Anne Brontë: „Se pare că viaţa şi speranţa trebuie să înceteze împreună”
Publicat de nicolaetomescu, 16 ianuarie 2021, 19:50
Cea mai mică dintre cei șase copii ai lui Patrick și Marie Brontë, Anne Brontë, cu pseudonimul Acton Bell, (născută pe 17 ianuarie 1820, Thornton, Yorkshire, Anglia-decedată pe 28 mai 1849, Scarborough, Yorkshire), poetă și romancieră, soră a Charlottei și a lui Emily Brontë,
înainte să publice Agnes Gray (1847)[1] și Locatarul din Wildfell Hall (1848)[2], educată în familie și împlinind procesul de transmitere, de însușire a cunoștințelor în casa familiei Haworth, respectiv „Roe Head School”, a inventat, împreună cu sora ei, Emily, regatul imaginar „Gondal”, despre care au scris /de la începutul anilor 1830 până în 1845/ versuri și proză (pierdută)…
A trecut și prin experiența de guvernantă[3], la Thorpe Green, lângă York; acolo, în 1843, fratele ei, Branwell, i s-a alăturat – cu intenția de a deveni persoană autorizată să exercite dreptul de tutela, dar Anne s-a întors acasă[4]…
În 1846, contribuia – cu 21 de poezii – la Poemele lui Currer, Ellis și Acton Bell, o lucrare comună a surorilor care au cucerit posteritatea. Primul ei roman era publicat (în decembrie 1847) împreună cu celebrul Wuthering Heights (La răscruce de vânturi)/vezi și Emily Jane Brontë: „Este ciudat cum obişnuinţa modelează gusturile şi ideile”/, în trei volume (Agnes Gray a fost ultimul); receptarea, asociată în mintea publicului cu imensa popularitate a romanului Jane Eyre (octombrie 1847)/vezi și Charlotte Brontë: „Scriitor! Asta e o rază de speranţă!”/, a condus la publicarea rapidă a celui de-al doilea roman al Annei (din nou sub pseudonimul Acton Bell); Locatarul din Wildfell Hall, apărut în trei volume (iunie 1848), s-a vândut bine…
Anne Brontë s-a îmbolnăvit de tuberculoză, chiar către sfârșitul anului 1848 și a murit în mai anul următor…
[1] Agnes Grey, început probabil la Thorpe Green, înregistrează, limpede și cu umor, viața unei guvernante; George Moore a numit-o „simplă și frumoasă ca o rochie din muselină”…
[2] Locatarul din Wildfell Hall înfățișează o imagine a desfrânării și degradării primului soț al eroinei și exprimă încrederea în credința arminiană (potrivit căreia niciun suflet nu va fi, în cele din urmă, pierdut), opusă predestinării calviniste; expresia a stârnit scandal, Charlotte a deplâns subiectul ca fiind „morbid și nepotrivit” cu natura surorii sale, dar scrierea viguroasă indică faptul că Anne a găsit în sinea ei nu numai o obligație morală, ci și o oportunitate de dezvoltare artistică…
[3] În 1839, apoi timp de alți patru ani (1841-1845), pentru familia unui duhovnic…
[4] A fost urmată, în scurt timp, de fratele ei – concediat pe baza acuzației potrivit căreia și-a permis clipe de plăcere cu soția angajatorului său…
