultural având şi unele intenţii benigne. Dar nu ar elibera însuşi personajul renunţarea la orice formă de idolatrie?

[4] Unii merg cu demitizarea lui Eminescu până acolo încât identifică tot felul de puncte mai puţin seducătoare din viaţă şi comportament, conturându-i un portret care nu mai seamănă cu fotografia din tinereţe. Pentru alţii, Eminescu a rămas „omul pământului nostru”, al esenţelor elementare, cufundat într-un soi de atemporalitate, aproape dizolvându-se în cosmos, în natură şi într-o istorie impermeabilă la modernitate. Dacă Eminescu reprezenta România rurală şi patriarhală, Caragiale este un citadin, la antipodul „poetului naţional”. Este şi un balcanic, personifică infuzia cosmopolită, caracteristică oraşului românesc; cu alte cuvinte – scrie despre ceea ce detesta în profunzime Eminescu;„Eminescu este lipsit de umor, Caragiale îl are din belşug. Eminescu este omul marilor adevăruri, Caragiale constată pulverizarea valorilor. La Eminescu totul este absolut, la Caragiale totul este relativ.”

[5] Unele dintre versurile sale, dar mai cu seamă articolele politice, exprimă refuzul modernităţii şi teama de străini… Astăzi, ni se pare oarecum stânjenitor naţionalismul său oarecum firesc în atmosfera epocii de atunci?

© Nicolae Tomescu_Foto 2010 și 2015; secvențe filmate în Ipotești, Botoșani, Iași (2015)