Antonio Lucio Vivaldi: „Compun pentru voi, iar dacă nu vă place, să-mi spuneţi, să știu să mă opresc”

Publicat de nicolaetomescu, 27 iulie 2021, 19:40

Cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical venețian, înzestrat cu un auz excepțional, virtuoz curajos care improviza cu plăcere și dirijor celebru (unul dintre primii din istorie), Antonio Lucio Vivaldi (4 martie 1678, Veneția –28 iulie 1741, Viena) și-a consacrat întregul geniu descoperirii neîncetate a unor noi combinații ritmice și armonice, a unor îmbinări imprevizibile de instrumente, conferind un rol de prim-plan personajelor noi, destinate a-și face un loc în orchestră, precum violoncelul (27 de concerte) sau fagotul (39), fără a uita oboiul și nici flautul, pe care le trata întotdeauna într-o manieră foarte personală, chiar alte instrumente (marginale), ca mandolina sau trompeta…

Importanța creației sale instrumentale, simbolizate (ideal) de seria celor patru concerte – inspirate de anotimpuri, vine din autoritatea cu care Vivaldi a știut să respingă structura de concerto grosso a lui Corelli[1], pentru a impune foarte repede forma mai scurtă (între opt și zece) a concertului cu solist în doar trei mișcări simetrice (repede-lent-repede); solist el însuși, Vivaldi, practica, printr-o mare naturalețe, această formă concertantă, atunci când sonata, simfonia sau cvartetul erau, de asemenea, pe punctul de a-și face apariția…

Îmbrățișând, de timpuriu, calea preoției, a fost supranumit și Il Prete Rosso (Preotul Roșu), datorită/din cauza culorii părului său (moștenit de la tatăl său). Atins de o maladie cronică despre care se presupune că ar fi fost astm, s-a îndepărtat, încet, de îndatoririle sale ecleziastice (din 1703), consacrându-se compoziției și învățământului. În ciuda sănătății precare, a început să călătorească, tot mai mult, ca virtuoz și compozitor la Roma (în 1722 și 1724, unde a cântat în fața Papei), probabil la Dresda și în Darmstadt, cu siguranță la Amsterdam – unde a fost publicată cea mai importantă parte a creației sale, la Florența, Praga și… la Viena. Uitat de prieteni și rude, a murit ca urmare a unei îmbolnăviri subite și a fost înmormântat în cimitirul din dreptul Porții Carintiei (Kärtnertor) din Viena, pe locul în care se află, în prezent, clădirea centrală a Universității Tehnice din capitala Austriei…

Prin creația sa instrumentală, Antonio Vivaldi a exercitat o influență puternică în dezvoltarea muzicii concertante, în clasicismul vienez, prin reprezentanții săi cei mai de seamă (Haydn, Mozart, Beethoven). Realizările în domeniul creației instrumentale au avut impact nu doar asupra genurilor cărora acestea li se adresau în mod direct (respectiv concertelor/sonatelor), ci și asupra muzicii baroce, în ansamblul ei; se poate vorbi despre un anume spirit concertant vivaldian, care a revoluționat și a animat întreaga creativitate muzicală barocă venețiană și europeană…

[1] Primul compozitor important care folosea termenul de concerto grosso a fost Arcangelo Corelli (1653-1713)… Există două forme distincte de concerto grosso: concerto da chiesa (concert de biserică, alternează părți rapide și lente) și concerto da camera (concert de cameră, are caracter de suită, fiind introdusă de un preludiu și incorporând forme de dans populare); distincțiile s-au schimbat de-a lungul timpului… După moartea lui Corelli, era publicată o colecție de 12 concerti grossi compuse de cel invocat. La scurt timp, compozitori precum Francesco Geminiani și Giuseppe Torelli au compus concerte în stilul lui Corelli…

Concertul cu un singur solist (poartă dialogul cu orchestra) a apărut în urma definitivării primelor două tipuri de concerte, fiind inaugurat de italianul Giuseppe Torelli (1658-1709), care se impune ca deschizător de drumuri în istoria concertelor pentru un singur instrument cu acompaniament de orchestră, ajunge la alternanța de trei mișcări, o parte lentă, cantabilă, fiind încadrată de două părți cu mișcarea rapidă – forma impusă în desfășurarea concertului solistic până în zilele noastre…