Abolirea monarhiei și proclamarea Republicii

Publicat de nicolaetomescu, 29 decembrie 2021, 21:40

Către sfârșitul anului 1947, România se afla în pragul instaurării depline a regimului comunist[1]. Eșecul „grevei regale” (august 1945-ianuarie 1946) dovedise faptul că liderii comuniști puteau guverna și fără suveran, deși Regele Mihai I era perceput de majoritatea românilor drept ultimul simbol al democrației, al opoziției față de traseul politic dictat din Moscova…

Popularitatea regelui i-a determinat pe responsabilii comuniști să nu forțeze abolirea monarhiei printr-un referendum[2], ci să caute o altă metodă de schimbare a formei de guvernământ. În noiembrie 1947, atunci când Mihai I și Regina-Mamă Elena au fost invitați să participe, în Londra, la căsătoria principesei Elisabeta a Marii Britanii[3] cu prințul Filip, membrii guvernului comunist i-au condus pe cei doi la aeroport[4], mizând pe faptul că suveranul nu se va mai întoarce în țară. Decembrie 1947 însemna eșecul acestor planuri[5]. În după-amiaza zilei de 29 decembrie, pe când se găsea la Castelul „Peleș”, Regele Mihai a fost informat că Petru Groza (președintele Consiliului de Miniștri) îi cere o audiență (la București)[6]. Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu-Dej s-au prezentat, pe 30 decembrie 1947, la Palatul „Elisabeta”[7], ceea ce constituia o altă încălcare a protocolului regal privind audiențele; totodată, garda palatului a fost înlocuită cu soldați din Divizia „Tudor Vladimirescu”[8], legăturile telefonice au fost întrerupte; în cadrul întrevederii din salonul palatului, Petru Groza i-ar fi spus suveranului că venise momentul unui „divorț amiabil între țară și monarhie”[9]. În seara aceleiași zile a fost întrunită „Adunarea Deputaților”[10], fără a se respecta regulamentul de funcționare, fără a se întruni minimul necesar de participanți. Regele Mihai I și Regina-Mamă Elena au petrecut ultimele zile în țară la Castelul „Peleș”, de unde, pe 3 ianuarie 1948, au plecat, cu trenul[11], către Vestul Europei. Forțat să trăiască în exil, Regele Mihai a denunțat, din martie 1948, abdicarea sa forțată…

[1] Era pulverizat, de jure, pluralismul politic, prin scoaterea /„în afara legii”/ a Partidului Național Țărănesc (după înscenarea de la Tămădău, liderii țărăniști fuseseră arestați și, în toamna anului 1947, condamnați la ani grei de închisoare), prin autodizolvarea sau subordonarea celorlalte partide, prin alcătuirea parlamentului (proporția covârșitoare a membrilor Partidului Comunist și a sateliților acestuia) potrivit alegerilor fraudate din noiembrie 1946; instituțiile de forță (armata, poliția, serviciile secrete) trecuseră prin epurări masive, persoanele bănuite de atitudini anticomuniste fiind eliminate din rândurile cadrelor active. Societatea românească intrase pe făgașul comunizării și sovietizării…

[2] (așa cum se petrecuse în Bulgaria/1946)…

[3] (Regina Elisabeta a II-a)…

[4] Un eveniment notabil al săptămânilor petrecute în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a fost întâlnirea dintre Regele Mihai I și principesa Ana de Bourbon-Parma, pe care suveranul român a cerut-o în căsătorie…

[5] Drept consecință, revenirea și primirea, pe aeroport, a regelui, s-a dovedit a fi una caracterizată prin răceală, ajungându-se până la gesturi neprotocolare (Lucrețiu Pătrășcanu ar refuzat să îl salute pe suveran)…

[6] Cu toate că solicitarea nu respecta protocolul regal (în mod tradițional, suveranului i se solicita o întâlnire, urmând ca acesta să decidă dacă acceptă, să comunice data și ora stabilite, nicidecum să accepte condițiile solicitantului), regele a acceptat, crezând în discuțiile privitoare la viitoarea căsătorie cu principesa Ana…

[7] (reședința folosită de suveran la data respectivă, din cauză că „Palatul Regal” nu fusese refăcut după bombardamentele din august 1944)…

[8] Formată din foști prizonieri români (trecuți de partea „Sovietelor”)…

[9] Înmânându-i și o mapă cu actul de abdicare pe care regele „trebuia” să îl semneze… Regele ar fi refuzat, motivând că „o asemenea măsură poate fi decisă numai de popor, prin intermediul unui referendum”; Groza ar fi replicat că „nu este timp pentru astfel de detalii instituționale”; cerând un răgaz, Mihai I s-a retras în antecamera salonului, aflând că Palatul  a fost izolat, că tancurile „Armatei Roșii” făceau o demonstrație de forță pe șoseaua „Kiseleff”; revenit în salon, ar fi continuat să refuze semnarea actului; pentru a-l intimida, Petru Groza i-ar fi arătat că are asupră-i un revolver, că „este pregătit să nu i se întâmple același lucru ca mareșalului Antonescu pe 23 august 1944”; Groza ar mai fi spus că dacă regele nu va abdica, atunci circa 1.000 de tineri arestați de autorități „vor fi uciși”; Regele Mihai I semna actul de abdicare…

[10] Prezidată de Mihail Sadoveanu, „Adunarea Deputaților” a proclamat abolirea monarhiei și proclamarea Republicii Populare România…

[11] Pentru a-l umili pe Mihai I, membrii gărzii de onoare au fost dispuși pe două rânduri /peronul gării din Sinaia/  cu spatele către trenul în care urma să se îmbarce familia regală… Propaganda comunistă, deopotrivă cei care o însușesc în zilele noastre, afirma/afirmă că „familia regală ar fi părăsit țara cu o mare parte a averii”; de fapt, suveranul nevoit să abdice pleca având câteva valize – minuțios inspectate de comisia de inventariere trimisă din București…