(AUDIO) Lavinia Braniște: „În literatura pentru copii simt o mult mai mare libertate pentru umor.”

Publicat de andreeadaraban, 1 noiembrie 2019, 20:04 / actualizat: 2 noiembrie 2019, 8:24

Despre Festivalul Internaţional de Literatură şi Traduceri FILIT de la Iaşi, care s-a desfășurat la început de octombrie, se vorbește și se mai vorbi o bună perioadă, până când ne vom duce cu gândul spre ediția viitoare. Și anul acesta am avut privilegiul să cunoaștem scriitori de marcă, atât din țară cât și de peste hotare. Lavinia Braniște este unul dintre aceștia. Scriitoarea i-a acordat un interviu colegei noastre, Andreea Daraban.

 Andreea Daraban: Festivalul Internaţional de Literatură şi Traduceri FILIT de la Iaşi a venit, anul acesta, cu o nouă provocare. Este vorba despre proiectul editorial „Creangă 2.0”, o colecţie de cinci volume semnate de autori contemporani care au acceptat să scrie câte o continuare a unei poveşti de Ion Creangă. Printre aceştia se numără şi scriitoarea Lavinia Branişte, care a imaginat o continuare pentru „Punguţa cu doi bani”. O salutăm, cu acest prilej, pe Lavinia Branişte şi-i mulţumim că a acceptat invitaţia de a fi alături de ascultătorii Radio Iaşi. Cum aţi primit această provocare şi cât de greu a fost să creaţi această poveste?

Lavinia Branişte: Această provocare a venit într-o zi însorită, când mergeam pe stradă în oraşul Brăila.  M-a sunat Florin Lăzărescu şi mi-a spus despre ce este vorba şi am răspuns atunci pe loc, imediat, la telefon, nici nu am avut nevoie de timp de gândire, i-am spus că „da”. Mi s-a părut amuzant şi întotdeauna mă bucur să primesc teme de la editori sau oameni care îmi dau să scriu pentru că ăsta e un semn că şi ei au încredere că pot să fac parte din proiect şi că pot să scriu ceva care să le placă.  Și atunci tot timpul e şi pentru mine o plăcere să mă sune cineva şi să-mi spună să scriu ceva, adică e o confirmare într-un fel.

Andreea Daraban: După Ion Creangă e greu să vii şi să aşezi pe hârtie cuvintele, aţi avut vreo emoţie?

Lavinia Branişte: Nu! Sinceră să fiu nu am avut această emoţie pentru că am depăşit vârsta aceea la care mă zdrobeau clasicii şi aceşti măreţi bărbaţi dinaintea noastră. Ca studentă la Facultatea de Litere am fost, aşa, destul de zdrobită de numele mari ale literaturii, dar vine un moment în viaţă, în care îţi dai seama că trebuie să fii tu însuţi şi că eşti ceea ce eşti şi, până la urmă, e un autor, e un text, a fost şi el om ca oricare dintre noi, la vremea lui. Da, e special pentru că e în manuale şi ne gândim la el cu drag de multă vreme, dar nu a fost povară, dimpotrivă, a fost foarte amuzant.

Andreea Daraban: Povestea, de altfel, este una amuzantă, vă invit să nu rataţi ocazia de a o citi. Trimiterile către realitatea cotidiană sunt extrem de savuroase, dar l-aţi cam pedepsit pe cocoş…

Lavinia Branişte: Da… păi merita, nu? După câte foloase necuvenite a primit în original, acum am răsturnat un pic povestea şi, de data aceasta, găina e cea care are puterea, ca să zic aşa…

Andreea Daraban: Are puterea, dar trebuie să spunem că nu se manifestă precum cocoşul, nu?

Lavinia Branişte: Da! Şi în celelalte cărţi pentru copii ale mele, în seria cu „Rostogol”, de exemplu, am mesajul ăsta care a venit cumva fără mine, fără să-l caut neapărat, dar m-am trezit că-l pun în poveşti, că totuşi, ceea ce obţinem în viaţă, obţinem prin muncă şi că foloasele trebuie să fie meritate.  Nu ştiu, am văzut că a ieşit fără voia mea la suprafaţă acelaşi mesaj în povestea asta. Cred că e o temă care mă frământă pe mine aşa, mai în profunzime, modul în care e răsplătită munca în viaţa noastră, a tuturor, în general.

Andreea Daraban: Revenind la FILIT, aţi avut o întâlnire cu micii cititori la Casa Copilăriei de la Palatul Copiilor din Iaşi. Cum  sunt aceste întrevederi cu cei mici?

Lavinia Branişte: Sunt cele mai faine întâlniri cu cititorii pe care le am. În general la aceste întâlniri mă văd cu copii de şcoală primară şi sunt încă la o vârstă când sunt şi foarte energici şi entuziasmaţi şi foarte oneşti şi foarte liberi să-şi exprime părerile. Îţi spun foarte sincer şi dacă le place şi dacă nu le place cartea, iar dacă le dai un răspuns care-i bucură, vezi cum înfloreşte zâmbetul pe faţa lor şi asta e foarte fain. Aceste întâlniri cu micii cititori sunt preferatele mele, întotdeauna.

Andreea Daraban: Aţi menţionat seria „Rostogol”, o serie foarte îndrăgită de cei mici. Ce v-a determinat să vă îndreptaţi către literatura pentru copii?

Lavinia Branişte: A venit şi dintr-o curiozitate, pentru că eu am lucrat într-o editură înainte, am şi tradus literatură pentru copii destul de mult şi eram curioasă cum ar fi dacă acele cărţi pe care le traduc ar fi chiar scrise de mine. Cum, de multe ori, aveam senzaţia că poate asta aş fi scris-o un pic altfel, poate aş fi terminat-o altfel, poate personajul ăsta ar fi fost aşa şi nu cum este în original. Începuse să se infiltreze această curiozitate faţă de literatura pentru copii şi scânteia care a provocat scrierea primei cărţi a fost un concurs de manuscris al Editurii Arthur. Și da, am ales o categorie de vârstă mai mică, 0 – 7 ani, dintr-un motiv cât se poate de profan şi anume că cerinţele legate de lungimea textului erau cele mai mici pentru această categorie. Pentru celelalte trebuia să scrii cel puţin 100 de pagini de manuscris, ceea ce era cam mult pentru un text despre care nu ştii dacă ajunge sau nu să fie publicat. Deci era un pic riscant să investeşti muncă într-o chestie care nu ştii unde duce şi atunci am ales, deci iarăşi a fost aşa un pic la voia întâmplării, dar s-au legat bine lucrurile în timp, pentru că mi-am dat seama că asta e şi categoria de vârstă care mi se potriveşte cel mai bine.

Andreea Daraban: Şi de aici aţi prins drag de acest tip de literatură?

Lavinia Branişte: Da! Tot din întâlnirile cu copii a venit. M-am gândit că o să fie o carte scrisă o dată aşa, pentru un concurs, şi o să fie doar asta, nu mi-am imaginat că o să fie o serie. După aceea am avut nişte întâlniri cu copiii în şcoli şi tot din întrebările lor a venit şi ideea de a continua. Mă întrebau ce o să se întâmple în următoarea carte cu Rostogol, ce o să mai facă Rostogol… Eram cu cineva de la editură şi atunci ne-am uitat aşa, unul la altul, şi am zis că poate nu o fi o idee tocmai rea să continuăm seria şi aşa a devenit o serie. M-au ajutat mult întâlnirile cu copiii şi, stilistic, cred că m-am schimbat un pic de la o carte la alta, pentru că aceste întâlniri cu ei mă ajută mult să văd cum reacţionează, la ce anume reacţionează, ce-i amuză, ce-i plictiseşte şi atunci a fost şi pentru mine o lecţie utilă să ies pe teren, cum se zice, şi să le citesc şi să-i urmăresc.

Andreea Daraban: Foarte utile aceste întâlniri ale scriitorilor cu copiii, cu elevii. Credeţi că ar trebui promovate mai mult?

Lavinia Branişte: Eu, din păcate, când eram elevă nu am avut şansa să mă întâlnescu cu un scriitor în carne şi oase. Cred că m-ar fi inspirat foarte tare, mai ales că am început să scriu din şcoala primară, deci cred că ar fi fost important pentru mine cât am fost copil şi nu numai să văd un scriitor dincolo de manual. Poate că aş fi fost mai puţin intimidată de literatură şi ca elevă, şi ca viitoare scriitoare. Deci cred că copiii din zilele noastre au această şansă extraordinară şi e o practică care începe să se extindă. Scriitorii ajung în şcoli în ultima vreme, din ce în ce mai mult, şi asta este foarte bine şi pentru noi, că avem această interacţiune cu publicul şi această interacţiune e importantă şi pentru cei mici.

Andreea Daraban: Ce vi se pare mai greu: să scrieţi pentru copii sau pentru oamenii mari?

Lavinia Branişte: Pentru oamenii mari e mai greu, clar, pentru că trebuie să fii mult mai atent ce pui acolo, sunt mize mai mari, sunt precauţii mai mari, sunt mai multe bariere. E mai apăsătoare conştiinţa publicului, nu ştiu cum să spun. Pe când, în literatura pentru copii, simt o mult mai mare libertate şi pentru umor, mie îmi place mult să scriu cu umor, dar în cărţile astea pentru oameni mari rişti să dai aşa, în comicării. Trebuie să fii foarte atent unde e limita între seriozitate şi umor, pe când în cele pentru copii pot să fii liber, să fii tu însuţi până la urmă.

Andreea Daraban: Personajele principale din cărţile dumneavoastră pentru copii sunt mai cu seamă animale. De ce?

Lavinia Branişte: (râde)… Cred că tot pasiunea mea pentru animale. Şi sunt mai drăguţe aşa, când sunt animale cu caractere umane şi cu personalităţi umane,  decât dacă ar fi copilaşi. Aşa am început şi am continuat, dar am şi o carte, de exemplu „Jungla lui Toco”, unde personajul principal e o fetiţă. Acum urmează un volum de povestiri cu un băieţel pe nume Iosifel.

 Andreea Daraban: Romanul de debut a fost „Interior Zero”, apărut în 2016, în care abordaţi tema migraţiei, iar un subiect sensibil, cel al părinţilor plecaţi la muncă în străinătate, se regăseşte şi în „Melcuşor”, un volum pentru copii apărut în anul 2018. De ce vă preocupă aceste teme, au legătură poate cu o experienţă personală?

Lavinia Branişte: Da! Chiar de asta! Mama mea e plecată în Spania de 16 ani deja şi, cu toate că nu eram un copil mic când a plecat, tocmai începeam anul II de facultate, despărţirea a fost dureroasă şi a mea de ea, şi a ei de părinţii ei şi e o temă pentru care am păstrat o sensibilitate şi am mai scris despre ea. „Melcuşor” a fost o comandă, de fapt, a fost o propunere din partea lui Gheorghe Rizeanu, de la editura „Cartier”, care, citind romanul, a descoperit această sensibilitate a mea pentru temă. Știm că şi în Republica Moldova problema e aceeaşi şi i s-a părut interesant să scriu o poveste cu mici vietăţi pe tema aceasta şi am ales această poveste a Melcuşorului care rămâne cu bunicul lui în livadă, în timp ce mama pleacă peste şosea să lucreze în livada de duzi, la mătase. Este, de fapt, povestea clasică a melcului care vrea să treacă strada, asta e o poveste foarte des întâlnită, şi, mă rog, pusă în contextul acesta al dorului de părinţi. Şi, până la urmă, sunt nevoiţi amândoi, printr-o metodă destul de brutală, şi melcuşorul şi bunicul lui să treacă strada.

Andreea Daraban: Ce planuri are scriitoarea Lavinia Branişte? Vă mai gândiţi la o carte pentru copii, vorbeaţi despre ultimele apariţii?

Lavinia Branişte: Îmi place seria asta cu „Rostogol”, am prins drag de ea şi eu. Îmi sunt foarte dragi personajele astea. Am ajuns să le cunosc cu adevărat, cred că abia prin volumul al treilea şi da, vreau să mai scriu un „Rostogol” şi o să apară foarte curând la Editura Polirom un nou roman. Deocamdată sunt aşa, un pic stoarsă, după efortul acesta de aproape 3 ani de a scrie acest roman…

Andreea Daraban: Cum se numeşte?

Lavinia Branişte: Se numeşte „Sonia ridică mână”. E un roman pentru oameni mari. Sonia e o fată de 30 de ani care are nişte întrebări despre trecutul ţării şi despre trecutul familiei ei, iar titlul vine de la gestul acesta de a ridica mâna, ca să pui o întrebare. Dar o să vedeţi acolo în carte, dacă o să citiţi, că nu o ridică totuşi foarte sus.

Andreea Daraban: Pe când preconizaţi o lansare?

Lavinia Branişte: Deocamdată nu ştiu, dar cu siguranţă o să fie gata până la Târgul Gaudeamus din noiembrie, deci nu mai e mult.

 Varianta audio a interviului:

Lavinia Braniște este scriitoare și traducătoare. S-a născut în anul 1983, la Brăila. A început cu poezie – Povești cu mine (2006) și a continuat cu proză scurtă – Cinci minute pe zi (2011) și literatură pentru copii – Rostogol merge acasă – 2014. În anul 2016 îi apare primul roman – Interior zero.

Tehnoredactare: Gabriela Rotaru

Interviu realizat de Andreea Daraban/ FOTO Radio Iași, FILIT