Bulgakov, „mort viu” într-un regim dement

Publicat de nicolaetomescu, 10 martie 2021, 09:05

Numele lui rămâne întipărit în memoria cititorilor… prin asociere cu romanul Maestrul și Margareta, o capodoperă a literaturii universale…

Mihail Afanasievici Bulgakov s-a născut pe 15 mai 1891, la Kiev, în familia unui profesor de dogmatică de la Academia de Teologie din oraș. După terminarea liceului, Bulgakov a intrat la Facultatea de Medicină a Universității din Kiev, pe care a absolvit-o în 1916; a practicat medicina timp de patru ani, pe front și în mai multe localități din țară; experiența de medic în provincie a fost valorificată literar în primele scrieri: Însemnările unui tânăr medic…

În 1918, s-a întors la Kiev, oraș asupra căruia își disputau supremația mai multe forțe: nemții, naționaliștii ucrainieni, Armata Roșie și Albgardiștii (ofițerii albi). Mihail Bulgakov a plecat cu Albgardiștii în Caucaz, ca medic de război. Odată ajuns aici, renunță la medicină pentru a se dedica jurnalismului…

După ce Războiul Civil a luat sfârșit, s-a mutat la Moscova, în 1921, a început să se dedice profesiei de scriitor. În 1924, vede lumina tiparului romanul Garda Albă, una dintre primele scrieri despre experiența Războiului Civil în Rusia[1]. Cum Uniunea Sovietică devenea din ce în ce mai rigidă ideologic în anii ’20 ai secolului trecut, lucrările sale au început să fie atacate, din ce în ce mai des, pentru ca apoi să fie interzise în 1929. Bulgakov decide să se concentreze pe proza istorică, mai puțin periculoasă ideologic decât operele originale. Din 1929 nu i se mai publică nicio carte și nu i se mai joacă nicio piesă. Trăind la limita supraviețuirii, Bulgakov se vede nevoit să-i trimită dictatorului o petiție, apoi, într-o scrisoare adresată guvernului sovietic, să vorbească despre dezechilibrul psihic la care e expus un creator al cărui existență este amenințată. Scrisoarea rămâne celebră atât ca model al disidenței asumate, cât și prin efectele ei neașteptate. Trei săptămâni mai târziu primește un telefon bizar direct de la Stalin, în urma căruia, deși Bulgakov crede că a fost victima unei farse, este reangajat la teatru. Scrierile lui rămân însă tot nepublicate.

Socotit un autor „de dreapta”, „reacţionar”, „albgardist”, scos din circuitul public în ultimul său deceniu de viaţă, Bulgakov se obstina să susţină libertatea cuvântului, vitală pentru un creator: „Sunt un înfocat susţinător al acestei libertăţi şi îmi închipui că, dacă unui scriitor i-ar trece prin cap să demonstreze că n-are nevoie de ea, el ar semăna cu un peşte care ar vrea să convingă lumea că poate trăi fără apă”. Cuvintele, ele singure, sunau ca o blasfemie în auzul autorităţilor ideologice. Să adăugăm, pentru a realiza dimensiunile scandalului, scepticismul său faţă de eficienţa „procesului revoluţionar”, căruia îi opunea ”Marea Evoluţie”, profeţind că aşa-numita Mare Revoluţie din Octombrie va provoca o prăpastie între Rusia şi Europa Occidentală. Inclusiv observaţia de bun simţ că „în U.R.S.S. orice scriitor satiric lezează regimul sovietic”, întrucât, lărgindu-se raza ei, „este îndoielnic să poţi găsi pe lume fie şi un singur model de satiră îngăduită din punctul de vedere al autorităţii statale”. Fără a părăsi gândul unei expatrieri, scriitorul prigonit s-a adresat, totuşi, lui Stalin, cerându-i protecţia. Vi se pare ciudat? Nu era oare Stalin arhitectul şi operatorul absolut al regimului tiranic? Dictatorul exercita însă o fascinaţie a puterii[2], Resimţit ca un taumaturg, ca un dispensator de miracole, arhistăpânitorul de la Kremlin e solicitat în februarie 1940 de către un grup de actori de la Teatrul de Artă pentru a-i telefona din nou lui Bulgakov, grav bolnav, ca o ultimă şansă ca acesta „să vrea să trăiască pentru a lucra, pentru a crea”. Evident, Stalin rămâne pasiv. Jocul său e cel al unei perverse alternanţe de vagă încurajare şi refuz, cu un efect torturant. Nu mai puţin se cuvine consemnată iluzia lui Bulgakov (o abdicare de la penetranta-i luciditate, dar şi un factor tulburător al distorsiunilor epocii ce-şi propuneau intempestive remedii) cum că ar putea avea o relaţie  „privilegiată” cu despotul viclean[3]. Cazul lui Bulgakov îl reeditează pe acela al lui Kafka, deoarece amândoi doresc să fie acceptaţi şi toleraţi ca excluşi, ca rebeli, într-o societate de tip paternalist. Probabil că telefonul dat de Stalin i-a salvat viaţa (scăpându-l de deportare şi lichidare), dar asta nu l-a scutit, totuşi, de chinuri şi tracasări (ulterioare)…

În 1931 i-a fost respinsă cea de-a doua cerere de plecare în străinătate. În 1932 se căsătorește[4] cu Elena Sergheevna Shilovskaia, punctul de sprijin pentru omul aflat în dizgrație[5]. În ultimul deceniu (al existenței sale lumești) scrie cu frenezie, temându-se că nu va termina romanul vieții. În 1933, se dă citire, pentru prima dată, în public, noului său roman[6], sub denumirea care l-a făcut celebru; mereu surprinzător, ironic, pe alocuri melancolic ori satiric, romanul Maestrul și Margareta[7]este, pe drept cuvânt, considerat una dintre capodoperele literaturii moderne rusești[8]. A cerut pașaport pentru plecarea temporară în străinătate și, din nou, era refuzat. Piesa Batum, despre tinerețea revoluționară a lui Stalin, este inclusă în repertoriul Teatrului Academic, apoi respinsă de Stalin însuși…

Din 10 martie 1940, la capătul suferinței de el știute[9], Bulgakov a trecut la cele veșnice…

[1] Piesa Zilele Turbinilor, dramatizarea romanului Garda Albă, care a avut premiera la Moscova, în 1926, s-a bucurat de un mare succes, fiind considerată un „pescăruș” al noii generații de dramaturgi. Simpatia sa evidentă pentru ofițerii albi determină interzicerea piesei…

[2] Inclusiv pentru unii oameni cultivaţi… Conţinea, după aprecierea lui Roy Medvedev, „elemente de percepere religioasă, de psihologie religioasă, cu toate iluziile, autosugestia, spiritul necritic”. Transformat într-un „semizeu mitic” (expresia aparţine lui Ilya Ehrenburg), sângerosul Iosif Vissarionovici părea a pluti deasupra tribulaţiilor istoriei, purtat pe valul unei sensibilităţi mistice, resuscitate de revoluţie; drept consecinţă, telefonul pe care l-a primit Bulgakov de la Stalin în anul 1930 (la numai o zi după sinuciderea lui Maiakovski) i-a marcat existenţa pentru tot restul ei…

[3] Imaginaţia sa înfierbântată proiecta o repetiţie a raporturilor dintre Ludovic al XIV-lea şi Moliere, dintre ţarul Nicolae I şi Puşkin. Simptomatic, Bulgakov scrie o biografie a lui Moliere, voind pesemne a striga, la un moment dat, precum autorul lui Tartuffe, aşa cum şi-l imagina: „Nu mă puteţi atinge. Am protecţia regelui”. O atitudine „copilăroasă”, cum o aprecia cineva, însă şi o soluţie disperată de supravieţuire, un recurs la dialectica dintre posibil şi imposibil…

[4] S-a căsătorit, în 1913, cu Tatiana Lappa, căreia i-a fost soț până în 1924…

[5] I-a fost secretară, dactilografă și cronicar al vieții lui…

[6] Romanul fiind publicat, pentru prima dată, în 1966-1967…

[7] Într-o seară din primăvara anilor ’30 ai secolului al XX-lea, doi scriitori moscoviți pun la îndoială existența diavolului, o singură ființă îi poate convinge de contrariu: Satana însuși. Sosit în Moscova pentru marele său bal, diavolul are nevoie de o regină. Și nicio femeie nu pare mai potrivită pentru acest rol decât Margareta, cea care este gata să-și vândă sufletul pentru a-l revedea pe iubitul ei, maestrul, autorul romanului despre Isus și Pontius Pilat. Cu o poveste ce pendulează între Moscova în plin stalinism și Ierusalimul de acum două mii de ani, Bulgakov a dat naștere unui adevărat fenomen literar, care a uimit nu doar Rusia, ci și întreaga lume…

[8] „Minunat, amuzant, imaginativ. Romanul Maestrul și Margareta se înscrie fără echivoc în excepționala tradiție gogoliană a narațiunii satirice.” (Newsweek); „Maestrul și Margareta de Bulgakov este un roman ambițios, amețitor. E un concert cântat simultan la orgă, cimpoi și flaut, în timp ce în mijlocul interpreților se lansează artificii aprinse.” (The New York Times); „O nebunească zbenguială suprarealistă… Genial de flamboaiantă și scandaloasă.” (Joyce Carol Oates); „Cartea este pe rând amuzantă, misterioasă, contemplativă și tulburătoare. O capodoperă.” (Chicago Tribune)…

[9] Ultimele corecturi le-a făcut orb… Până în ultima zi a vieții dictează soției sale, Elena Sergheevna, modificările romanului Maestrul și Margareta…