8 septembrie… o cronologie a valorilor

Publicat de nicolaetomescu, 8 septembrie 2021, 20:05

8 septembrie 1949: S-a fixat în posteritate Richard Strauss, compozitor şi dirijor german (născut în 1864)

• Richard Strauss, compozitor german cunoscut îndeosebi pentru poemele simfonice, opere, dar mai ales pentru activitatea strălucită ca dirijor, a moştenit instinctele muzicale de la tatăl său, Franz Strauss. Cel mai celebru cântăreţ din corn din Germania şi-a trimis fiul la gimnaziul din Munchen, unde a primit o cultură generală solidă. După absolvirea gimnaziului, în 1882, Strauss s-a înscris la Universitatea din Munchen. A petrecut ceva timp la Berlin, unde l-a cunoscut pe Hans von Bulow, care i-a programat spre ascultare Serenada pentru suflători în mi bemol, în interpretarea orchestrei din Meiningen. Audiţia l-a îndemnat să-şi dirijeze propria partitură în oraşul său natal, Munchen. În orchestra de la Meiningen îl întâlneşte pe Alexander Ritter, cel care l-a convins pe Strauss să renunţe la stilul conservator din tinereţe şi să înceapă să compună poeme simfonice; l-a introdus pe Strauss în lumea eseurilor muzicale ale lui Wagner şi în lumea scrierilor lui Schopenhauer. Prima cotitură în muzica lui Strauss s-a produs în anul 1889, odată cu premiera poemului „Don Juan”, partitura care i-a făcut pe toţi să recunoască în Strauss pe urmaşul firesc al lui Liszt şi, până la un anumit punct, al lui Wagner. Au urmat o serie de poeme simfonice care i-au asaltat pe europeni: Tod und Verklarung („Moarte şi transfigurare”-1890), Till Eulenspiegels lustige Streiche („Năzbâtiile vesele ale lui Till Buhoglinda”-1895), Also sprach Zarathustra („Așa grăit-a Zarathustra”-1896), „Don Quijote” (1898), Ein Heldenleben („O viaţă de erou” – 1899), „Simfonia domestică” (1904). În anul 1898, i-a urmat lui Felix Weingartner la conducerea Operei Regale din Berlin, post pe care l-a ocupat până în 1918, când a devenit co-director al Operei din Viena. În această perioadă, a compus două opere de factură wagneriană: Guntram (1894) şi Feuersnot („Pericol de incendiu”-1901), considerate de critica muzicală drept eşecuri. Abia în anul 1905, odată cu premiera operei „Salomeea” (după o piesă a lui Oscar Wilde), Strauss a reuşit să creeze o lucrare care a electrizat publicul aşa cum făcuseră poemele simfonice. Urmeaza în 1908, „Electra” (tragedie scrisă de Sofocle), un gen nou şi puternic de melodie, un stil progresist care prefigura aventuri de anvengură şi mai mare. Ambele opere au fost şi răman, în mare măsură, lucrări oarecum şocante, două dintre cele mai provocatoare creaţii operistice ale secolului al XX-lea…

  [youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=SLuW-GBaJ8k[/youtube]

*

• 8 septembrie 2004: A murit solistul de muzică uşoară Dan Spătaru

feature: Nicolae Tomescu

Dan Spătaru s-a născut în 2 octombrie 1939, într-o familie de învăţători. A crescut printre poveştile bunicilor şi cântecele interpretate de părinţi. Când avea 12 ani, i-a murit mama. Dan Spătaru şi sora lui s-au mutat la Medgidia, la o mătuşă, pentru a îndeplini dorinţa mamei: „copiii mei să înveţe carte”. Dan a urmat liceul şi a început cariera de fotbalist, jucând la „Progresul”, apoi la „Ştiinţa Bucureşti”. Aflat în anul III de studii la „Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport”, a trebuit să renunţe la fotbal, pentru că avea hernie de disc. S-a dedicat şcolii şi muzicii. Dan Spătaru a început să cânte (muzică italiană, pentru că era la modă) la „Casa Studenţilor”, în anul 1962. Camelia Dăscălescu, după ce l-a ascultat odată la „Mon Jardin”, a început să îi predea lecţii. Primele partituri muzicale interpretate de Dan Spătaru au fost ale Cameliei Dăscălescu. La scurt timp l-a întâlnit Temistocle Popa, cel care i-a compus aproape toate şlagărele. Primul mare succes l-a avut cu „Măicuța mea”, de Temistocle Popa. Au urmat un lung şir de şlagăre: „Țărăncuță, țărăncuță”, „Nicio lacrimă”, „Nu-ţi şade bine când plângi”, „Nu m-am gândit la despărțire”, „Oare, oare, îţi pare rău”, „În rândul 4”, „Drumurile noastre”. În Cuba, Dan Spătaru a bătut recordul la aplauze: 16 minute şi 19 secunde. Personalitate a lumii muzicale româneşti, Dan Spătaru rezistă timpului şi reuşeşte să lase amprenta timbrului său vocal în memoria multora dintre noi…

*

DJ-ul „Avicii” (Tim Bergling, pe numele său real) s-a născut pe 8 septembrie 1989, la Stockholm. A început DJ-ul ca adolescent; și-a lansat primul single în 2007; a lansat un număr mare de single-uri și remixuri în următorii ani; a construit, în scurt timp, o reputație „act live ”. A reușit să obțină succesul din 2010, „Seek Bromance” (lansat în mai multe țări europene); în același an, a semnat un acord de publicare cu „EMI”. Ne-a explicat, totodată, numele DJ ales ca fiind „cel mai mic nivel al iadului buddhist”, ales pentru că numele său real era (deja) folosit de un alt Tim Bergling pe „MySpace”. „Levels”, single-ul său, nominalizat, mai târziu, pentru un premiu „Grammy”, l-a transformat în mainstream (curent de gândire predominant), înregistrat ca atare în mai multe țări europene și topping-ul graficului din Suedia natală. „Sunshine”, născut prin colaborarea, din 2012, cu David Guetta, a fost nominalizat pentru un nou „Grammy” la secțiunea „cea mai bună înregistrare de dans”; în luna septembrie a aceluiași an, a devenit primul DJ care reunea prestigioasa sală „Radio City Music Hall” din New York; la cele două spectacole, a previzualizat, cu Mike Posner, noua melodie intitulată „Stai cu tine”. Albumul său de debut, „True”, a fost lansat în septembrie 2013, multe dintre elemente fiind prezicate în timpul setului său de finisaje de la Festivalul „Ultra Music” (începutul anului invocat). Albumul a prezentat „Wake Me Up”, o colaborare cu Aloe Blacc, care a ocupat topurile în mai multe țări din întreaga lume și a fost numărul 1 preț de 14 săptămâni pe tabloul „Billboard’s Dance / Electronic Songs”; a fost, de asemenea, cel mai vândut în Marea Britanie a anului 2013 (alți cântăreți de pe album: Adam Lambert și Audra Mae). În perioada respectivă, a lucrat împreună cu Madonna și a contribuit la două melodii de pe albumul „Rebel Heart” (din 2015), deși ambele părți păreau nemulțumite de colaborare, iar „Avicii” declarase că versiunile finale erau destul de diferite de demo-urile sale…

Dimensiunile popularității sale s-au reflectat într-un scurt-metraj digital „Saturday Night Live”, numit „When Will the Bass Drop?”, cu Andy Samberg (actor, comedian, regizor și muzician american)/care juca un mega-DJ fictiv (numit „Davvincii”). Cu toate acestea, pe măsură ce popularitatea „Avicii” a crescut, sănătatea sa a ajuns în prăpastie. Spitalizat în martie 2014, și-a anulat mai multe apariții în turneu; a colaborat cu Carlos Santana și Wyclef, cu FIFA World Cut Anthem „We Will Find a Way”. De asemenea, în același an, a produs un cântec de pe albumul „Ghost Stories” al trupei „Coldplay”. A lansat al doilea album complet, intitulat „Povestiri” (octombrie 2015). „Avicii” a fost și în România, în anul 2015, la festivalul „Untold” din Cluj. În martie 2016, a interpretat un material nou, la Festivalul „Ultra Music”, dar 10 zile mai târziu a anunțat că se retrage din spectacol; a avut o apariție în luna august, la Ibiza; în decembrie, s-a despărțit de managerul Ash Pournouri. În august 2017, lansa un EP cu șase piese intitulat „Avici”, despre care a spus că reprezenta prima din cele trei tranșe ale următorului album; o lună mai târziu, documentarul de lungă durată, numit „Povestiri adevărate”, se referea, în mare parte, la „pensionarea” sa – promotorii sunt văzuți încercând să-l convingă să continue turul de forță, chiar dacă el se află în dureri fizice evidente (declarație făcută pentru „Rolling Stone”, interviu publicat în septembrie anul trecut): „De ce nu am oprit nava mai devreme? Aveam nevoie să-mi dau seama de viața mea”, continua Tim Bergling; „Totul a fost despre succesul de dragul succesului. Nu mai aveam deloc fericire. Acum că am mai mult timp în studio, vreau să învăț cât mai mult despre alte genuri. Asta îmi place cel mai mult – având o sesiune cu Nile Rodgers, de exemplu, și înțelegerea muzicii care este de neprețuit.”

A murit la 28 de ani; decesul artistului s-a produs în circumstanțe necunoscute… Unul dintre cei mai populari și mai de succes artiști de muzică electronică de dans din toate timpurile – pe locul 4 în „Billboard 200”/2013, cu „Wake Me Up”, apărut, cu frecvență impresionantă, în Top 5 „DJ-uri cu cele mai mari plăți efectuate pentru prestațiile sale”, se retrăsese din muzică din cauza unor probleme de sănătate. DJ-ul avea probleme de mai mulți ani, mare parte din cauza consumul de alcool. În anul 2014, i-au fost scoase, la cerere, apendicele și vezica biliară. În 2017, a postat – pe site–ul său – următoarea declarație: (…)Pentru mine, esențială este creația muzicală. Pentru asta trăiesc, este ceea ce simt că m-am născut să fac. (…)Anul trecut am renunțat la interpretare și mulți dintre voi ați crezut că a fost așa. Dar sfârșitul vieții nu înseamnă niciodată sfârșitul «Avicii» sau muzicii mele(…)”

*

„Pink” a fost născută drept Alecia Beth Moore, în Doylestown, Pennsylvania/S.U.A./, crescută, mai târziu, în Philadelphia…

Mama (Judith Moore, născută Kugel) provenea dintr-o familie evreiască Ashkenazi; Jim Moore, tatăl ei, avea strămoși irlandezi, germani și englezi; veteranul din Vietnam și asistentă medicală au divorțat, copilăria lui Pink fiind marcată de eveniment și de faptul că-și dorea să devină cântăreață (Madonna, Mary J. Blige, 4 Non Blondes, Janis Joplin, Billy Joel și Whitney Houston au reprezentat modele)…

Adolescenta, unică în felul său, a trecut prin fazele de skateboarder, hip-hopper și gimnastă…

Pink a petrecut câțiva ani pe scena clubului din Philadelphia, interpretând spoturi pentru invitați și cântând pentru spectacole destinate talentor; la vârsta de 13 ani, rugată de un DJ local să cânte pentru grupul său de rap, „Schools of Thought”, era descoperită, la scurt timp, de un producător executiv de discuri și s-a alăturat grupului feminin de R&B, „Choice”; atunci când respectiva condiție nu a mai dat roade, semna cu „LaFace Records”, prefigurându-și cariera solo…

În primăvara anului 2000 lansa „Can’t Take Me Home”; are tendința să participe, efectiv, la scrierea melodiilor; debutul ei a inclus hit-ul „There You Go”, de „Top 10”, certificat ca un single de aur…

„Roz”-ul poate fi considerat „o icoană” în lumea muzicii pop. Spre exemplu, în 2019 a câștigat premiul „Brit” (cunoscut, inițial, sub numele de „BPI Awards”) pentru contribuția remarcabilă la muzica britanică, devenind primul artist non-britanic care a câștigat premiul de la întâia decernare a premiilor „Brit”, în 1977; a fost aleasă înaintea lui Phil Collins, muzician insular care a vândut mai multe discuri și a avut o carieră mai lungă, dar nu a câștigat niciodată competiția…

Nicolae Tomescu, Redactor Șef Radio Iași