Calistrat Hogáș

Publicat de nicolaetomescu, 27 august 2021, 22:50

Nu s-a considerat niciodată scriitor talentat şi nu a suferit, devorator, din cauza lipsei de receptare a publicului. Se poate vorbi despre o aversiune faţă de scriitorii care preţuiau, în prea mare măsură, estetismul literar şi care nu scriau decât atunci când le erau împlinite condiţii de ultimă oră. Drept consecință, apare autoaprecierea un mojic (om prost crescut) al literaturii. „Ca în foarte multe lucruri, e şi în literatură un soi de mojicie. Ei bine află, iubite cetitorule, că, spre marea dumitale mirare, nu mă sfiesc a-ţi face cunoscut, că, în literatură, sunt cam mojic; şi aceasta nu din pricina alcătuirii mele sufleteşti, ci numai din împrejurări care nu atârnă de voinţa mea. Nu ştiu dacă dumneata pui sau nu mănuşi când faci literatură, eu însă, care n-am făcut şi nici nu am de gând să fac vreodată înaltă şi subţire literatură de salon, am redat oamenii şi lucrurile, aşa cum se găsesc ele în măreaţa lor sălbăticie şi poate prea bine să strâmbe din nas finul estet X şi mult mai sensibilul decadent Y; eu îmi păzesc treaba şi, cu acelaşi deliciu, cu care un Lucullus s-ar aşeza înaintea unui ospăţ vitelian de limbi de canar şi de mrene îngrăşate cu carne de rob, mă aşez şi eu înaintea unui mojdei, a unei mari, fierbinţi şi oacheşe mămăligi, a unor ciuperci fripte pe cărbuni la umbra pădurilor sau a unui epic borş cu carne de oaie nu tocmai fiartă…“ (Prefaţă la Opere, Editura de stat pentru literatură şi artă, Bucureşti, 1956, pp. 420-421) Crezul literar poate fi înțeles la începutul unui fragment intitulat Amintiri din copilărie. „La urma urmei tot e mai bine să scrii despre ale tale decât despre ale altora; căci dacă, mai cu seamă, ai condei cinstit, apoi, în loc de o dată, îţi trăieşti viaţa de două ori; şi tot e mai bine să ţi-o trăieşti de două ori decât o dată. Căci viaţa asta oricât ar fi ea de amărâtă şi zbuciumată, dar tot se cheamă că te-ai încălzit la lumina soarelui, te-ai răcorit în suflarea vântului, te-ai răsfăţat în verdeaţa şi în florile primăverilor, te-ai îmbătat de şoaptele pâraielor şi ai visat la umbra pădurilor… Cu atât mai rău pentru cel care şi-a petrecut viaţa ca culbecul (melcul)! Ce voiţi să vă spună unul ca acela? Că şi-a dus casa-n spate de la naştere până la mormânt? Asta n-ar plăti două parale… Eu, însă am de gând să scriu cum am umblat pe picioarele mele…“ (Amintiri din copilărie, p. 422)

S-a născut la Tecuci (19 aprilie 1847) în familia preotului Gheorghe Dimitriu. Înscris la școala publică, sub patronimicul Hogáș (porecla bunicului dinspre tată), din inițiativa învățătorului, a urmat Academia Mihăileană (1860-1869/generația lui A.D. Xenopol, Alexandru Lambrior, Vasile Conta, Gheorghe Panu ș.a., de care l-au legat prietenii durabile). După absolvirea liceului, s-a înscris la Facultatea de filozofie și litere din Iași. A fost numit profesor, în urma unui concurs, la gimnaziul comunal din Piatra Neamț (la puțină vreme, ajungea director).

S-a căsătorit (17 ianuarie 1871) cu tânăra și sfioasa Elena (căreia scriitorul îi adresa apelativul „Elencu”), fiica preotului Costache Gheorghiu din Piatra Neamț.

A debutat, în 1874, cu poezia Legenda lăcrămioarei. La 3 iulie 1882, Calistrat Hogaș a debutat și ca prozator în revista locală „Asachi”, cu fragmente din ciclul Amintiri dintr-o călătorie.

Un conflict de proporții cu autoritățile locale (care patronau gimnaziul) l-au determinat să se mute, în 1878, pentru doi ani, la gimnaziul din Tecuci și un an la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași. A revenit, în 1881, în calitate de director și profesor la Piatra Neamț, devenind un apropiat „amic” al lui Ion Luca Caragiale, aflat (octombrie 1881-martie 1882) în județul Neamț, ca revizor școlar. Alt conflict cu autoritățile locale, în 1886, implicând și conotații de viață personală,l-au îndemnat să se transfere, ca profesor și director, la gimnaziul din Alexandria, refuzând oferta de a se stabili la București.

La 31 ianuarie 1882, a trăit bucuria nașterii celui de-al șaptelea copil, o fetiță botezată Sidonia.

Hogaș s-a apropiat de casă, stabilindu-se la Roman (1891); locuia într-o vilă din apropierea Liceului „Roman-Vodă”. În 1899, întreaga familie, cu excepția fiului Aetiu (care studia la București), s-a mutat la Iași.

În 1907, cunoscându-l pe Garabet Ibrăileanu, Calistrat Hogaș s-a lăsat convins și a început colaborarea la revista „Viața Românească”. În 1912, la editura „Viața Românească” a început tipărirea primei ediții a volumului Pe drumuri de munte.

Ieșit la pensie, a continuat să predea până la 40 de ore pe săptămână. În 1915, scriitorul se mută la Piatra Neamț (unde locuiau deja soția și fiica Cecilia).

În 1921 a apărut prima ediție pentru public a cărții Pe drumuri de munte. În 1922, lui Calistrat Hogaș, căruia îi fusese refuzat (1915) premiul „Adamachi” al Academiei Române, i se conferă postum cel dintâi premiu inițiat de Societatea Scriitorilor Români.

Calistrat Hogaș trecea la viață veșnică (din 28 august 1917), la Roman, în mijlocul nepoților dăruiți de fiica cea mare, Cleopatra Silberg. La împlinirea a 42 de zile (8 octombrie 1917), este reînhumat la Piatra Neamț…

+

(FOTO) Muzeul „Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț