Alexandru Vaida-Voevod: „În politică greşelile nu se iartă”

Publicat de nicolaetomescu, 26 februarie 2020, 20:30

Alexandru Vaida-Voevod (27 februarie 1872, Olpret/Bobâlna de astăzi-19 martie 1950, Sibiu) a avut un rol esenţial în unirea Transilvaniei cu România.

Deputat[1] în Parlamentul din Budapesta (perioada 1906-1918), a citit, în corpul legislativ invocat, rezoluţia prin care ardelenii se proclamau liberi să-şi aleagă „aşezarea printre naţiunile libere”[2].

Întors în Transilvania, s-a ocupat cu redactarea regulamentului de organizare a gărzilor şi consiliilor naţionale judeţene şi comunale, prevenind astfel izbucnirea violențelor. A participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia[3]. După 1 decembrie 1918, a plecat din Alba Iulia la Sibiu[4]. Numit ministru de stat pentru Transilvania[5], a fost ales primul prim-ministru[6] al României Mari; i s-a mai oferit şi o a doua funcţie, cea de prim-preşedinte al Camerei Deputaţilor în parlament; a fost ales în delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris (1919), fiind, totodată, şi unul dintre cei şapte delegaţi din grupul pentru Ardeal. Conducător marcant al Partidului Național Ţărănesc, din partea căruia a ajuns de trei ori prim-ministru al României, politica din capitală i-a mai pervertit metodele, astfel încât, în a doua parte a vieţii, a făcut şi alegeri discutabile – asocierea cu regele Carol al II-lea a fost o adevărată „piatră de moară”[7]. Șansa lui? Nici în ochii comuniştilor nu a fost un păcat capital… Adevărat, a fost arestat în 1945 dar, din 1946, era pus în arest la domiciliu (în Sibiu). A murit pe 19 martie 1950 după o lună de dureri şi morfină (cancer în fază avansată); a fost înmormântat în subsolul „Capelei Romano-Catolice” din Sibiu, în secret/rămăşiţele sale pământeşti vor fi reînhumate la cimitirul „Bisericii dintre Brazi” (în 1990), la cererea urmaşilor săi…

[1] Până în 1918, cât timp Alexandru Vaida-Voevod a fost membru al legislativului de la Budapesta/în grupul român, el s-a opus tuturor iniţiativelor care lezau interesele transilvănenilor şi a militat pentru o democratizare a politicii imperiului (în acest context, a militat pentru adoptarea unei legi electorale de care să beneficieze şi cetăţenii „desmoşteniţi şi scoşi din cadrele constituţionale ale vieţii statale, precum şi femeile”…

[2] Postura sa în parlamentul maghiar i-a facilitat un rol însemnat în timpul mişcărilor naţionale din anul 1918. Pe 12 octombrie 1918, atunci când Comitetul Executiv al Partidului Național Român, reunit la Oradea, a hotărât ca naţiunea română din Austro-Ungaria să-şi aleagă „aşezarea ei printre naţiunile libere”, Alexandru Vaida Voevod a fost cel desemnat să citească rezoluţia în parlament: „La 18 oct. 1918, fiind în alegerile din 1910, datorită metodelor puse în practică de contele Ştefan Tisza, reduşi la 3 deputaţi români, iar slovacii la unul singur, sârbii şi socialiştii neavând nici un singur reprezentant, mi-a revenit mie sarcina onorifică a datoriei de a expune în plenul şedinţei Camerei, hotărârea partidului naţional român, în cadrul unul discurs, că refuzăm de a recunoaşte dreptul organelor oficiale ale Ungariei şi ale Monarhiei Habsburgice, de a reprezenta, la conferinţa de pace, interesele popoarelor acelui stat, în virtutea punctelor Wilson-iene”…

[3] A devenit membru al Consiliului Dirigent, primind funcţia de vicepreşedinte…

Mai târziu, în 1919, înainte de a fi trimis, către Paris, la lucrările Conferinței de Pace, ca șef al delegației române, Alexandru Vaida-Voevod a fost chemat, la o întâlnire tainică, de Iuliu Maniu… Pentru a servi interesul național și confruntați cu divergențe privind linia de demarcație între Ungaria și România, toți membrii delegației române la Conferință au fost inițiați în loja „Ernest Renan” din Paris; de o manieră publică, având presa drept „martor ocular”, Alexandru Vaida-Voevod, Caius Brediceanu, Ion Pillat, Voicu Nițescu, Gh. Crișan, Traian Vuia s-au înscris în Masonerie….

[4] Fiind cazat la „Hotel Bulevard”, pe 3 decembrie 1918, după-amiaza, și-a dat întâlnire cu Mihai Popovici, căruia i-a dictat textul înmânat regelui Ferdinand/proclamaţia Adunării din 1 decembrie, a Unirii Transilvaniei, Banatului şi părţilor ungurene sub Coroana României; la o jumătate de oră după ce terminase de dictat frenetic, a simţit că îl cuprinde o stare de rău. Se simţea foarte slăbit, brusc, aşa că l-a rugat pe Mihai Popovici să-l ajute să se dezbrace şi să se aşeze în pat: „Simt că-mi pierd puterea, simt că mor. De aceea te rog, procură-ţi o maşină şi, peste Câmpie, treci la Olpret (n.n. – locul său natal), ca să soseşti înainte de ce-ar sosi vestea că am murit”, i-a spus lui Mihai Popovici, care a încercat să-l încurajeze, speriat. Cât Popovici s-a dus să-l cheme pe Ion Sturza, Vaida Voevod zăcea în pat, din ce în ce mai copleşit de slăbiciune. Medicul l-a consultat şi i-a recomandat să i se facă rost de o infirmieră peste noapte. A fost, într-adevăr, o noapte grea pentru Alexandru Vaida Voevod, chiar dacă n-a murit, aşa cum se înspăimântase mai devreme: „Trecând astfel un timp, am fost cuprins de tenesm (n.n. – simptom caracterizat prin necesitatea ineficientă şi dureroasă de a defeca). Şi, mergând la toaletă, am petrecut toată noaptea între pat şi closet, cu totul de 18 ori. Mi-am improvizat termofor, din căciulă, aşezând-o pe burtă. În ziua următoare am luat o supă de orez şi un Reisauflauf (n.n. – budincă de orez), trimise de amabila doamnă dr. Sturza. M-am odihnit în pat iar în ziua proximă m-am sculat şi am plecat la Bucureşti, împreună cu perechea Goldiş, având un automobil la dispoziţie. Căciula – termofor – am purtat-o la toate solemnităţile din Bucureşti şi am suportat cu ea, ori datorită ei – mielul e leac al valahului – toate menu-urile consumate”, nota Alexandru Vaida-Voevod în „Memorii”…

[5] Funcţie pe care a păstrat-o, până în 1919; a reluat-o în 1938 şi 1940…

[6] De fapt, Iuliu Maniu a fost primul la care s-a gândit Regele Ferdinand, dar marele om politic a refuzat, fiind ales, în cele din urmă, Alexandru Vaida Voevod…

[7] Apropierea de Carol al II-lea l-a determinat pe Vaida Voevod să desprindă o facţiune din partid, cu care a fondat, în februarie 1935, Frontul Românesc; noua formaţiune a lui Vaida l-a sprijinit politic pe rege în toate propunerile sale de „schimbare” a societăţii şi politicii româneşti, inclusiv în 1938, când a fost adoptată noua Constituţie (a dizolvat partidele politice); în 1938, Vaida Voevod fusese numit consilier regal; în anul următor, era ales preşedintele Adunării Deputaţilor; în 1940, în ultimele luni ale domniei lui Carol al II-lea, a fost numit şi la conducerea FRN, singura formaţiune politică în stat la acea vreme…