„Am păstorit în viaţă vinuri rare…” (Al. O./Păstorel/ Teodoreanu)

Publicat de nicolaetomescu, 30 iulie 2021, 10:40

Păstorel[1] Teodoreanu (pseudonimul lui Alexandru Osvald Teodoreanu (30 iulie 1894, Dorohoi–14 martie 1964), fratele romancierului Ionel Teodoreanu[2], avocat[3], scriitor[4], gastronom[5], iubitor de vinuri[6], membru de seamă al boemei ieșene și din București[7], rămâne în literatura română prin epigramele sale[8]…

Romanul său cel mai cunoscut, Hronicul măscăriciului Vălătuc, a fost comparat de George Călinescu, criticul literar, cu Gargantua și Pantagruel…

Opera lui Al. O. Teodoreanu a circulat și oral (chiar clandestin[9], în timpul regimului comunist). După 1989, epigramistul a fost redescoperit, mai ales cu acele versuri celebre prin opoziția spirituală față de ordinea de lucruri din regimul comunist. Din păcate (sau din fericire), nu îi aparțin unele dintre textele, mai mult vulgare decât spirituale[10], ce i se atribuie; altele circulă în mai multe variante – care nu îi mai pot fi atribuite epigramistului[11]…

Al. O. Teodoreanu a realizat (în colaborare cu Jean Grosu) o traducere în limba română a romanului Peripețiile bravului soldat Švejk de Jaroslav Hasek (publicată în 1956); textul respectivei traduceri a fost republicat, bucurându-se de succes neîndoielnic; savoarea traducerii se datorează geniului satiric al lui Al. O. Teodoreanu…

Arestat[12] de Securitatea comuniștilor[13], i s-a cerut (la interogatorii) să divulge adevaratele sentimente ale prietenilor săi despre regimul politic. A evitat un răspuns direct[14]… În 1960, i-au fost confiscate manuscrisele și o mare parte din bibliotecă. A făcut pușcărie deaorece glumise, într-un catren, pe seama transformării Bulevardului „Bonaparte” în Bulevardul „Ilie Pintilie”[15]. A executat trei ani de pedeapsă și a fost grațiat. Întors acasă, s-a căsătorit, deși nu era la prima tinerețe. Și-a reluat ocupația de degustător de vinuri. Cât a trăit, a continuat să scrie epigrame, cu miile, dăruindu-le cu generozitate și credință. Publicate în volumele: Vin și apă, Tămâie și otravă, Pahare și săgeți, arată avalanșa în care izbucneau versurile atunci când autorul era stârnit[16]. Nu a murit, la 14 martie 1964, din cauza vinurilor sau femeilor, ci de cancer pulmonar. A fost înmormântat în cavoul familiei Delavrancea din cimitirul Bellu/București, întrucât erau rude, nu înainte de a-și formula testamentul în patru versuri: „Aici zace Păstorel,/ Om ales şi spirit fin,/ Dacă treceţi pe la el,/ Nu-l treziţi, că cere vin! ”…

[1] Apelativul „Păstorel” era un privilegiu al intimilor, în vremea copilăriei și adolescenței – povestea prietenul său Alexandru Paleologu în prefața cărții: Epigrame și alte rime vesele. Prin 1930, atunci când mai locuia la Iași, cu ocazia unui spectacol de revistă, realizat în colaborare cu V. Maximilian, în sala cinematografului „Trianon”, a trecut pe afiș: „Iași-cocteil/Cu Max în el/preparat de Păstorel”. Își scria catrenele pe lista de bucate, pe spatele unei cutii de țigarete, pe câte o carte de vizită, mai des șervețelul de la crâșmă, în preajma prietenilor. „Am asistat nu la zeci, ci, probabil, de sute de ori la compunerea unor astfel de improvizații” – își amintea Alexandru Paleologu – „majoritatea era gustată pe loc, mulțumită stării euforice a momentului, dar și cele mai reușite, strălucitoare, sclipitor de spirituale, deși, firește, mai puține decât celelalte, totuși multe dintre ele, datorită prolificității geniale a bunei dispoziții a autorului, făceau neîntârziat circuitul întregului parametru al limbii române. În felul acesta porecla Păstorel s-a prefăcut irezistibilul renume.”

[2] A fost primul băiat al avocatului Osvald Teodoreanu şi al Sofiei (Musicescu) Teodoreanu, renumit profesor de pian la Conservator… I-a avut frați pe romancierul Ionel Teodoreanu, devenit celebru în urma publicării romanelor Ulița copilăriei și La Medeleni, pe Laurenţiu (Puiu) – care a murit în 1918, pe front…

[3] Până să devină cunoscut ca epigramist, Alexandru Osvald Teodoreanu a fost judecător la Turnu Severin; cariera lui de magistrat s-a curmat, brusc (după 1918), în urma respingerii unei acțiuni intentate de către un cetățean a cărui soție părăsise domiciliul conjugal pentru un alt bărbat…

[4] Păstorel debutează cu versuri în săptămânalul „Capitala” al lui Ion Th. Florescu, apoi colaborează la mai multe reviste („Viața românească”, „Însemnări literare”, „Adevărul”, „Adevărul literar și artistic”, „Gândirea”, „Lumea”, „Opinia”, „Contimporanul”, „Lumea literară și artistică”, „Bilete de papagal”, „România literară”, „Jurnalul literar”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Universul literar”, „Vremea”; după a doua conflagrație mondială, la „Lumea” lui George Călinescu, mai târziu la „Magazin”). Primul volum publicat a fost Hronicul măscăriciului Vălătuc, aducându-i scriitorului prețuirea unor critici prestigioși, precum Paul Zarifopol. Activitatea literară a continuat, cu intermitență. În anii ’30 ai secolului trecut, i-au apărut două volume de epigrame: Strofe cu pelin de mai pentru/contra Iorga Neculai și Vin și apă, trei cărți de proză: Mici satisfacții, Un porc de câne și Bercu Leibovici și două volume de publicistică diversă, sub genericul Tămâie și otravă. Poeziile apar în volumul Caiet din 1938. A scris, în colaborare cu Adrian Maniu, basmul dramatizat Rodia de aur, pus în scenă la Naționalul bucureștean (stagiunea 1929/1930). În 1957, 1966 și 1989 au apărut antologii din proza sa, iar în 1972 un volum, tot antologic, de Versuri…

[5] În anul 1973, apare postum volumul Gastronomice, reeditat în 2000… Între cele două războaie mondiale, epigramistul publică în presă articole cu subiect gastronomic, adunate apoi într-un volum. Un fel de abecedar gastronomic cu mâncăruri pregătite la Paște, Crăciun, Anul Nou, dar și pentru orice zi a săptămânii. Rețete culinare și procedee care pot stârni, oricând, admirația sau invidia bucătarilor cu diplomă. O carte cu articole despre istoria gastronomiei, și Fiziologia gustului a lui Jean Brillat Savarin. Păstorel preia rețete și-l contrazice pe Savarin, despre cum se pregătește fazanul, racii în bere, purcelul de lapte fiert, mielul gătit haiducește, mistrețul, diferite feluri de pește, sau orice mâncare de sezon, completând cu soluții culinare auzite de pe la bunici. Nu lipsesc însemnări despre vinurile românești, pentru că așa cum spunea: „Vinurile și mâncărurile sunt sortite să-și sporească reciproc calitățile. Dar între vinuri și mâncăruri se stabilesc nu numai mutuale și spontane simpatii, ci și ireconciliabile aversiuni. Și nu e nevoie să fii un mare inițiat în subtilele arcane ale pivniței și bucătăriei, pentru a ști că o regulă generală ca în succesiunea vinurilor la masă să pornești de la sec spre dulce, de la slab la puternic, de la tânăr spre bătrân”. O rețetă de mâncare e ca și o partitură: trebuie interpretată. Menuetul lui Beethoven e același pentru toate privirile. Dar una e pe vioara maestrului George Enescu și alta pe dibla lăutarului de la Moara Văduvă. Unii oameni își închipuie că pentru a mânca bine e suficient să ai stomac și bani. Se înșală, trebuie să ai și cap. Între vinul prost și femeia infidelă, e preferabil vinul bun. Amorul e o ocupație recomandabilă între două mese bune. Mi s-a întâmplat des să explic în două cuvinte o rețetă de mâncare unui bucătar bun și el s-o execute la perfecție, chiar dacă aș fi omis ceva. Aceeași rețetă, amănunțit lămurită până la centimetru și miligram, am publicat-o în ziar. Gospodinele mi s-au plâns, în număr impresionant, că rețeta nu le-a reușit. Ce pot să fac? Gastronomia nu e lăcomie și animalitate, ci numai un prilej de punere în valoare a spiritualității. Dacă nu e asta, nu mai e nimic. După ce ai mâncat salată, fie cu oțet, fie cu lămâie, bea puțină apă, ronțăie puțină coajă de pâine și apoi treci la vin…

[6] A scris și un Tratat despre vinuri, coniacuri și tehnica degustării acestora; din păcate, doar în manuscris, considerat pierdut… Pasiunea sa de gurmand și iubitor de vinuri se baza pe calitățile gustative remarcabile. Îndeobște, aflăm despre faptul că Păstorel Teodoreanu era chemat întotdeauna să arbitreze orice dispută în domeniul identificării și categorisirii degustării produselor obținute din struguri (vinuri și coniacuri). Calitățile sale gustative și experiența variată/complexă pe care o avea în degustarea vinurilor românești, în special, îl făcea capabil să identifice cu o precizie uluitoare nu numai soiul de vin, podgoria și anul fabricației, dar și alte amănunte, cum ar fi orientarea geografică a locului pe care se găsea via din care se fabricase vinul, cât de pur era acesta (în sensul folosirii unei singure varietăți), regimul pluvial al anului respectiv în locul unde se găsea via etc…

[7] Păstorel Teodoreanu s-a mutat de la Iași în București. Îmbrăcat extrem de elegant, cu o solemnă oratorie, în care se dovedea maestru, ducea o viață de boem, locuia prin hoteluri, avea întâlniri prin toate restaurantele orașului. După zece beri la „Capșa”, trecea strada la „Gambrinus” (fosta berărie frecventată de Caragiale). Acolo unde intra, la o parolă pe teme spirituale, se deschidea și butoiul cu vin. Era printre cei care se întruneau în jurul unei mese pentru plăcerea de a sta de vorbă și a bea vin. Informat că epigramistul locuia la hotel, Regele Carol al II-lea i-a oferit două odăi și o baie, la etajul întâi al casei Boerescu, de pe strada Orlando, unde era sediul Fundației Regale pentru Literatură și Artă…

[8] Contestate, desigur, de marii săi contemporani, ca răspuns, oarecum firesc (certamente omenesc) la diatribele lui Păstorel:

„N-are rost să o mai scald,
Nici să mint nu-i manieră;
Eu prefer muza la cald,
Păstorel la frapieră!”

(George Topârceanu, din Antologia eipgramei românești, 2007)…

[9] „Din Banat până la Iași
Se resimte lipsa sării,
Fiindcă cei mai mulți ocnași
Au ajuns la cârma țării”…

[10] Mare chefliu, provoca râsul în cascade. Știa să stabilească vinul potrivit fiecărui fel de mâncare. „În materie de vinuri franceze, erudiția lui Păstrel ne uimea pe toți, iar mai târziu aveam să ne crucim, de mirare, se înțelege, când l-am auzit propunând rețete pentru toate bucatele, adăugând sofisticate sorturi de vin. Își păstrase accentul din Țara de Sus și se adresa prietenilor cu Șe mai fași?. Faima lui de băutor atinsese proporții atât de mari, încât medicii intraseră la grijă” – scria Șerban Cioculescu în ale sale „Amintiri”. Era, când voia, un desăvârșit om de lume. Altfel, circulau legende că la beție făcea urât. Nu l-am văzut niciodată în această ipostază. La Capșa, într-o zi, m-am așezat la masa lui, am cerut obișnuitul filtru, [cafea] Păstorel a comandat o bere, era în mare vervă. Nu știu cum a venit vorba despre Verlaine. I s-a dezlegat limba și i s-a declanșat memoria versurilor, care era neverosimil de bogată. În interval s-a așezat la masă și Vladimir Streinu. Păstorel ne-a uimit, recitând impecabil, fără să ridice vocea și să atragă atenția obișnuiților de la mesele învecinate, nu mai puțin de 500 de versuri, fără șovăială, într-o franceză impecabilă. Comandase a zecea sticlă de bere, dar limba nu i se împleticea. Era formidabil!”…

„Voi, moralişti iluştri, gânditu-v-aţi vreunul
Că opere eterne, antume şi postume,
N-ar fi luat fiinţă de n-ar fi fost pe lume:
Femeia, treponema, alcoolul şi tutunul?! ”

(din Păstorel, politice şi apulitice, 1996)

[11] Nu se poate vorbi, astfel, despre cele asumate… Șerban Cioculescu mărturisea că, prin 1931, atunci când Nicolae Iorga devine prim ministru, lui Păstorel i se publicase volumul de epigrame Strofe cu pelin de mai, contra Iorga Nicolai, iar tatăl său, avocat ieșean de prestigiu, membru marcant al partidului din care făcea parte și savantul, propus ca ministru în guvernul lui Iorga, cumpără tot stocul epigramelor din librării. Rușinat de fapta băiatului său, n-a mai dat vreodată ochii cu profesorul descris în volum cu lux de amănunte: „La Sorbona, când se pune,/ Franțuzește să vorbească, tot franțuzu-n sine-și spune: dulce-i limba românească!”. Unele rânduri erau ofensatoare: „A supt țara sub trei regi/ și-are toți copiii blegi”. La un an de la venirea la putere, savantului i se prezintă o listă cu scriitorii ce trebuiau decorați, unde figurau ambii frați Teodoreanu, epigramistul și romancierul. Între timp aflase de existența volumului de epigrame la adresa sa, îl șterge pe Ionel de pe listă și-i acordă decorația lui Păstorel, când de fapt, ar fi vrut invers. În epocă, s-a râs mult prin cercurile literare, în urma evenimentului. Se știa că profesorul avea o memorie uluitoare, dar mai făcea și confuzii...

[12] Anterior, după cum povestește, în volumul său de memorii, Vlaicu Bârna (care l-a cunoscut pe Păstorel în vremea comuniștilor), când aveau loc defilări de 1 mai, 23 august, de la care nu putea lipsi nimeni, coloana mergea și făcea popasuri pe străzi, Păstorel era în prim plan la șuete; mintea efervescentă, verva drăcească cu care compunea epigrame oriunde și despre orice subiect n-a picat bine nici în publicațiile clădite în focul crezului comunist…

[13] Alexandru Paleologu își amintea că, atunci când fusese arestat și anchetat la Securitate, prin ușa deschisă, pe coridor, a trecut Păstorel, cu ochelari negri de metal și cu mâinile la spate, urmat de un gardian. L-a văzut pentru ultima dată, în sala de judecată la Tribunalul Regiunii a II-a Militară. Era sub supravegherea unui tânăr locotenent major când epigramistul l-a rugat de față cu toată lumea: „Domnule locotenent major, în celulă am compus un sonet; vă rog, să obțineți să mi se dea o foaie de hârtie și un creion, să vi-l încredințez dumneavoastră, ca să nu se piardă; e pentru soția mea”. Locotenentul l-a refuzat, iar gardianul l-a apostrofat: „Ei, fir-ar ai dracului, banditule, nici aici nu te lași de prostii!”..

[14] Se pare că, în cele din urmă, a informat poliția politică despre lipsa aparentă de loialitate a Marie Tănase…

[15] Epigrama din dosarul întemnițatului n-a fost făcută publică… Prin sentinţa Tribunalului Militar al Regiunii a II-a, Al. O. Teodoreanu a fost condamnat la 6 ani de închisoare corecţională şi 3 ani de interdicţie a drepturilor civile, pentru „uneltire contra ordinei sociale”. A făcut închisoare cu lotul intelectualilor (Constantin Noica, Alexandru Paleologu, ș.a.). Ca să-l salveze, marele filosof (stângist) Ralea a intervenit la Gheorghe Ghiorghiu-Dej, spre a-l avea în vedere privind grațierea lui Teodoreanu; la citirea epigramei din dosar, conducătorul regimului comunist s-a enervat și a zis: „Să mai stea!”..

[16] Se povestea că, la petreceri stropite cu vin, Păstorel Teodoreanu, spunea că scria epigrame așa „cum o domnișoară de pension face zilnic exerciții la pian” sau „cum face găina ouă” echivalând cu o profesiune de credință…