Am primit, din partea domnului Mihai Dinu Gheorghiu, textul referitor la suplimentul Zigurat nr. 7:
La o comemorare
(Marți), 9 octombrie 2018, a fost comemorată „Ziua naţională a Holocaustului în România”, marcată de ceremonii publice. În aceeaşi zi, printr-o stranie coincidenţă, a apărut şi ultimul număr al publicaţiei ieşene „Expres cultural”, însoţit de un supliment – Zigurat – dedicat centenarului sărbătorit în acest an. Anunţat de pe prima pagină a revistei, titlul acestui supliment sare în ochi: „MAREŞALI ROMÂNI – luptători pentru făurirea României Mari: Averescu, Prezan şi Antonescu”, sub semnătura lui Ion Ştefan Baicu. „Suplimentul” constă în patru pagini de revistă, dintre care aproape trei sunt dedicate „mareşalului” Antonescu, cel mai puţin îndreptăţit dintre cei trei să fie asociat Marii Uniri din 1918. Nu e nevoie de mare perspicacitate pentru a înţelege că intenţia autorului este de a-l omagia şi, implicit, a-l „reabilita” pe Ion Antonescu, trecând sub tăcere acuzaţiile grave care i s-au adus, crimele de care s-a făcut responsabil într-o perioadă sinistră a istoriei României, pentru care a fost condamnat în trecut şi a cărui condamnare a fost menţinută prin acte legislative recente ale statului român. Textul care-i este consacrat acum începe prin enumerarea principalelor calificative reţinute de autor pentru Ion Antonescu: „General, mareșal, om politic și patriot român”. Patriot român, cel care a angajat România alături de Germania nazistă într-un război criminal, care a costat şi viaţa a peste un milion de români? Patriot român, cel care a fost printre principalii artizani ai Holocaustului în România, căruia i-au căzut victime peste trei sute de mii de evrei (printre care cei mai mulţi cetăţeni români) şi câteva zeci de mii de ţigani, români şi ei? Neamintind de toate astea, autorul se străduieşte să compileze o serie de argumente favorabile „mareşalului” preluate de pe la alţi istorici naţionalişti, presupuse autorităţi ale unei istoriografii discutabile. În aceste condiţii, este greu de angajat cine ştie ce polemică cu Ion Ştefan Baicu, un istoric pensionar, doctor în istorie din anii 1970 la „Academia Ştefan Gheorghiu” cu o teză despre mişcarea muncitorească, fost activist cultural, președinte al Comitetului de Cultură și Artă al județului Prahova etc. – după cum se poate afla din lectura instructivului şi probabilului autoportret accesibil pe Wikipedia. În schimb, o asemenea publicaţie ridică o întrebare serioasă în privinţa pagubelor intelectuale, politice şi morale ale istoriografiei naţionaliste, precum şi asupra responsabilităţii împărtăşite a editorilor şi colaboratorilor (printre care m-am numărat în ultimele luni) „Expres-ului cultural”, plasaţi într-o asemenea inconfortabilă vecinătate.
Mihai Dinu Gheorghiu
