24 ianuarie 1859-24 ianuarie 2018
Publicat de nicolaetomescu, 23 ianuarie 2018, 12:43 / actualizat: 23 ianuarie 2018, 19:05
Știu că politica seamănă cu meteorologia, rezultă dintr-o masă de elemente imposibil de cuprins din punct de vedere teoretic, astfel încât să se prevadă rezultanta. Iată de ce vă invit la abordări din alte unghiuri de incidenţă.
La Radio Iaşi, începând de dimineață (24 ianuarie 2018), generăm efecte în următoarea ordine: atragem atenţia asupra publicului cu privire la subiect, la temă; punem la dispoziţie un volum de informaţii, prin intermediul reporterilor acreditaţi – Raluca Diaconiuc, Mihaela Munteanu și Constantin Mihai -, informaţia şi interpretările diferite pot duce la formarea, la schimbarea atitudinilor; atitudinile formate astfel pot influenţa comportamentul.
Am luat în considerare elaborarea reperelor zilei. Astfel, a prins contur ideea „horei oraşelor Unirii”, cu relatări din mai multe localităţi ale Moldovei…
Programăm transmisiuni complexe (sistem secvenţe-ilustraţie, interviuri, relatări); parte a discursurilor oficialităţilor poate fi surprinsă în direct („Pulsul Zilei” cu George Vanvu și Florin Daminescu); conţinuturile sunt dense/targetate pe o largă structură de preocupări vizând tema; reporterii furnizează informaţii brute („Camera Știrilor” le prelucrează, ilustrându-le prin inserturi originale sau reluate din alte tranşe orare pentru sinteza amintită)…
În avanpremieră, feature Nicolae Tomescu (înregistrări cu acad. Alexandru Zub/Iași, cercet. dr. Ștefan Ceaușu/Iași-Suceava, Nicoleta Arnăutu/Bârlad, Paul Salomeea/Huși, acad. Dan Berindei/București, Ionel Bejenaru/Botoșani, Dumnezeu Să-l Odihnească), Vilică Munteanu/Bacău)…
24 ianuarie 2012 (festivități filmate de Radio Iași)
*
„Cui serveşte un asemenea demers? În afara faptului, nu chiar neînsemnat, că serveşte adevărului şi exigenţelor unei profesiuni, o spun fără ezitare: serveşte României. Discursurile patriotarde nu mai pot fi decât de uz intern; mult timp, au fost folosite pentru acoperirea stării în care se află (se afla) societatea românească. Festivismul ceremonialului aniversării Unirii Principatelor sau întâlnirile cu iz politic pot fi înlocuite cu normalitatea. Dumneavoastră reprezentaţi garanţia succesului nostru. Nimic nu lămureşte mai bine prezentul şi căile alese spre viitor decât modul cum o societate înţelege să-şi asume trecutul. Cum vă asumaţi actul din 24 ianuarie 1859, în relaţie cu prezentul şi viitorul României? Nici vorbă nu poate fi de demolarea mitologiei în sine. Fiecare naţiune îşi are propria mitologie istorică, iar 24 ianuarie 1859 face parte din aceasta; aş vrea însă ca opiniile noastre să nu ne îndepărteze de modernizarea şi democratizarea societăţii româneşti, competitivitate (în planul ideilor) şi integrarea autentică a ţării în structurile europene…”
De obicei, în abordarea tematicilor care abundă în numeroase semne de întrebare, nu avem mai mult confort spiritual decat altădată. Dificultatea de a fi obiectiv este şi ea mai mare, suferinţa sporeşte (la rându-i); dacă invocăm tot mai des comunicarea, se cuvine să existe mai puţină singurătate. Ce se întâmplă în cazul unui subiect asupra căruia nu prea avem deosebiri de păreri?
Academicianul Alexandru Zub, un critic al miturilor naţionaliste cu mesaj autoritar şi xenofob, este aproape de sensul profund naţional al discursului istoric, pornind de la aşa-numitul „proiect strategic” al unităţii, accentuând disponibilitatea democratică (reunirea forţelor unioniste), rolul personalităţii în istorie, dar fără actualizarea insistentă a trecutului sau abandonarea noastră în problematica secolului XIX.
Toţi istoricii caută adevărul (cel puţin istoricii demni de acest nume). Nu „adevărul” – concept destul de labil – îl pun în discuţie, ci receptarea diferenţiată, în funcţie de „punctul de observaţie” al fiecăruia. Nu am încercat desfiinţarea miturilor fondatoare; românii le au pe ale lor şi le cultivă cu grijă; ceea ce trebuie înţeles, nu pentru a arunca mecanismul în aer (ci pentru a-i pătrunde logica funcţionării, este procesul de actualizare, în sens mitologic). Trăim în prezent, avem o identitate, dar ne valorizăm prin apel la strămoşi; trecutul devine o mare forţă a prezentului: ce vom face însă pe viitor? Dezbaterea nu a fost învestită abuziv cu trăsături de unitate deplină; deosebirile privesc mai curând identificarea, mai accentuată sau mai discretă, a unor puncte de plecare.
Ieşim din canoanele istorice ale secolului al XIX-lea. Mai sunt obiectivele României naţional-politice (independenţă, unitate, afirmare ca putere regională), indisociabile de factorul militar şi, în genere, prin complexul „ţării mici şi mândre” de a fi reuşit „să pună Europa în faţa faptului împlinit”? Rămâne de văzut în ce măsură blocajul mitologic va continua să afecteze procesul de integrare şi de modernizare şi, invers, maniera în care acest proces va conduce la reelaborarea, mai mult sau mai puţin radicală, a mitologiei naţionale.
Nu există societate lipsită de mituri fondatoare, de eroi, de simboluri de unitate. Problema este că maniera care se încheagă la noi structurile imaginarului istoric reflectă o „defazare” faţă de cultura şi mentalitatea europeană; comunismul a preluat şi exacerbat o mitologie de secol XIX pe care ne-a lăsat-o moştenire. În istorie, ca în orice alt domeniu, trebuie să ai ceva de oferit timpului tău şi să vorbeşti aceeaşi limbă cu interlocutorii. Dacă nu, ieşi din discuţie – oricât de patriotice ţi-ar fi intenţiile; „astăzi, patriotismul în istoriografie înseamnă să reclădim o şcoală naţională de nivel european” – susţine Lucian Boia. Propunerea nu reprezintă o versiune ameliorată şi amplificată a faptelor trecutului; încearcă să propună promovarea noastră în lume, propria noastră calitate de istorici, de oameni capabili de a discuta inteligent chestiuni care se discută astăzi. Evident, Europa nu se construieşte pe naţionalism exacerbat şi pe autohtonism. Nu este cazul să ştergem din memorie istoria; dar poate vom reuşi să desluşim în ea semnificaţii noi…
***
Proclamaţia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza către Naţiunea Română
„Români, Unirea este îndeplinită! Naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt măreţ, dorit de generaţiile trecute, aclamat de Corpurile legiuitoare, chemat cu căldură de Noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile Garante, şi s-a înscris în datinile (memoria) naţiunilor. Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu Ţara, a fost cu noi. El a întărit eforturile noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus naţiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 şi 24 ianuarie aţi depus toată încrederea voastră în Alesul naţiunei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti dar a o întări! Să trăiască România!“
Datată la Iaşi, 11 decembrie 1861
