Cascadele din Caraș-Severin: perdele de stropi, pahare de lumină, culori răsfirate…
Publicat de nicolaetomescu, 11 decembrie 2020, 13:48
Inițiator al proiectului „Locuri incredibile, povești de împărtășit”, am ales (în zilele de 5, 6 și 7 noiembrie 2020) acel tip de călătorie aventuroasă, lungă, efectuată /pe jos, câteva zeci de km/ în zone care presupun și trasee de gradul III, pentru imortalizarea câtorva cadre naturale ale Parcului Național ,,Cheile Nerei-Beușnița” (județul Caraș-Severin), inclusiv sau mai ales pentru a privi, cu uimire, cu încântare, cum apa se scurge, lin sau năvalnic, aproape hipnotizant, pe stânci acoperite, deseori, de un strat de mușchi… Două întinderi de apă stătătoare (închisă între maluri) desemnau, și ele, un fel de meditație despre tărâmuri fermecate…
*
La marginea așezării Sasca Montană, am urmat cursul pârâului „Șușara”, ultimul fiind traversat, în mai multe rânduri, cu ajutorul câtorva podețe; am trecut și un fel de ,,chei” scurte, cu ajutorul „scoabelor” montate în stâncă și al cablului; mă aștepta Cascada Șușara…
Succesiunea de cascade, în amonte de Lacul „Ochiul Bei”, formează „Cascadele Beușniței”; acestea au luat naștere, timp de milenii, prin acțiunea apei în substratul calcaros; calcarul dizolvat de apă a fost depus, straturi-straturi, de-a lungul cursului râului, formând tuful calcaros (rocă moale și permeabilă) care a permis modelarea nenumăratelor forme, mini-baraje, ochiuri de apă, cascade succesive… Situate în zona de protecție strictă, având statut de rezervație naturală, reprezintă un fenomen unic, adevărat monument al naturii, obiectiv cu însemnată valoare turistică, geologică și peisagistică…
Poți ajunge la un pas de Cascada „La Văioaga” dacă nu refuzi întâlnirea cu așa-numita sălbăticie (de fapt, cu mediul natural care nu a fost modificat, semnificativ, de activitatea omului)… Drumurile sunt înguste, neîngrijite (dacă ne raportăm la „standarde și valori civilizaționale”), cel care duce înspre cascadă (trei ore dus-întors) este bine marcat… Nu adresez întrebarea: „Vă încumetați?”, ci, mai curând, „Lăsăm Natura să-și vadă de ale ei?”
„Cârșa” poate fi descrisă ca „soră geamănă a Cascadei Bigăr”… Când debitul se transpune într-o revărsare, dintele calcaros pare covârșit de invazia apelor albite prin încleștarea continuă cu Muntele…
În „Cheile Nerei” am fost ademenit și de un lac albastru calcaros, ieșit la iveală din subteran – după ce tavanul peșterii care-l adăpostea s-a prăbușit. Lacul „Dracului” are o adâncime de 13 m, se întinde pe o suprafață de 700 metri pătrați, alimentat de apele Nerei prin galerii subterane, fiind cel mai întins lac carstic din România; pare că totul ar depinde de culoarea cerului /atunci când este reflectat în luciul apei; peștera are o lungime de aproximativ 70 de metri; intrarea, destul de abruptă, este inundată în timpul ploilor abundente…
Site-ul The World Geography[1] alcătuise, în anul 2013, o listă cu „cele mai impresionante cascade din lume”, plasând (Cascada) „Bigăr” „pe prima poziție”… Cunoscută și sub denumirea de Cascada „Coronini”[2], apa ei[3], bogată în calcar, se prelinge dantelat, mângâiată – la ora filmării – de razele Soarelui, dând naștere nu unei legende[4], ci unui curcubeu, discret, pe o perdea de stropi… Spectrul pandemiei risipise „regatul micului comerț”; nestingherit, mi-am văzut de treabă, dar parcă v-aș fi dăruit imagini cu îndrăgostiți care să bea apă, spre a-și pecetlui dragostea, pentru a avea parte de „iubirea veșnică”…
[1] „Informațiile conținute în acest site web au doar scop informativ. Sunt furnizate de The World Geography și, deși ne străduim să le menținem actualizate și corecte, nu facem nicio declarație sau nu asigurăm garanție de niciun fel, expresă sau implicită, cu privire la exhaustivitatea, acuratețea, fiabilitatea, adecvarea sau disponibilitatea legate de site-ul web sau informațiile, produsele, serviciile, graficele conexe conținute, în orice scop. Încrederea pe care o investiți în astfel de informații este, prin urmare, strict pe propria Dvs. răspundere.”
[2] Johann Baptist Coronini-Cronberg a fost guvernator al Banatului (secolul al XIX-lea)…
[3] Izbucul (izvor din care apa iese la lumină de sub stâncă) „Bigăr” este alimentat de un curs subteran; se varsă în răul „Miniș”, de pe un prag stâncos de aproximativ 7-8 metri înălțime, acoperit cu mușchi; iese de sub stânca având peste 50 de metri…
[4] Potrivit legendei, pe Valea Almajului, o familie de țărani avea o durere izvorând din lipsa urmașilor; într-o noapte, femeii i s-a arătat, în vis, o vrăjitoare; aceasta i-ar fi spus – dacă va bea apa din izvorul de sub stânca așezată la granița dintre lumi va da naștere unui copil/dacă urmașul va fi fată, acesteia nu-i va fi îngăduit să se îndrăgostească decât cu prețul pierderii vieții; femeia a băut apa, după o vreme a născut o fată neasemuit de frumoasă, care s-a îndrăgostit de un băiat chipeș numit „Bigăr”; fata fost închisă de tatăl ei în grota de deasupra izvorului dintre lumi, strigătele de disperare fiind auzite de vrăjitoarea Tărâmul Regăsirii Dorului; înduplecată de suferința fetei, vrăjitoarea i-a transformat părul într-o cascadă pe care au început să-i alunece lacrimile; flăcăul s-a aruncat în apele cascadei, fata s-a stins odată cu el, cei doi reîntâlnindu-se pe lumea cealaltă, singurul loc în care iubirea se împlinește…
© Nicolae Tomescu