Aldous Huxley… Cum să pui cititorul pe gânduri…

Aldous Leonard Huxley (26 iulie 1894–22 noiembrie 1963), membru al faimoasei familii Huxley[1], scriitor britanic care a emigrat în Statele Unite ale Americii[2], cunoscut pentru romanele[3], pentru eseurile, povestirile, literatura de călătorie, scenariile sale de film[4], având, de mic, o abilitate incredibilă de a manevra ideile (la începutul vieții a fost un umanist, a devenit la finalul ei interesat de subiecte spiritualiste[5]), a lăsat moștenire posterității câteva capodopere ale literaturii engleze – utopia Brave New World (Minunata lume nouă) și un roman-eseu despre pacifism, Eyeless in Gaza (Orb în Gaza)[6].

Semi-orbirea (ce i-a inspirat romanul Orb prin Gaza) l-a ținut departe de front, în Primul Război Mondial; când și-a revenit și a început să vadă[7], a urmat cursurile de literatură engleză la colegiul „Balliol” (Oxford); imediat ce și-a încheiat studiile, Huxley a devenit dator vândut tatălui său și a fost nevoit să lucreze ca să-și plătească datoria acumulată[8]. După război, Huxley semnează cronici literare[9], publică (1916) volumul de versuri The Burning Wheel (Roata în flăcări), debutul în proză producându-se, patru ani mai târziu, cu un volum de nuvele/Limbo; în anul următor (1921), apare primul său roman, Crome Yellow (Galben crom). Autor prolific, Huxley a publicat, de-a lungul vieții, peste patruzeci de volume, cele mai semnificative scrise în deceniile al treilea și al patrulea ale secolului XX…

Printre umaniști, Huxley a fost considerat un intelectual de vârf. Deși circumstanțele financiare l-au obligat să scrie foarte mult, gândirea și ideile sale încă se bucură de un înalt prestigiu. Cărțile sale figurează pe listele de lecturi obligatorii ale literaturii și filozofiei engleze sau filozofiei moderne în multe dintre colegiile sau universitățile americane sau britanice.

Admirator al literaturii franceze (numeroasele cronici literare și recenzii publicate o dovedesc pe deplin), Aldous Huxley s-a modelat ca scriitor grație lecturilor din operele lui Denis Diderot, Voltaire, Baudelaire, Marcel Proust, Andre Gide ori Anatole France. Avea o mare admirație pentru Shakespeare și, dintre contemporani, pentru prietenul său D.H. Lawrence…

Aldous Huxley a avut o influență modest cercetată asupra prozatorilor români interbelici[10]…

Romanele satirice, distopice, utopice nu își ratează niciodată scopul – de a pune cititorul pe gânduri (același lucru se poate spune și despre colecțiile sale de eseuri)…

În 1960, Huxley a fost diagnosticat ca având cancer de laringe. În anii care au urmat a scris utopia Island (Insula)[11] și, în ciuda stării de sănătate tot mai precară, a ținut conferințe la institutul „Esalen”[12]. A fost invitat să țină numeroase conferințe de către mai multe universități americane prestigioase[13]. Pe patul de moarte, fără să mai poată vorbi, i-a cerut în scris soției sale Laura 100 µg de „LSD, într-o injectie intramusculară”. Ea a acceptat această „eutanasie” și Aldous Huxley a murit, ușor, a doua zi, pe 22 noiembrie 1963[14]…

*

Romanul Minunata lume nouă, publicat (în 1932), este o distopie inspirită tot din comunism, precum 1984 (George Orwell[15], 1949) şi 2084 (Boualem Sansal, 2015). Dacă ar fi să ne temem astăzi de un viitor, probabil că al lui Huxley ne-ar ţine încordați întreaga noapte… Lumea închipuită de Aldous Huxley este rodul unei manipulări aproape totale. Omenirea civilizată nu se mai înmulţeşte vivipar, prin naştere de pui vii (simpla menţionare a acestei posibilităţi fiind considerată obscenă sau amuzantă), ci în eprubetă, tot printr-un soi de viviparitate (bineînţeles, asistată), specifică mai degrabă plantelor. De fapt, nici n-am mai putea vorbi despre înmulţire, ci mai degrabă despre replicare[16]. Gemeni, gemeni, gemeni peste tot; ovulele fecundate, supuse unui proces numit „bokanovskificare”  înmuguresc, iar mugurii, la rândul lor, fac alţi muguri ş.a.m.d. După naştere (de fapt, după decantare), copiii sunt condiţionaţi, fizic şi psihic, astfel încât să îşi iubească locul în societate şi să nu râvnească la al altora. Un întreg proces, în care Alfa sunt fiinţele superioare, care iau anumite decizii, chiar dacă nu gândesc; aproape de ei, ca ereditate, sunt Beta; tot astfel, până la Epsiloni, care sunt aproape nişte brute, folosite la muncile de jos[17]… Educaţia morală nu se face raţional, iar ordinea socială se menţine prin consumism[18]. Sexualitatea nu numai că era permisă, dar şi încurajată din copilărie[19]; toţi aparțineau „tuturor celorlalţi”, fiind interzise relaţiile stabile, bărbat-femeie[20]. Au dispărut bătrâneţea şi bolile. Dar cum? Oamenii din Londra Centrală trăiesc doar 60 de ani[21], după care sunt suprimaţi, iar componentele trupului, reutilizate. Şi pentru că nu era un Alpha prea reuşit, Bernard se revoltă pe ascuns faţă se superficialitatea lumii. Dar află că, de fapt, nu sistemul îi displăcea, ci faptul că era el marginalizat. Helmholtz, care căuta adevăruri, nu reuşeşte să îşi depăşească toate condiţionările şi să înţeleagă lumea din afara zonelor civilizate. Pentru că da, mai există şi „sălbatici”, un fel de indieni care trăiesc în rezervaţii. De acolo este adus, la Londra,  Henry, copil de om civilizat, crescut în rezervaţie. Tânărul citeşte Shakespeare şi, la fel ca Othello, Hamlet sau Romeo, are un suflet chinuit. Şi, în faţa Fordităţii Sale, îşi cere dreptul la nefericire. Dacă şi-l capătă sau nu, aflaţi citind cartea. Poate v-ar amuza să ştiţi şi că oamenii civilizaţi din „Minunata lume nouă” nu se mai închină la Dumnezeu, Allah sau Buda, ci la Henry Ford, fondatorul industriei automobilistice americane. Au şi tăiat părţile de sus ale crucilor, pentru a le transforma în sfinte T-uri. Cât de bine şi-a imaginat Aldous Huxley, acum mai bine de 80 de ani, viitorul, apreciază chiar  „New York Times Book Review”: „E o experienţă înfiorătoare să descoperi cât de multe dintre predicţiile satirice ale lui Huxley au devenit realitate, într-o perioadă atât de scurtă”…

[1] Care a dat nume mari în știință… Huxley s-a născut în Godalming, Surrey, Anglia. Era fiul scriitorului Leonard Huxley din prima căsătorie cu Julia Arnold și nepotul lui Thomas Huxley, cel mai fervent apărător al lui Charles Darwin. Fratele său, Julian Huxley, a fost un biolog faimos – pentru ideile din categoria teoriei evoluționiste. Huxley era un copil deșirat, destul de fragil alcătuit (mai târziu, a studiat baletul timp de câțiva ani), dar cu calități intelectuale peste medie. Tatăl său fiind și botanist, Aldous și-a început aventura cunoașterii în laboratorul echipat cu aparatură de ultimă oră al tatălui său, apoi a continuat-o într-o școală (Hillside), sub supravegherea mamei sale, până la moartea prematură a acesteia. De la 9 ani Aldous a fost mai apoi educat într-o școală cu internat britanică. Mama sa, Julia, a murit în 1908, când Aldous avea 14 ani, iar sora sa, Roberta, a murit dintr-o altă cauză în aceeași lună cu mama sa. Trei ani mai târziu, Aldous a suferit de o boală rară, (cheratită punctată) care i-a redus considerabil vederea. Fratele său mai mare, Noel, s-a sinucis în 1914…

[2] Autor satiric și un gânditor politic redutabil, în timpul Primului Război Mondial, Huxley a locuit la Garsington Manor, reședința doamnei Ottoline Morrell. Mai târziu, în romanul Galben crom (1921) a caricaturizat modul de viață al celor de la Garsington, dar a rămas prieten al familiei Morrells. S-a căsătorit, de altfel, cu Maria Nys, pe care a cunoscut-o chiar la Garsington… Huxley s-a mutat apoi la Llano, California, în 1937, dar, exact ca și în cazul prietenului său, filozoful Gerald Heard, care l-a urmat la scurt timp, i s-a refuzat acordarea cetățeniei americane pentru că nu a dorit să renunțe la ideile sale pacifiste pentru niște false convingeri religioase. În cartea sa din 1937, Ends and Means (Scopuri și mijloace), Huxley explică faptul că în civilizațiile moderne majoritatea oamenilor doresc o lume a libertății, păcii, dreptății și dragostei frățești, deși nu au nici cea mai vagă idee cum să o realizeze… În 1959, Huxley, care a rămas cetățean britanic, a refuzat ordinul Knight Bachelor oferit de fundația Macmillan…

[3] A terminat primul său roman la vârsta de 17 ani, cariera de scriitor profesionist și-a început-o pe la 20 de ani…

[4] Huxley a scris multe scenarii de film, iar romanele sale au fost adaptate pentru cinema sau televiziune. A scris pentru Compania Walt Disney și filmul de animație Alice în țara minunilor, a supervizat două producții ale romanului Minunata lume nouă, o ecranizare a romanului Punct. Contrapunct, alta pentru Orb în Gaza, ultima dată pentru Maimuța și esența…

[5] Cum ar fi parapsihologia și filozofia mistică… În 1938, Huxley devine prietenul filozofului indian J. Krishnamurti, pe care îl admira nespus. Devine un vedantist din cercul lui Swami Prabhavananda, îl introduce și pe Christopher Isherwood în respectivul cerc. Imediat după experiență, scrie cartea sa fundamentală în materie de idei și valori spirituale, The Perennial Philosophy (Filozofia perenă), în care analizează scrierile unor mari gânditori mistici. În anii bătrâneții, a început ședințe de meditație și a devenit vegetarian. Poate și din acest motiv operele lui au fost puternic influențate de misticism și a început să experimenteze un drog halucinogen, mescalina, care i-a fost prezentat pentru prima oară de psihiatrul Humphry Osmond în 1953. Experiențele sale după ingerarea acestui drog psihedelic sunt descrise în eseul The Doors of Perception (Ușile percepției) (titlul derivă de la câteva rânduri dintr-un poem compus de William Blake) și romanul Heaven and Hell (Rai și Iad). Titlul eseului a inspirat de asemenea numele formației de rock The Doors. Scrierile lui Huxley au fost foarte populare în perioada hippie. Interesul principal al lui Huxley nu viza o entitate vagă, misterioasă și subiectivă, ci un misticism înalt pe care îl exprima prin termenul „filozofie perenă”. În anii 50 ai secolului al XX-lea, interesul lui Huxley pentru cercetările din câmpul psihismului uman crește. Prima sa soție, Maria Ney, a murit de cancer de sân în 1955, și în 1956 el s-a recăsătorit cu Laura Archera, care era și ea scriitoare, și care a redactat o biografie a soțului ei…

[6] Huxley a fost puternic influențat de F. Matthias Alexander, pe care l-a inclus, ca personaj, în romanul Orb în Gaza…

[7] Vederea sa a fost slabă, în pofida scurtei perioade de refacere care i-a permis, totuși, să studieze la Oxford. În 1939 a auzit de Metoda Bates pentru creșterea naturală a vederii și de Margaret Corbett, care i-a predat-o. El a pretins într-o carte intitulată The Art of Seeing (Arta de a vedea) (joc de cuvinte în limba engleză, titlul cărții se mai poate traduce și prin „arta de a înțelege”) – S.U.A., 1942, și în 1943 (în Marea Britanie), că vederea i s-a îmbunătățit substanțial în urma aplicării acestei metode; a mărturisit că, după ce a aplicat această metodă, putea citi fără ochelari pentru prima după 25 de ani…

[8] A avut o slujbă, de scurtă durată, în 1918/la Ministerul Aerului, unde se ocupa de proviziile armatei, dar cariera de funcționar nu l-a atras, așa că s-a orientat spre o carieră literară…

[9] Și plastice… în mai multe reviste, printre care Atheneum (condusă de criticul John Middleton Murry) și Westminster Gazette…

[10] Criticul Iulian Băicuș, în Dublul Narcis, a pus în evidență faptul că textele lui Huxley l-au influențat mai ales în perioada tinereții pe Mircea Eliade, influență recunoscută de acesta și în Jurnalul său. Eliade l-a întâlnit pe fratele scriitorului, biologul Julian Huxley, după moartea acestuia și și-a notat în Jurnal bucuria acestei întâlniri. Personajul Dania din romanul Jocurile Daniei scris de Anton Holban a fost modelat după Grace, unul din personajele unei povestiri a lui Aldous Huxley, iar romanul Punct. Contrapunct i-a furnizat prozatorului român interbelic ideea romanului muzical, construit prin tehnica contrapunctului, teoretizat pentru prima oară de Huxley…

[11] Părerile lui Aldous Huxley asupra rolului științei și tehnologiei (cum apar acestea exprimate în romanul utopic Insula) sunt similare celor ale unor prieteni ai săi americani – Lewis Mumford, Gerald Heard sau Buckminster Fuller și E.F. Schumacher…

[12] Ideile lui au stat la baza formării mișcării Potențialului Uman…

[13] Într-un asemenea discurs, ținut în 1961 la California Medical School în San Francisco, Huxley atrăgea atenția: Va exista poate, pentru generația următoare, o metodă farmaceutică de a-i determina pe oameni să-și iubească respectivele servituți și de a produce dictaturi fără lacrimi, ca să spunem așa, o metodă de a produce un fel de lagăr de concentrare pentru societăți întregi, astfel încât oamenii, deși le vor fi luate libertățile, chiar îi va bucura această stare de fapt…

[14] Moartea sa a fost eclipsată de asasinarea Președintelui John Fitzgerald Kennedy și de moartea autorului britanic C. S. Lewis. În Ultimate journey, a lui Stanislav Grof, există o anexă cu descrierea acestui episod excepțional, preluată din cartea Laurei Huxley This timeless moment…

[15] A fost profesorul, de limba franceză, al lui George Orwell (timp de un semestru, la Eton)…

[16] Foster, un specialist din Centrul de Incubaţie şi Condiţionare (practic, fabrică de oameni), le spune unor studenţi: „Chiar în acest moment, lucrez la un minunat ovar Delta Minus. Are doar optsprezece luni. Încă de pe acum a dat douăsprezece mii şapte sute de copii, fie deja decantaţi, fie în embrion. Şi încă mai produce din plin”…

[17] Dar omul care trudeşte în căldura fabricii a fost creat special ca să iubească mediul şi să se gândească la faptul că i-ar fi îngrozitor de urât să trăiască viaţa unui Alfa…

[18] „Cine cârpeşte sărăceşte! ”, iată proverbul hipnopedic. Trebuie să cumperi! Trebuie să trăieşti confortabil şi să nu fii niciodată singur!

[19] Prin intermediul jocurilor gen „Găseşte-mi şliţul” (evident, fără a conduce la naşteri)…

[20] Chiar dacă unora, cum ar fi frumoasa şi „pneumatica” Lenina, li se părea (într-o clipă a existenței lor) un stil de viaţă obositor, cu zeci de parteneri… Totul se poate rezolva medicamentos (tabletele de „soma”, care te liniştesc şi te înveselesc, indiferent de situaţie)…

[21] Ideea limitei de vârstă (60 de ani) se regăseşte la Isaac Asimov/O piatră pe cer (publicată în 1950, la 18 ani după ce Huxley a publicat Minunata lume nouă)…