De ziua națională a Danemarcei… Editorial: Nicolae Tomescu

Publicat de nicolaetomescu, 16 aprilie 2017, 06:00

Danemarca, oficial Regatul Danemarcei[1], este un stat suveran din Europa de Nord, monarhie constituțională organizată sub forma unei democrații parlamentare, având și două țări constituente (de peste mări): Insulele Feroe și Groenlanda. Danemarca propriu-zisă este zona hegemonială, unde rezidă puterea judecătorească, executivă și legislativă. Insulele Feroe sunt definite ca o comunitate de locuitori ai regatului, în vreme ce groenlandezii sunt considerați popor separat cu drept de autodeterminare.

Istoria Danemarcei a fost influențată de poziția sa geografică – între mările Nordului și Baltică[2]. Danemarca a obținut Groenlanda și Insulele Feroe în 1814, după dizolvarea uniunii sale personale cu Norvegia, deși monarhia daneză, care domnise atât în Norvegia cât și în Danemarca, și-a rezervat aceste colonii încă din secolul al XIV-lea; Insulele Feroe și Groenlanda au devenit părți integrante ale rigsfælleskabetului în secolul al XX-lea și au primit autonomie în 1948, respectiv în 1979. Danemarca a aderat la Uniunea Europeană[3] în 1973, dar rămâne în afara zonei euro; Groenlanda și Insulele Feroe și-au exercitat dreptul de a rămâne în întregime în afara UE.

Cu o economie mixtă de piață și ca stat asistențial[4], Danemarca are cel mai înalt nivel de egalitate a veniturilor[5], al șaptelea cel mai mare venit mondial pe cap de locuitor. S-a clasat, frecvent, pe primul loc în topul celor mai fericite și mai puțin corupte țară din lume.[6]

*

Civilizația are ecou atât în individ cât și în societate. Angajat în înțelegerea civilizației daneze, încerc să-mi explic dominantele și caracterul acesteia. Ne aflăm la o distanță geografică relativ mică față de această țară (răspândită atât pe continentul european cât și pe insule). Evoluția civilizației daneze se explică prin caracterul ei istoric, prin apartenența ei la Europa Occidentală. Ne deosebim de danezi, aproape totul deosebește România de Danemarca. Nu este vorba doar despre acele lucruri care marchează momente de evoluție, dar și de civilizația oamenilor de pe stradă, „caracterul civilizat” al oamenilor, al mediului de viață – raportat la nivelul material, dar și la cel spiritual…

Dintr-o perspectivă daneză, civilizația nu ar fi alcătuită doar din posedare, ci și din dăruire, nu tinde să producă doar pentru nevoile de consum neglijând latura morală a societății. La rându-mi, nu sunt tentat să vorbesc doar despre producție. Bineînțeles, o sursă a civilizației este abundența (pe care mulți români, prin forța lucrurilor, nu prea au cunoscut-o, până ce alții au transformat-o în pradă). Sunt elemente care țin de educație, de comportamentul oamenilor. Civilizația se întemeiază pe ceea ce își dăruiesc oamenii unii altora. Niciodată, din câte mi s-a spus, nu vei fi apostrofat de vreun danez (indiferent ce ai face) așa cum te apostrofează, adesea, un român – când nu faci un lucru detestabil și, totuși, primești invective; iată o manieră prin care alt om se amestecă în propriul tău comportament și în propria ta existență. Ești, desigur, tentat să le spui unora (ceea ce nu se suprapune unei agresiuni): „Ați scăpat o hărtie (de fapt, aruncaseră hârtiile în plină stradă). Îmi permiteți să o ridic?” Mici componente ar putea contribui la ușurarea existenței noastre…

Se pare că societatea daneză are o grijă extraordinară față de om. Cea românească, patronată de Statul în democratizare precară, a avut grijă doar de anumiți oameni, i-a protejat doar pe unii dintre noi (de regulă, pentru a deveni bogați – desigur, acum este reversul medaliei). Or, în statul danez, nu avem de-a face cu un egalitarism proclamat, ci cu o egalitate reală, nu există bogăție de tip sud-american (sfidătoare, în detrimentul altora). Desigur, am explica aceste realități prin apel la istorie, danezii au lucrat pentru patria lor, nu au pierdut vremea în ședințe și nu au scandat lozinci. Fără să afișeze luxul, sunt prosperi – o prosperitate generală și o decență a prosperității. Danemarca se bucură și de oameni foarte bogați, dar bogăția lor nu atinge niciodată acel dispreț întâlnit în România. Nimic nu se face în disprețul belșugului general. Toți o duc bine, iar atunci când un om trăiește mai bine decât altul diferența nu este strigătoare la cer. În asta constă, de fapt, democrația. Diferențele trebuie să existe în orice societate (cultură, reușită materială,  inteligență, inițiativă etc.) dar nu trebuie pusă chestiunea disprețului bogăției dobândite în pofida sărăciei acumulate…

Statul pare a fi un ocrotitor real. Oamenii de vârsta a III-a, spre exemplu, sunt adoptați – oferindu-li-se condiții ideale. De fapt, nu sunt primiți doar cei de vârsta amintită (cum s-ar întâmpla, eventual, în România), ci se adoptă orice bătrân, chiar dacă acesta are familie. Locurile speciale din Danemarca s-au transformat în miracole, încă din secolul al XX-lea; arată ca niște hoteluri de lux, unde s-ar simți bine până și milionarii; oamenilor nu li se arată drumul către antecamere ale morții/înmormântărilor/, sunt invitați și sprijiniți să-și trăiască vârsta.

O politică specială a statului danez privește oamenii cu dizabilități; impresionează proporțiile programului… Totodată, Danemarca se găsește, cât se poate de real, într-un context european în care libertățile nu împietează asupra vieții de familie (aceasta este reală), nici asupra creșterii naturale a populației, nu afectează nici moralitatea – se spune că oamenii vor să aibă o rectitudine exemplară în condițiile unei toleranțe demne de admirat…

[1] Aniversarea Reginei /16 aprilie (din 1940)/ este considerată Zi națională, Danemarca sărbătorind, totodată, ziua Constituției la 5 iunie (din 1849)…

[2] S-a aflat între Suedia și Germania, fiind în centrul luptei pentru controlul asupra Mării Baltice; înainte de construirea canalului Kiel, trecerea din Atlantic în Marea Baltică se putea face doar prin cele trei strâmtori daneze. Danemarca a fost, vreme îndelungată, în război cu Suedia pentru controlul asupra Scaniei și Norvegiei, în alte conflicte cu Liga Hanseatică pentru ducatele Schleswig (fief danez) și Holstein (fief german). În cele din urmă, Danemarca a pierdut toate aceste dispute și a sfârșit prin a ceda Scania Suediei și, ulterior, Schleswig–Holstein Imperiului German…

[3] Membru fondator al ONU, NATO și al OECD, Danemarca este și membră a OSCE…

[4] Recomand excelenta analiză a lui Liviu Andreescu Exit, stage left, din „Observator cultural” Nr. 133, asupra cărții sociologului englez Anthony Giddnes, Where Now for New Labour?. M-a determinat să meditez la formula politică a statului asistențial și la implicațiile acestui model asupra comportamentului celor asistați. Stânga tradițională folosea formula ca pe un model al mântuirii, pe când noua stângă este nevoită să constate că „formula statului asistențial de până acum s-a dovedit viciată la nivel structural” („Observator cultural” Nr. 133, art.cit, p. 16). Statul asistențial nu poate genera o creștere economică satisfăcătoare, nu asigură servicii publice decente și nu reglează piața muncii la un nivel de securitate socială acceptabilă (cu o rată a șomajului fără risc social). Aceste vicii de structură ale statului asistențial le-au dat dureri de cap ideologilor de stânga, obligându-i sî „reconceptualizeze social-democrația pe linie neoliberală”. Cărțile-manifest ale lui Giddnes, precum A Treia Cale, A Treia Cale și criticii ei, se constituie în astfel de reconceptualizări. A Treia Cale se apropie de neoliberalism prin felul în care se face redistribuirea, cu accent pe „dezvoltarea capacității fiecărui individ de a-și urmări bunăstarea”. Redistribuirea resurselor nu mai este văzută ca o împărțire a pâinii sociale în părți egale celor care nu o au, ci, mai degrabă, în stimularea acelor programe care pun oamenii la muncă și oferă șanse egale în fata școlii, a instrucției profesionale. Accentul este pus pe meritocrație și pe strategiile de pilotare a economiilor de către guverne, mai degrabă decât pe împărțirea alocațiilor de stat care „blochează indivizii într-un statut minimal”, „captivi în spirala negativă a dependenței de asistență“, sau pe restructurare economică dirijată. Unii cred că Danemarca funcționează ca un stat asistențial model…

[5] În contrapartidă, am aflat (februarie 2015) că Danemarca este cea mai scumpă țară din UE, potrivit unui raport al oficiului național de statistică din Irlanda. Potrivit raportului citat, prețurile din Danemarca sunt cu aproape 40% mai ridicate față de media din UE, în timp ce în Bulgaria și în România prețurile sunt la jumătatea mediei europene, scrie EUObserver. Erau comparate 58 de indicatori din țările europene, între care nivelul de trai al populației, coeziunea socială, nivelul de siguranță, rata șomajului, prețurile caselor, ale chiriilor sau ale alimentelor…

[6] În 2011, Danemarca a fost clasată pe locul 16 după Indicele Dezvoltării Umane (pe locul 8, funcție de IDU-ul ajustat după egalitate), pe locul trei după Indicele Democrației și pe locul 2 după Indicele de Percepție a Corupției…